„Agresarea” lui Daniel Barbu şi intoxicarea presei româneşti

0 516

barbu-agerpres

După toată tevatura creată joi seara în legătură cu incidentul spargerii maşinii lui Daniel Barbu, nu-mi cred ochilor văzând ce rol nefast are presa în ţara asta.

Tot incidentul cu Barbu este un nimic, este copilăresc şi miroase de la două poşte a exagerare, dacă nu înscenare.

Barbu se află de mult în vizorul manifestanţilor din toată ţara pentru faptul că susţine cu surle şi trâmbiţe proiectul de extragere a aurului de la Roşia Montana (care ar duce probabil la distrugerea unei aşezări vechi de 2000 de ani). Cu alte cuvinte nu câştigă niciun premiu de popularitate zilele astea.

Azi pe Facebook cineva a postat ştirea despre evenimentul din Club A la care participa Barbu. Postarea este vizibilă şi acum. Evident că acolo s-au strâns o grămadă de manifestanţi, mai ales după abuzurile jandarmilor de la Pungeşti de ieri.

Barbu s-a aflat în sală împreună cu manifestanţii, care nu erau violenţi, dar care protestau, afişând bannere, cerând vocal demisia etc, Acest lucru a durat mai multe minute.

De ce nu a chemat jandarmii? Club A putea fi eliberat de eventualii “anarhişti, neolegionari etc”? N-a făcut-o pentru că, de fapt, nu s-a simţit ameninţat nicio secundă, şi nici nu era.

Apoi Barbu a ieşit afară, unde o masă de oameni tineri scanda “demisia”. Păi ce-i rău în asta? Eu aş cere demisia întregului Guvern Ponta, pentru halul în care gestionează ţara asta.

Apoi Barbu ce face? Se adresează mulţimii, (“neolegionari”, vechea obsesie, mai schimbaţi placa mai băieţi!) apoi intră vexat (tot el!) în maşină, trântind uşa atât de rău încât îşi sparge singur geamul!

Unde este anarhia, exact dle Ponta? Aveţi miniştri nervoşi şi penali, dar asta nu este vina manifestanţilor.

Mai este ceva. Particip la manifestaţii de 4 săptămâni. Am observat că atitudinea jandarmilor este din ce în de mai agresivă, iar la protestul de duminică nici măcar presa nu a fost lăsată să facă poze din spatele cordonului (?!?). Fără nicio explicaţie, căci în ţara asta nu se dau explicaţii, ci numai ordine ilegale.

Comentariile în presă chiar sub orice critică

Cât de mult poţi să încerci să deformezi o realitate?

S-a vorbit despre faptul că vezi-doamne manifestanţii n-ar dori dialog. Păi care dialog, în condiţiile în care există atâta ilegalitate strânsă pe acest proiect? Toată afacerea este un scandal şi o hoţie de la un capăt la altul, miroase a corupţie de cel mai înalt grad, este străvezie pentru absolut orice om cu 4 clase primare. Directori de institute geologice sunt daţi afară prin fax, se încalcă legi şi se dau jos guverne, dar proiectul merge mai departe.

Cum ar putea un jurnalist onest să se mai mire că manifestanţii nu cer dialog? Ce fel de dialog ar fi acela? Vorbim despre o clasă – politicienii-pusă pe ilegalităţi crase. Despre ce dialog vorbim?

Apoi vorbim despre faptul că gonim investitorii.

Păi România goneşte investitorii de 20 de ani, de când cu mineriadele. Aşa că am avut parte mai mult de jefuitori decât de investitori, iar pe de altă parte de investitori gen Gold Corporation şi Frank Timiş nu cred că are nevoie nimeni.

Corupţia din România, guvernele mult prea penale ale ţării ăsteia sunt exact factorii care gonesc investitorii, nu oamenii care îşi cer drepturile civice în cinste.

Jurnalişti seniori stau şi despică firul în patru prin studiouri, intrebandu-se “de ce Barbu?”

Pentru că atitudinea lui Daniel Barbu este printre cele mai jenante. Dl Barbu protejează patrimoniul cultural naţional de la Roşia Montana, cam ca o măciucă într-un car cu oale, iar acest fapt este îndeobşte cunoscut de majoritatea oamenilor citiţi din Piaţă.

O clasă politică super coruptă şi ineptă, extrem de uşor de cumpărat de marea corporaţie, o presă manipulativă, puteri şi instituţii ale statului care nu mai servesc demult interesele cetăţeanului, care au devenit irelevante, şi care mai bine ar fi desfiinţate.

Un popor veşnic tras pe sfoară, veşnic jefuit fără milă, prins între sărăcia în care îl ţine clasa politică şi dezinformările presei conduse de diverşi moguli.

Ce tristeţe!

de Adrian Sturdza  http://epochtimes-romania.com

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php