Dezgroapă crimele Securității: osemintele unui membru al rezistenței anticomuniste, deshumate în Caraş-Severin

3 1.274

Satul Verendin, comuna Luncaviţa, județul Caraş-Severin: este locul în care, vineri, are loc deshumarea osemintelor unui membru al rezistenței anticomuniste, ucis acum 63 de ani de Securitate – Ioan Ienea, susţinător al grupării colonelului Ion Uţă.

Investigațiile sunt derulate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. În acest context, IICCMER anunță: vom continua să identificăm victimele Securităţii, să vedem în ce condiţii s-au produs asasinatele şi cine au fost responsabili.

Veteran de război, Ioan Ienea, cunoscut şi sub porecla de Budarcă, a fost împuşcat de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950. Ienea a fost considerat ca fiind un susţinător al grupării colonelului Ion Uţă, membrii acesteia apelând frecvent la serviciile sale pentru repararea şi întreţinerea armamentului pe care îl deţineau.
După alegerile falsificate din noiembrie 1946, colonelul a început să fie urmărit de către autorităţile comuniste. Fiind în pericol de a fi arestat, în primăvara anului 1947, se refugiază în Munţii Banatului, unde organizează şi preia comanda unui grup de partizani anticomunişti.

Colonelul Uţă a fost trădat și ucis în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949, într-o confruntare armată cu trupele de Securitate, în zona satului Borlovenii Noi din județul Caraş-Severin. Organizaţia anticomunistă a continuat însă să existe şi după moartea lui Ion Uţă, până în anul 1955, dată până la care toţi membrii ei au fost, pe rând, capturaţi şi/sau ucişi.

Ioan Ienea, găsit în ascunzătoarea săpată sub casa sa, a fost împușcat în cap. Cadavrul său, expus în fața Primăriei

În primăvara anului 1949, autorităţile l-au arestat în satul natal pe Ioan Ienea, însă acesta a profitat de neatenţia escortei şi a reuşit să evadeze. S-a refugiat în zona muntoasă din jurul Verendinului, unde a stat împreună cu câţiva partizani din gruparea colonelului Uţă. După o vreme, a revenit în sat, unde a stat ascuns în gospodăria unei surori. În acelaşi timp, mergea acasă noaptea, pentru a-şi amenaja o ascunzătoare săpată sub casă. După ce acest adăpost secret a fost finalizat, Ioan Ienea a stat ascuns numai în propria casă.

Despre această ascunzătoare, autorităţile au aflat de la un cumnat de-al său, Marcu, care fusese arestat şi torturat. După obţinerea informaţiei, în dimineaţa zilei de 17 februarie 1950, casa lui Ioan Ienea a fost înconjurată de un pluton de soldaţi din trupele de Securitate, care au pornit o acţiune de cercetare a întregii gospodării. Ienea a fost surprins în ascunzătoarea de sub casă, fiind împuşcat în cap de către un soldat. Victima a fost scoasă în curtea casei, fiind încă în viaţă, dar a murit în scurt timp.

Cadavrul său a fost expus sub pază, timp de două zile, în faţa Primăriei din Verendin. Ienea a fost îngropat de către soldaţi în afara cimitirului situat în partea de jos a satului din locul numit Sălişte. Nici o rudă, preotul sau alţi consăteni nu au avut voie să participe la înhumare.

IICCMER: avem datoria legală şi morală să aducem la lumină crimele comise în numele regimului comunist

Împuşcarea lui Ioan Ienea n-a fost bazată pe vreo sentinţă emisă de o instanţă judecătorească: omorul a fost comis din ordinul direct al unor responsabili ai Securităţii comuniste, precizează IICCMER.

Avem datoria legală şi morală să aducem la lumină crimele comise în numele regimului comunist, să punctăm pe harta represiunii toate aceste drame individuale. Exterminarea prin asasinat a fost una dintre acele tehnici ale regimului comunist care au mutilat existenţa unor întregi comunităţi. Trebuie să avem o radiografie clară, precisă, a represiunii comuniste, a terorii, iar acţiunile de arheologie contemporană ale IICCMER aduc dovezi indubitabile tocmai pentru acest capitol al istoriei noastre recente. Vom continua (…) să identificăm victimele Securităţii, să vedem în ce condiţii s-au produs asasinatele şi cine au fost responsabilii.” a precizat Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER.

| de pe Digi24

3 Comments
  1. IO.../ says

    Nu crimele securitatii ci crimele cominternului din Romania.,cu ajutorul slugilor lor,infiltrate in mod fortat in randurile securitati,securitate pe care,astazi,urmasii cominternistilor,cauta s-o compromita.

    1. Dan Petre says

      „Baiete, esti idiot” (Caragiale-Caldura mare). E tot ce imi vine in minte, dupa comentariul anterior..

  2. TAPUS CONSTANTIN Fostt persecutat politic says

    Nici un tortionar nu va patii ceva rau si DOVADA ESTE AICI ; http://www.procesulcomunismului.com/…/sentinta46_2009/
    Procesul Comunismului – Cazul Constantin Tapus
    http://www.procesulcomunismului.com

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php