Două organizații naționaliste interzise de guvernul socialist al Franței

0 472

 

 

0Guvernul socialist din Franţa a interzis două mici organizaţii naţionaliste radicale, după ce un activist “antifascist” a murit acum câteva săptămâni în urma unei altercaţii de stradă provocate de extremiştii de stânga. Anunţul a fost făcut marţi, chiar de către cele două grupări vizate, “A treia cale” şi “Tineretul naţional-revoluţionar”.

 

“Decizia autorităţilor nu va împiedica naţionalismul să continue să se exprime în toate formele sale posibile”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Alexandre Gabriac, fondatorul “Tineretului naţional-revoluţionar”.

 

La începutul lunii iunie, tânărul de 19 ani Clement Meric a murit după ce a provocat verbal şi apoi a atacat un grup de naţionalişti francezi, după ce a devastat în prealabil un magazin de haine marca Fred Perry din Paris, popular în rândul activiştilor radicali de dreapta. După acest incident, 5 persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, au fost arestate iar suspectul principal este un cetăţean spaniol. Printre cei arestaţi se numără şi o femeie.

 

Esteban Morillo, considerat autorul crimei, a declarat că nu a dorit să îl ucidă pe Meric şi că doar s-a apărat. Tânărul anarhist a decedat după ce a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt în urma unei lovituri.

 

Tragicul eveniment a devenit un pretext pentru ca premierul socialist al Franţei, Jean-Marc Ayrault, să ceară oficial ministrului de interne, Manuel Valls, “măsuri urgente” pentru dizolvarea organizaţiilor naţionaliste, deşi reprezentanţii acestora au negat orice legătură cu incidentul sângeros. Sursa: FrontPress.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php