Vocea dreptei credinţe ortodoxe – Învăţătură despre post

0 64

Postul-mare-2013-200x150Postul este un dar de la Dumnezeu. Un mare dar pentru noi pământenii, o stare continuă de nepăcătuire, de luptă cu păcatul. Căci aceasta este chemarea înaltă a omului – la nepăcătuire, la îndumnezeire, la atingerea sfinţeniei şi la asemănarea cu Creatorul Său. Aceasta este învăţătura mântuitoare despre post a ortodoxiei, singura credinţă adevărată, dreapta credinţă, păstrată nealterată şi neschimbată de la Sfinţii Apostoli încoace, aşa cum ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Noi ortodocşii îi iubim pe toţi oamenii în mod egal, indiferent de credinţa pe care o au, dar mărturisim dreapta credinţă şi învăţătura cea adevărată a Măntuitorului şi a Sf. Apostoli, care se află numai în ortodoxie.

În popor există o vorbă deosebit de înţeleaptă: “Tinem post, căci postul ne ţine pe noi”. Aşadar postul este cel care coboară harul cu toate bunătăţile duhovniceşti din mâna Părintelui Ceresc, postul îl sfinţeşte pe om şi îl ajută să dobândească veşnicia şi îndumnezeirea. Postul înseamnă, aşa cum am afirmat, o permanentă luptă cu păcatul, cu patimile trupeşti şi sufleteşti şi cu diavolul. El se alătură celorlalte eforturi duhovniceşti, cum ar fi rugăciunea, faptele bune, mersul la Sfintele liturghii de Duminica şi din sărbători – la care creştinul nu trebuie să lipsească, abstinenţa de la păcătele trupeşti, privegherea, pelerinajele la sfinte moaşte, la mănăstiri şi locuri sfinte, metaniile, participarea la diferite activităţi de îngrijire a bolnavilor, ajutorul celor săraci – activităţi care se înscriu în categoria faptelor bune, pe care noi creştinii avem datoria sfântă de a le săvârşi.

Însuşi Mântuitorul Hristos a postit 40 de zile, ca să ne dea nouă exemplu de postire şi înfrânare de la plăcerile şi de la deşertăciunile vieţii. Însuşi Mântuitorul s-a rugat şi a privegheat spre exemplul nostru, al tuturor oamenilor. Cu atât mai mult, noi creştinii trebuie să ţinem posturile rânduite de dreapta credinţa ortodoxă, căci ele ne-au fost dăruite de Dumnezeu. Postul nu trebuie să fie o corvoadă, ci un act prin care ne apropiem de Creatorul nostru, prin care ne îmbogăţim în har şi prin care trăim bucuria Învierii. Efortul de a ţine post, ca şi celelalte eforturi duhovniceşti pe care le-am enumerat anterior, nu sunt lipsite de răsplata cerească. La capătul posturilor rânduite de Sfânta Biserică omul, dupa ce şi-a mărturisit păcatele la preotul duhovnic, prin taina spovedaniei (prin care orice păcat se iartă dacă este mărturisit sincer şi îndreptat) se poate împărtăşi, dacă a primit dezlegare de la duhovnic, cu însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din Sfânta Impărtăşanie. Adică, Dumnezeu coboară în om, îl îndumnezeieşte şi îl curăţeşte de păcat, îl pregăteşte pentru înviere şi viaţa veşnică. Căci fără sfânta Împărtăşanie şi fără celelalte Taine ale Bisericii nu ne putem mântui şi nu putem ajunge în raiul lui Dumnezeu.

Postul trebuie împletit cu rugăciunea în mod armonios, şi cu celelalte eforturi duhovniceşti. Nu trebuie să alegem extremele, ci să facem totul cu dreapta socoteală, cu echilibru. Aşadar cel ce nu poate posti, să se roage mai mult şi Dumnezeu îl va ajuta. Să facă mai multă milostenie cu săracii, să se lumineze zilnic cu citirea cărţilor sfinte, să cugete la moarte şi la veşnicie, la judecata finală şi la păcat. Căci păcatul înseamnă moarte şi păcătuind, noi murim încetul cu încetul. Însă, în sprijinul acestor lucruri, vine taina Spovedaniei, care îl repune din nou pe om în starea de har, taina prin care se biruie păcatul şi moartea. Şi că tot am vorbit aici, de citirea cărţilor sfinte, recomandăm cu precădere Vieţile Sfinţilor şi lectura Noului Testament. În vieţile sfinţilor, noi, găsind adevărate modele de trăire bineplăcută lui Dumnezeu. Să nu alegem modele lumeşti, ci modele de sfinţi care cu adevărat l-au iubit pe Dumnezeu şi au păzit poruncile Lui.

Aşadar, toate eforturile noastre se fac gradual, cu dreaptă socoteală, şi nu alegând extremele. Însă ţinta noastră să fie una singură, şi anume, de a ajunge la postul desăvârşit, pe care biserica îl rânduieşte spre a noastră mântuire. Postul este totodată şi o armă împotriva diavolului, care ne ajută să-l biruim pe aceasta împreună cu patimile trupeşti pe care diavolul încearcă să le sădească şi să le menţină în noi: desfrânarea, lăcomia pântecelui, beţia. Însă postul, lipsit de rugăciune este o simplă dietă medicală.

În concluzie, postul este o stare continuă în care omul trebuie să se afle, vizând aici starea de nepăcătuire, postul de păcate, abţinerea continuă de păcate. Căci nu numai în posturile rânduite de Biserică omul trebuie să se abţină de la păcat ci tot timpul vieţii sale, în fiecare zi, trebuie să ne răstignim patimile şi poftele cele lumeşti şi să urcăm către Dumnezeu şi viaţa veşnică. Toate încercările să le primim cu bucurie, căci crucea încercărilor este un dar de la bunul Dumnezeu, prin care noi, după această viaţă, scurtă cât o clipă, ajungem la veşnicia fericită cu adevărat.

Aşadar crucea este aducătoare a tuturor bunătăţilor cereşti şi pământeşti, dacă răbdăm fără să cârtim. Căci pentru o viaţă pământească scurtă cât o clipă, prin cruce, dobândim veşnicia fericită cu Hristos. Pentru o viaţă scurtă ca visul, omul dobândeşte ceva nepieritor, ceva ce nu are sfârşit. Oare Dumnezeu nu ne iubeşte incomensurabil de mult? Oare veşnicia nu este un dar prea mare pentru o viaţă de o clipă?

Să privim dragii mei către cruce şi să vedem că Ea ne este dată, aşadar, din Dragostea lui Dumnezeu . Să o primim ca dar şi nu ca pe o corvoadă. La fel şi postul. Căci apostolii şi mucenicii au pătimit cu bucurie, şi-au dus crucea cu mulţumire şi nu cârtind. S-au făcut una cu crucea, au devenit una cu Ea. S-au contopit cu crucea şi au iubit-o. Ca şi ei, şi noi să-i iubim pe toţi oamenii, să-i iertăm pe toţi cei ce ne-au greşit şi aşa vom fi plăcuti lui Dumnezeu. Căci crucea naşte viaţă şi aşa spunem noi creştinii dreptmăritori, aşa considerăm noi ortodocşii şi o lăudăm: “DE VIAŢĂ FĂCĂTOARE CRUCE, SLAVĂ ŢIE”. Cu dragoste le dorim tuturor oamenilor să-şi ducă crucea proprie până la capăt, cu mulţumire, fără cârtire, căci prin încercări şi suferinţe, omul se curăţă de păcat, se îndumnezeieşte în har şi ajunge la viaţa veşnică. Să ne ducem crucea de bunăvoie şi cu bucurie şi să-l lăudăm pe bunul Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu, ca la capătul Postului Mare al Sf. Paşti în care ne aflăm, să trăim cu toţi bucuria învierii, să fim cu toţii într-un gând şi într-un glas să-l lăudăm pe Dumnezeu cântând: HRISTOS A ÎNVIAT!

 Cu dragoste pentru toată făptura lui Dumnezeu,

 Pr. Andrei 

Sursa: buciumul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php