Ernest Maftei – un exemplu de demnitate

0 137

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”.
(Ernest Maftei, 21 decembrie 1989)

1-ernest-maftei

S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjeşti, lângă Bacău.
La Şcoala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi.
Tot aici intră în Frăţia de Cruce, organizaţie anticomunistă a tineretului naţional-creştin al cărei lider devine. Avea 17 ani.
În 1937 participă la tabăra FDC de la Carmen Sylva (azi Eforie Sud). În 1938, este arestat de autorităţile dictaturii regelui Carol II, fiind incarcerat în lagărul de la Vaslui. Aici va asista, pe 21 septembrie 1939, la executarea a câtorva zeci de membri ai Partidului « Totul pentru Ţară », moment descris în numeroase intervieuri.
Între 1941-1945 urmează Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi.
Tot în această perioadă este arestat şi condamnat de autorităţile antonesciene pentru activitate în FDC. Trece, ca deţinut politic, prin inchisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Judecat de patru ori pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, este achitat de fiecare dată.
După război este şomer, fiind hăituit pentru credinţa sa politică. Joacă la Teatrul Poporului sub numele de Erman Valahu. Aici primeşte Meritul Cultural clasa I, la care este nevoit să renunţe pentru a nu se deconspira.
Este arestat şi condamnat de regimul comunist. O şansă unică face să scape de condamnare, graţie talentului înnăscut.
Începe cariera cinematografica cu pelicula « Desfăşurarea », în 19… Urmează o carieră de excepţie, Ernest Maftei însumând în palmaresul sau multe filme. Va deveni unul dintre monştrii sacri ai filmului românesc şi unul dintre cei mai populari actori români.
Alături de Colea Răutu şi alţi actori, înfiinţează Uniunea Cineaştilor din România.
În noaptea de 21 decembrie 1989 participă, alături de tineretul român, la manifestaţia anticomunistă de la Piaţa Universităţii. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simţire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. / Părinte, o să vin curând acasă”. În acea noapte, la baricada de la Intercontinental, reuşeşte să ia doua pistoale mitralieră dintr-un TAB. Cu acestea va pătrunde a doua zi în C.C. al P.C.R., dupa fuga lui Ceauşescu.
Prima perioadă a regimului neocomunist al lui Iliescu va însemna pentru Badia persecuţii mai mari decât în perioada lui Ceauşescu. Ernest Maftei va fi o permanenţă a manifestaţiilor de stradă inâiţiate de forţe începând cu ianuarie 1990. Va fi de asemenea, unul din reperele Pieţei Universităţii, îndemnând tineretul să lupte împotriva comuniştilor care îşi consolidau puterea.
Venirea minerilor în Bucureşti, la instigaţiile lui Iliescu, a însemnat teroare şi moarte răspândită pe străzile capitalei. În ziua de 14 iunie 1990, a fost ridicat de acasă de cinci indivizi deghizati în mineri, bătut şi aruncat pe malul Dâmboviţei, unde a zăcut inconştient circa şapte ore. A fost salvat de un cetăţean care l-a recunoscut şi l-a transportat la urgenţă.
Soţia sa avea să decedeze, în urma unui infarct, din cauza acestor persecuţii.
În septembrie 1993, în timpul puciului de la Moscova, la radio Deutche Welle a fost nominalizat al cincilea pe o presupusa lista a celor mai periculoşi anticomunişti, făcută de autorităţile de la Bucureşti. Rămâne memorabil răspunsul lui Ernest Maftei: „Hai că-s porci ! Tocmai pe locul cinci şi nu pe primul?”

Actor cu o popularitate uriaşă, bucurându-se de premii şi distincţii naţionale, ca şi de simpatia publicului românesc. A primit Premiul UCIN la împlinirea a 50 de ani de cinematografie, iar din partea Consiliului Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, “Diploma de recunostinţă”, pentru contribuţia la dezvoltarea artei şi culturii naţionale.

La vârsta de 86 de ani, Bădia a rămas un exemplu de demnitate. Astfel, a refuzat oferta de a juca într-o telenovelă românească, în ciuda onorariului impresionant (300 euro pe zi), considerând-o o producţie mediocră. De asemenea, a refuzat premiul « Cel mai bun român » pe 2005, pentru că între cei nominalizaţi se numărau personaje sumbre ale politicii ultimilor 16 ani şi pseudovedete ale emisiunilor TV de nivel submediocru.

Membru al Partidului Totul pentru Ţară (Pentru Patrie) şi al Fundaţiei Buna Vestire din 1995.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php