Mănăstirea Putna la un pas de a-și pierde pământul dăruit de Sfântul Ștefan cel Mare

0 154

 

De mai bine de un an de zile Mănăstirea Putna este supusă unei presiuni insistente și continue din partea reprezentanților Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, precum mulți dintre români au aflat. La 7 decembrie 2011 Direcția de Finanțe a introdus pe rolul Tribunalului Suceava o contestație în anulare care urmărește să desființeze hotărârea Tribunalului Suceava 1015/01.07.2011 prin care Mănăstirii Putna i s-a recunoscut proprietatea terenului dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ștefan cel Mare. Este vorba de cele 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii, donate în perioada zidirii ei (1466-1469) de către Sf. Voievod Ștefan din averea sa personală, și care au fost întărite prin actul din 2 februarie 1503 în cuvinte de maximă solemnitate și gravitate înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu:

Iar după viața noastră, (…) ori pe cine îl va alege Dumnezeu să fie domn în țara noastră Moldova, acela să nu clintească dania și întărirea noastră, ci s-o întărească și s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noștri și am dat și am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

De atunci și până în ziua de astăzi, vreme de peste 546 de ani, Mănăstirea Putna și-a stăpânit acest pământ în mod continuu și neîntrerupt, a avut obște de călugări generație după generație, a făcut liturghie în fiecare zi, a pomenit ctitorii în fiecare an și s-a rugat pentru mântuirea întregului neam românesc. Nimeni, niciodată în istoria Putnei – nici domnii moldoveni de după Ștefan cel Mare, nici cei fanarioți din secolul XVIII, nici stăpânitorii vremelnici austro-ungari, nici regii României interbelice, nici măcar conducătorii comuniști – nu a mers până acolo încât să afirme că pământul de sub mormântul Sf. Ștefan cel Mare nu este al Mănăstirii Putna. Această vatră a mănăstirii – cuprinzând biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele și dependințele anexe – a fost inclusă accidental în Fondul Bisericesc creat de austrieci în Bucovina în 1783, Fond însumând păduri în proporție de peste 95% și peste care statul comunist s-a intabulat la rândul lui abuziv în 1949. Aceasta le-a dat motiv unor funcționari publici ai statului român după 2001 să spună că Mănăstirea Putna nu este proprietară pe pământul ei, fiindcă nu ea este cea intabulată în cartea funciară, cistatul român. De aceea – deși pare absurd – Mănăstirea Putna a trebuit să-și câștige în justiție dreptul de proprietate asupra terenului care i-a fost donat de Sf. Ștefan cel Mare, invocând uzucapiunea – adică folosința îndelungată, neîntreruptă și sub nume de proprietar – probată de documente originale și de martori, dacă mai era nevoie. Astfel, Tribunalul Suceava a recunoscut Mănăstirea Putna ca proprietară prin decizia nr. 1015 din 1 iulie 2011, mănăstirea intabulându-se definitiv în cartea funciară a comunei cadastrale Putna la 20 iulie 2011, în locul statului român.

Precum aminteam în comunicatele anterioare postate pe site-ul Mănăstirii Putna, Direcția de Finanțe Suceava – reprezentată de directorul executiv (Petrică Ropotă), șeful serviciului juridic (Elena Dan) și consilierul juridic (Cătălin Dăscăliuc) – deși nu s-a prezentat la nici un termen al procesului finalizat la 1 iulie 2011, a atacat apoi hotărârea Putnei în toate modurile posibile: suspendare provizorie, contestație în anulare, strămutare și revizuire în același timp. Ceea ce este cel mai grav în momentul de față este că cele trei judecătoare de la Tribunalul Suceava care judecă contestația în anulare – conduse de președinta secției civile Luminița Froicu, alternativ de Codău Mina Nadia – au demontat pas cu pas apărările aduse de Mănăstirea Putna împotriva acestei acțiuni, admițând pe de altă parte aproape toate susținerile, tendențioase ori de-a dreptul aberante, ale lui Cătălin Dăscăliuc, juristul Direcției de Finanțe Suceava. Iată pe scurt cum s-au pronunțat cele trei judecătoare la ultimele termene ale procesului de contestație în anulare din 18 octombrie și, respectiv, 6 decembrie 2012:

  • au respins excepția tardivității invocată de Mănăstirea Putna, considerând că acțiunea de contestație în anulare a fost depusă de DGFP Suceava în termenul legal de 15 zile, deși ea a fost depusă după mai mult de cinci luni de la data finalizării procesului (7 decembrie 2011);
  • au respins excepția lipsei calității procesuale active a statului și a lipsei calității de reprezentant a juristului DGFP Suceava invocate de Mănăstirea Putna, deși Mănăstirea Putna a făcut dovada că procurile și împuternicirile acestora pentru procesul de față sunt nelegale și neconforme procedural;
  • au respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Mănăstirea Putna, refuzând să ia act de o probă nouă adusă în dosar care demonstra că DGFP Suceava a luat cunoștință de hotărârea Putnei încă din 22 septembrie 2011, lucru care vădea contestația din 7 decembrie ca fiind depusă peste termenul de 15 zile;
  • deși erau obligate să invoce excepția tardivității din oficiu, pe baza noilor probe, au dat cuvântul pe fond juristului Cătălin Dăscăliuc, lăsându-l să aducă din nou în discuție argumente ca „Mănăstirea Putna – cult religios nerecunoscut în România”, „terenul Putnei face parte din inventarul public al statului” etc., argumente inadmisibile într-o cale extraordinară de atac;
  • au refuzat să îl întrebe pe juristul DGFP Suceava dacă a fost prezent și dacă a semnat recursul de la Tribunalul Brașov din 22 septembrie 2011 în care se amintea de hotărârea Putnei, interogatoriu care ar fi demonstrat că acesta a mințit în repetate rânduri o instanță judecătorească și pe noi, Mănăstirea Putna; astfel instanța de judecată s-a făcut părtașă și a acoperit o minciună evidentă;
  • din logica pe care au urmat-o în fiecare decizie de până acum, cele trei judecătoare au arătat că sunt gata să admită practic orice susțineri ale DGFP Suceava, fiind la un pas de a admite în continuare că DGFP Suceava n-a fost citată valabil în 28.06.2011 (termenul la care Mănăstirea Putna a câștigat procesul), deși respectiva eroare de citare s-a făcut de către instanță și nu este deloc esențială (o adăugire inexactă la numărul dosarului dar care nu scutește partea de a se prezenta la termen); această admitere iminentă și gravă echivalează practic cu admiterea în sine a contestației în anulare a DGFP Suceava, ceea ce desființează hotărârea câștigătoare a Putnei, anulează intabularea ei ca proprietară și repornește procesul de la zero.

Toate aceste detalii procedurale, aparent minore, fac diferența între o judecată câștigată și una pierdută, între o moștenire păstrată și una înstrăinată. Poate sunt oameni care se întreabă de ce o mănăstire din România se luptă atât de mult pentru un drept de proprietate pe hârtie, gândindu-se că oricum nimeni nu va veni să dea călugării afară și că mănăstirea va rămâne și va funcționa mai departe ca până acum. Dar aceasta este exact logica celor de la DGFP Suceava și a unor reprezentanți ai statului român, care-și liniștesc conștiințele în felul acesta că, de fapt, nu fac nimic rău… Oare poate orice om cinstit să subscrie la această logică? Oare se îndoiește cineva că Mănăstirea Putna a stat aici mereu, pe pământul dat de Sf. Ștefan cel Mare, veghind și slujind liturghie la mormintele domnilor Moldovei? Oare se îndoiește vreun român că Putna este unitate de cult recunoscută în România? Dacă ar fi vorba de casa lui, de pământul lui, de moștenirea pe care părinții și bunicii lui au păstrat-o cu jertfe și greutăți pentru el, oare ar mai privi aceasta ca pe o luptă care nu merită purtată? Ar putea face acest lucru dacă nu ar mai crede în nimic: în părinți, în strămoși, în rugăciunile celor dinaintea lui, în viitorul celor de după el, cărora trebuie să le transmită moștenirea mai departe. Terenul Putnei nu înseamnă numai o parcelă funciară pe hârtie, ci este un pământ care a fost sfințit de atâtea generații de părinți ai Mănăstirii Putna, unde-și au odihna de veci trei domni ai Moldovei – Sf. Ștefan cel Mare (1457-1504), Bogdan al III-lea (1504-1517) și Ștefan cel Tânăr (1517-1527), patru mitropoliți – Teoctist I și Iacov Putneanul ai Moldovei, Isaia al Bucovinei și Sf. Ilie Iorest al Transilvaniei, unde Mihai Eminescu și Nicolae Iorga și-au plecat genunchii și și-au închinat cuvintele lor, unde regele Ferdinand s-a rugat în 1920 pentru puterea de a conduce România reîntregită. Putna este așadar locul atâtor vieți, atâtor strămoși, atâtor odoare, obiecte și amintiri, cărora noi, monahii din obștea mănăstirii de astăzi, le ducem pomenirea mai departe.

Pentru toate aceste motive și pentru tot ceea ce avem de apărat ca o moștenire, suntem la a doua cerere de recuzare (adică de înlocuire) a completului de judecată al Tribunalului Suceava condus de președinta Luminița Froicu, care până acum a judecat dosarul de contestație în anulare într-o manieră absolut abuzivă față de Mănăstirea Putna și vădit părtinitoare față de DGFP Suceava. Prima cerere de recuzare, judecată de un alt complet de trei judecători al Tribunalului Suceava, a fost respinsă în 20 noiembrie 2012, iar această a doua cerere a noastră a primit termen de soluționare pe 10 ianuarie 2013. Este foarte probabil ca această din urmă cerere să aibă aceeași soartă, și ca la termenul din 10 ianuarie 2013 să ne găsim în fața acelorași judecătoare care vor desființa proprietatea câștigată legitim de Mănăstirea Putna anul trecut, la 1 iulie 2011. În consecință, ne vedem nevoiți să deschidem până atunci o acțiune penală de condamnare pentru fals și minciună a reprezentanților DGFP Suceava, care au mințit în repetate rânduri asupra actelor depuse la dosar, asupra datei și luării lor la cunoștință. De asemenea, vom fi nevoiți să facem ceva aproape fără precedent: să cerem înlăturarea completului condus de judecătoarea Luminița Froicu, respectiv de Codău Mina Nadia, din dosarul de contestație în anulare, anchetarea membrilor acestui complet pe cale disciplinară sau în justiție și destituirea lor din funcție.

Acestea toate fiind spuse, îi chemăm pe toți românii cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi, să ne sprijine cu rugăciunea și gândul lor cel bun, pentru ca moștenirea dăruită de Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, să rămână neatinsă și neclintită, așa cum și-a dorit el însuși. Îi chemăm pe toți românii să înțeleagă că lupta noastră nu este cu statul român, din care facem parte noi toți, nici cu Tribunalul Suceava sau Direcția de Finanțe Suceava, care sunt instituții bune și necesare într-un stat de drept. Să nu uităm că tot trei judecătoare de la Tribunalul Suceava au dat soluția câștigătoare Putnei din vara anului 2011. Lupta noastră este așadar cu anumiți reprezentanți nedemni ai acestor instituții, și, în cele din urmă, cu răul care a început să le întunece mințile și sufletele. Ar fi o mare rușine și dezonoare pentru Tribunalul Suceava – instituția de pe strada Ștefan cel Mare – ca, din cauza relei-credințe și a abuzurilor câtorva judecători de-ai săi, să poarte vina deposedării Mănăstirii Putna de pământul dat de Ștefan cel Mare însuși. În cele din urmă, acest demers al nostru poate fi și unul pentru recuperarea demnității magistraților și a funcționarilor publici din România, pentru reformarea morală a societății noastre, lucru la care sunt chemate să participe toate instituțiile din România.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Starețul Mănăstirii Putna,

Arhimandrit Melchisedec Velnic cu obștea

18 decembrie 2012,

La pomenirea Sfântului Daniil Sihastrul, ocrotitorul Mănăstirii Putna

Sursa: Foaie Națională

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php