Vino la „Marşul pentru Viaţă” – 2012!

0 533

Organizaţiile pro-vita şi culte creştine de confesiuni diverse organizează sâmbătă, 24 martie, o nouă ediţie a „Marşului pentru Viaţă”. Pentru prima dată acest eveniment are o amploare naţională, urmând să se desfăşoare simultan în circa 20 de oraşe ale României.

Scopul „Marşului pentru Viaţă” este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.

Scăderea natalităţii, identificată ca factorul principal al crizei demografice, va continua să cauzeze adâncirea dezechilibrului ecomomico-social dacă nu va fi stăvilită, în primul rând prin restricţionarea/oprirea avorturilor.

În timpul marşului va fi lansat un Manifest adresat societăţii şi clasei politice. Prin acesta se cere adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene şi suferă o degradare accentuată a importanţei familiei în viaţa socială.

Conform datelor de la ultimul recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de locuitori, iar populaţia a îmbătrânit vizibil. Aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990.

Pierderile sunt inestimabile, spun specialiştii, şi ele afectează deja toate aspectele vieţii, de la piaţa forţei de muncă şi bugetele de pensii sau asigurări de sănătate şi până la puterea creativă a neamului nostru. În viitor, România va depinde în mare parte de imigraţie, pentru a putea exista în continuare.

Marşul pentru Viaţă” urmează tradiţia internaţională din mari metropole ale lumii, precum Washington, Paris, Berlin, Bruxelles şi Budapesta.
Pentru mai multe informaţii, pentru lista completă a oraşelor în care se desfăşoară evenimentul, trasee, program şi date de contact ale colectivelor locale de organizare, vă rugăm să accesaţi pagina de internet www.marsulpentruviata.ro

Marş pentru viaţă şi la Cluj-Napoca:
11:00 – Continental Kids
11:40 – Discurs Dl. Dr. David Ille – Clinica ProVita Cluj
12:00 – „Marşul pentru viaţă” pe traseul: Piaţa Unirii – str. Eroilor – Piaţa Avram Iancu (pe după catedrala ortodoxă) – Bulevardul 21 Decembrie – str. Memorandumului – str. Petru Maior – Piaţa Păcii – str. Napoca – Piaţa Unirii
13:00 – 19:00 – concerte (Decean, Milo, Igo Band si altii), pantomima, marturii, proiectii.
Pe tot parcursul evenimentului, în Piaţa Unirii vor fi amplasate standuri informative şi cu servicii de consiliere din partea Clinicii Pro Vita din Cluj-Napoca, din partea Casei maternale “Casa bucuriei” precum şi a altor participanţi şi organizatori.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php