Pungi cu peşti morţi, la sediile PDL şi UDMR Cluj

0 1.114

Un grup de activişti ecologişti a lăsat, marţi seara, la sediile PDL şi UDMR Cluj, pungi cu peşti morţi, susţinând că este vorba despre o acţiune de comemorare a 12 ani de la accidentul cu cianuri de la Baia Mare.

Totodată ei au încercat să atrăgă atenţia că Ministerul Mediului ignoră problemele grave pe care proiectul minier de la Roşia Montană le-ar implica prin folosirea cianurii în exploatarea minieră.

Participanţii la acţiune au avut pancarte pe care scria “Vrem natură, nu cianură” şi au scandat “PDL iubeşte cianurile” şi “UDMR iubeşte cianurile”.

Manifestarea nu a fost autorizată, iar participanţii au fost însoţiţi de jandarmi la cele două sedii de partide.

În ianuarie 2000, digul iazului de decantare a apelor industriale, al societăţii româno-australiene “Aurul” Baia Mare, s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această spărtură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri, dar şi metale grele. Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând zone din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi, apoi, din nou pe teritoriul României.

La vremea respectivă, specialiştii au estimat că 1.000 de tone de peşte au fost otrăviţi în răurile Lăpuş, Tisa şi Someş.

Ungaria a cerut despăgubiri de o sută milioane de dolari pentru pagubele provocate de accidentul ecologic produs la societatea minieră “Aurul” Baia Mare, care ulterior şi-a schimbat numele.

În 27 ianuarie 2009, România a fost condamnată pentru că nu a evaluat bine riscurile utilizării cianurii în mina de la Baia Mare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului explicând că s-a încălcat dreptul la respectarea vieţii private.

Sursa: Radio Cluj

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php