Foştii deţinuţi politici abandonaţi încă o dată de Occident. CEDO – complice cu crimele Comunismului.

10 1.068

Comunicat de presă

În ziua de 28.11. 2011, conducerea Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti, a luat cunoştinţă de respingerea cererii sale introdusă la data de 06.01.2010 şi înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 3316/10.

Această Curte a primit, pe parcurs, 3 (trei) volume de documente trimise de noi, în care erau arătate crimele săvârşite de regimul comunist din România între anii 1945-1989, fiind precizate nominal peste 3.000 de omucideri identificate până în prezent numai în temniţele politice din această perioadă, precum şi autorii acestor crime, dar şi condiţiile inumane de detenţie şi muncă forţată la care au fost supuşi deţinuţii politici anticomunişti.

Totodată, au fost prezentate Curţii şi dovezi oficiale ale tăinuirii acestor crime de către Justiţia Română de după 1989, care, permanent, la intervenţiile noastre, a decis neînceperea urmăririi penale.

Respingerea cererii noastre demonstrează, fără îndoială, solidarizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu crimele comunismului săvârşite în România înainte de 1989 şi de asemenea solidarizarea cu tăinuitorii acestor crime de după 1989.

Pentru noi, foştii deţinuţi politici-luptători anticomunişti, a devenit limpede cum suntem priviţi în continuare de către cei ce conduc astăzi statele Europei. Suntem convinşi că istoria îi va eticheta pe aceştia, într-o zi, aşa cum se cuvine, fiindcă va exista un moment al adevărului şi pentru victimele lăsate pradă, fără apărare, de forţele aliate din Apus, după cel de al doilea război mondial.

Victime atunci, victime astăzi!

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti

Preşedinte, Constantin Iulian

Secretar, Gheorghe Jijie

Bucureşti, 5.12.2011
10 Comments
  1. TAPUS CONSTANTIN Luptator in rezistenta anticomunista says

    Personal m-am convins ca aceasta institutie face jocurile autoritatilor de la Bucuresti dupa ce mi-a respins trei plangeri admisibile impotriva statului roman in care ma plangeam de modul incorect incare mi s-au respins pangeri in justitie in care sesizam persecutile la care am fost supus de catre fostele autoritati comuniste si securiste in regimul comunist . De ochii lumi CEDO admite numai aciunile unor mici borfasi care se plang de conditile din inchisoare sau de cauze asemanatoare . RUSINE CEDO !

    Tapus Constantin Luptator in rezistenta anticomunista

    1. Mihai Ivănescu says

      Țăpuț n-are nimic de-a face cu Decretul 118/1990 cu nici un articol,cu nici o cifră din acest decret.A fost exclus din AFDPR Gorj dar am observat că își postează abuziv și fals carnetul de membru AFDPR din care nu face parte.A fost membru UTC dar nu știu dacă și PCR.Are un număr uriași de procese după cum mi-a spus.Persoana aceasta care deține acest titlu mi-a spus că nu a fost arestat niciodată,nu a fost deținut politic niciodată,nu a fost strămutat cu domiciliu obligatoriu,nu se încadrează în nici un articol al Decretului 118/1990.A spus că atunci cînd lucra ca electrician în perioada comunistă a spus un banc politic și un coleg informatot la pîrît la Securitate și a fost chemat la Securitate să dea o declarație și avertizat.Pentru aceasta a susținut că a fost persecutat de comuniști;dar sînt mii de oameni care au fost puși să dea declarații dar nu pot să susțină că sînt luptători în rezistența anticomunistă mai ales dacă au spus bancuri.A fost prin instanțe să ceară că a fost persecutat politic și a fost respins la toate nivelurile,dar la Înalta Curte,probabil un judecător copleșit de atîtea dosare i-a aprobat că a fost persecutat deșii nu se încadrează în nici un articol de la Decretul-lege 118/90,dar fără să aibă dreptul la indemnizație.A fost o comisie care a dat aceste certificate de luptător la oricine,inclusiv la informatori,sau la persoane ca acest caz care predinde că dacă a spus un banc politic a fost luptător.A fost exclus din AFDPR filiala Gorj din aceste motive și pentru că se obrăznicea și hărțuia continuu bătrînii membrii care au stat prin închisori,dar nu a oredat carnetul de membru ASDPR de care se folosește abuziv.Aceste certificate de luptător sănt fanteziste,nu au valoare juridică,nu au elemente se siguranță,nu au timbru sec sau filigram,nu au o hîrtie specială specifică actelor.Puteți să vă convingeți de situația acestui caz de la sediul AFDPR filiara Tg. Jiu,Gorj.Acolo e cunoscut ca un cal breaz.Are sute de dosare prin instanțe inclusiv în procese bizare.

  2. cornelius says

    Nu stiu de ce ne mai mira o astfel de atitudine? Este cat se poate de clar ca organismele europene si-au schimbat numele, dar au ramas aceleasi ale regimului comunist. Este ciudat ca pe vremea lui Ceausescu romanii care fugeau in strainatate si puteau dovedi ca au fost suprimati sau cu atat mai mult, inchisi, primeau azil politic. Acest demers insemna ca vestul recunostea regimurile comuniste ca fiind criminale. Astazi insa nu mai recunosc. Pe langa ca nu mai recunosc, iti taie sansa de a incerca toate posibilitatile de judecata posibile, spunandu-ti rafta in fata, ca sentinta este definitiva, ca nu mai ai voie sa faci a doua actiune la niciun alt for de judecata, si pe deasupra cererea ta va fi distrusa dupa un an, ca sa nu mai ramana nici urma din tine. Cred ca nici nazistii si nici comunistii nu au distrus documente oficiale, si iata ca o face o lume libera si asazis democratica. Nu-i nimic. De noi insa nu pot scapa, si cu atat mai putin de furia istoriei. Doamne ajuta-ne .

  3. Yeti says

    CEDO în complicitate cu securiști și torționari!

  4. Sektor says

    inseamna ca in UE colcaie de tradatori si comunisti…

  5. dan ciprian says

    Haideti sa facem un mars de protest cat mai amplu!
    Sa nu ne lasam calcati in picioare!
    Traiasca Legiunea si Capitanul!

  6. Dumitru says

    As dori sa aflu daca cineva stie cineva ,cam cati sant la numar toti acesti frati care au luptat cu fostii comunisti ,dintre cei care au apelat la mai marii ”LUPI DIN UMBRA ”,care se considera Drepturile omului . /s/au cati mai sant in viata ?/.

  7. Dumitru says

    PAi ei au fost si sant CAPUL RAUTATILOR a tuturor razboaielor ,dar culmea a fost ca baza era si inca este distrugerea ”DREPTEI CREDINTE” . PT. ca credinta aceasta adevarata si AUTENTICA DE 2000 DE ANI ,ai impiedica pe SIONISTI si MASONI ,pt. formarea GUVERNULUI MONDIAL si a bisericii ,in CONSILUL MONDIAL AL BISERICILOR ,la care santem si noi bagati cu rusii si grecii . Singurii care au iesit sant Sarbia si Cypru . /putem iesi orcand ,DAR cine stie ? si cine face protest ?.

  8. Dumitru says

    UNDE EXISTA RADACINA LUI C.Z. CODREANUL CU OASTEA LUI ? . Noi trebuie cati mai multi sa urmam exact pasii lor ; rugaciune post si distrugerea patimilor si tuturor rautatilor din inima ,atunci vom biruii dusmanii vazuti si nevazuti !. Va venii luminarea mintii si marele curaj si UNIREA romanilor adevarati de pretutindeni . DOAMNE AJUTA/NE !

  9. Nicolae din Brazilia says

    Occidentali sunt acei criminali „democrati” care au fos aliati cu comunismul satanic în al doilea rãzboi, si la fel si azi sustin comunismul, fratele „democratiei” putrede occidentale! „Democratia” occidentala este un sifilis comunistoid global iar „Uniunea Europeana” este o nouã Uniune Sovietica condusa dun Bruxeles de marxisti, trotchisti, multiculturalisti, pederasti si degenerati din asa zisa generatie „Saizecisioptista” adica din 1968, fosti excroci, parazici, homosexuali si curve nenorocite, aste ne fac „globalizatia”!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php