Spectrul unui guvern mondial. Un document oficial al Vaticanului.

4 111

de Bogdan MUNTEANU

www.fgmanu.ro

Titlul nu e o simplă fantezie născută din delirul unor teorii conspiraţioniste, ci se profilează tot mai limpede ca fiind direcţia în care va evolua politica lumii în deceniile care urmează. Sistemul capitalist actual are drept motor goana nestăvilită după profit bazată pe creşterea continuă a consumului. Măcinat de pe-acum de crize, el se va dovedi în curând ca expirat. Va fi aşa cel târziu atunci când resursele şi materiile prime se vor dovedi limitate iar paradigma consumistă depăşită de realităţi. Ce ne aşteaptă după aceea? După toate aparenţele, un comunism „reîncărcat”. Deja se înfiripă în toată lumea mişcări de protest (gen „Occupy Wall-Street”) care se ridică împotriva atotputerniciei sistemului marii finanţe mondiale. Se solicită trecerea la un nou model, la mai multă justiţie socială. E posibil să se pună la cale şi de o „revoluţie”, chiar admiţând că ar fi una paşnică. Numai că, din experienţa unei revoluţii cum a fost în România anului 1989, s-a născut şi zicala: „la vremuri noi, tot noi”. Adică se schimbă sistemul, se cosmetizează vârful aisbergului, dar structurile de putere cu rădăcini care merg în profunzime rămân intacte. Tot în folosul lor se vor configura şi noile realităţi. Să ne mai mirăm atunci că protestele de pe Wall-Street sunt susţinute printre alţii (cel puţin moral, dacă nu mai mult) de nimeni altul decât magnatul George Soros, unul din principalii actori de pe scena globalizării? Şi a cărui imensă avere a fost adunată exact pe principiile contestate acum, cele ale capitalismului pur speculativ? Un lucru e însă limpede. Pentru ca anticipata Nouă Ordine Mondială post-capitalistă să poată funcţiona, e nevoie de o structură exterioară, de o autoritate investită cu putere reală. Necesară chipurile pentru a stăvili excesele unui sistem financiar scăpat din chingi. E îndoielnic totuşi că o mişcare socială cu alură hippy, fie ea şi bine intenţionată, va putea fi mai mult decât o simplă scânteie sau decât un simplu pretext pentru o serie de transformări majore puse deja la cale de mai multă vreme. Întrebarea cine sau ce va conferi autoritate unui asemenea „guvern mondial” (căci aceasta e structura preconizată) rămâne în continuare neelucidată. În aceste condiţii, documentul la care mă voi referi în cele ce urmează se dovedeşte a fi de un idealism absolut utopic. Din el rămân doar două lucruri bătute în cuie: o critică pertinentă a sistemului financiar global actual şi solicitarea -în premieră oficială- a înfiinţării unui guvern mondial. Numai că, dacă acesta se va realiza, însuşirile sale reale ar putea fi mult diferite faţă de elevaţia etică de natură strict teoretică pe care o preconizează acest „exerciţiu de responsabilitate”. Textul său este menit să fie pus la dispoziţia conducătorilor politici şi a oamenilor de bună credinţă „în speranţa unui viitor mai bun şi cu încredere în demnitatea şi capacitatea de bine a persoanei umane”. E vorba despre documentul publicat de Consiliul Pontifical pentru Dreptate şi Pace pe 24 Octombrie 2011, intitulat „Pentru o reformă a sistemului monetar financiar internaţional din perspectiva unei autorităţi publice de competenţă universală”.1,2 Plecând de la premisa că orice persoană umană este responsabilă pentru căutarea şi promovarea unui „bine comun” la nivel mondial, documentul trece la o critică (justificată) a actualului sistem finaciar internaţional, scoţând în primul rând în evidenţă inechităţile sociale şi discrepanţele între ţările dezvoltate şi cele ale „lumii a treia”. O economie justă are nevoie de o etică reală, centrată asupra persoanei, şi nu de atotputernicia principiului utilitarist, a individualismului sau a ideologiei tehnocrate. Reflecţii corecte, numai că soluţia la aceste probleme este preconizată în … înfiinţarea unui guvern mondial. Citat în acest sens este şi Papa Ioan al XXIII-lea, nimeni altul decât iniţiatorul Conciliului Vatican II, care a dus la o schimbare radicală de poziţie a Bisericii Catolice în contextul lumii moderne prin îndepărtarea de modelul tradiţionalist. Însuşirile morale pe care acest guvern mondial ar urma să le aibă sunt atât de minunate încât par desprinse din paginile celor mai aurite utopii … comuniste. (Desigur, comunismul teoretic, căci cel practic ştim pe pielea noastră ce înseamnă). Guvernul va trebui să susţină dezvoltarea şi progresul social al tuturor, inspirat din valorile carităţii şi adevărului. Va trebui să constituie o autoritate globală care să nu fie impusă cu forţa, coerciţia sau violenţa, ci rezultatul unui acord liber între părţi, născut din exigenţele permanente ale unui bine comun mondial. În vederea realizării scopurilor sale, o asemenea autoritate va trebui să fie imparţială, să se ridice deasupra tuturor intereselor naţionale sau locale (indiferent cât de influente ar fi lobby-urile particulare ale anumitor ţări) tocmai în vederea atingerii acestui bine comun. Pe de altă parte, va trebui să respecte diversităţile culturale şi materiale ale diferitelor popoare ale lumii. E nevoie de un consens realizat în mod liber şi de o comuniune morală permanentă a comunităţii mondiale. Guvernul mondial ar urma sa fie realizat treptat, dând expresie politică unor forme preexistente de interdependenţă şi cooperare (Naţiunile Unite, Uniunea Europeană, etc). Omenirea contemporană trebuie să păşească într-o nouă fază, depăşind conflictele cu caracter naţional şi trecând la un nou model de coeziune, la o societate poliarhică, ce respectă identităţile naţionale şi diversităţile în cadrele unei unice umanităţi, etc. etc,. Textul abundă în termeni specifici ideologiei umaniste gen „echitate socială”, „fraternitate”, „bine comun”, “umanitate”, care apar la tot pasul. Avem o descriere atât de idealistă a ipoteticelor însuşiri ale unui preconizat guvern mondial, încât putem fi aproape siguri că realitatea va fi mult diferită. Dar acest discurs girat de Vatican nu face altceva decât să legitimeze în primul rând ideea în sine. Căci ce-o ieşi cu adevărat din ea, om vedea mai apoi. Lipseşte orice fel de nuanţă critică sau luare în calcul a posibilelor abuzuri sau a altor factori inerenţi naturii umane. Poziţia de pe care e redactat textul e una pur umanistă, departe de orice fel de realism creştin capabil să ţină cont şi de latura negativă a firii umane căzute. De aici şi până la cel mai pur comunism nu mai e decât un pas. În practică, la nivel de ţări, toate aceste principii „minunate” au dat greş. De ce ar funcţiona ele acum la un nivel superior, mondial? E în natura umană ca ţăranul mai înstărit, care are o anumită avere dobândită prin muncă cinstită, să nu renunţe la ea de bună voie în numele unui utopic „bine comun”. De ce ar funcţiona atunci acest model la nivel de state, ca rod al … simplei „reflexii” sau conştientizări morale? Experienţa ne-a arătat: colectivizarea nu funcţionează decât cu bâta şi cu jandarmii. La un alt nivel, statele ar recunoaşte la o adică o autoritate superioară doar în caz de forţă majoră, de cataclism istoric. Adică în condiţii cu totul diferite de cele ale „liberului consimţământ” preconizat în documentul catolic. A capitula de bună voie în faţa unei stări de lucruri fără ieşire şi a intra în subordinea unei asemenea entităţi înseamnă în cele din urmă tot coerciţie, exercitată cu mijloace specifice. Şi pentru ca privirea asupra unui asemenea document să fie pe deplin realistă: de câte ori ne-a arătat până acum istoria că puterea şi exercitarea ei absolută se suprapune cu binele şi cu frumosul? Nu pare tot acest demers similar construirii unui nou Turn Babel, al unei omeniri fără Dumnezeu? Ba da, şi încă frapant! Cu atât mai bizară pare interpretarea din final, singurul loc în care se face referire la Sfânta Scriptură. Numai că interpretarea simbolisticii Turnului Babel este răsturnată. Ni se sugerează că diversitatea popoarelor se poate transforma într-un vehicul al egoismului şi într-un instrument al divizării. Prin urmare, nu ar fi suficient să ne mulţumim cu o unitate „aparentă”, sub faţada căreia aceste tare (de fapt naturale şi inerente firii căzute a omului, n.n.) să existe în continuare. Nu. “Babelul” ar fi un simbol care arată dezbinarea la care pot ajunge indivizii sau popoarele care nu-şi recunosc „demnitatea lor transcendentă intrinsecă” şi „fraternitatea”. Asta da inovaţie teologică! Şi noi, care până acum am crezut că neamurile şi limbile lor diferite au apărut tocmai prin voinţa lui Dumnezeu, ca răspuns la trufia lucrării unei omeniri a cărei unitate era iniţial deplină şi indiscutabilă: „Şi a zis Domnul: «Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă». Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul. Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.” (Geneza, 11:6-9) Cu siguranţă însă că şi în Biserica Catolică mai sunt destui credincioşi realişti care ştiu să citească aşa cum se cuvine Sfânta Scriptură, inclusiv Cartea Apocalipsei, pentru a nu se lăsa amăgiţi de un asemenea discurs trandafiriu care de fapt îi răstălmăceşte sensurile. Dacă ne uităm cine este autorul acestui text, vom afla unele amănunte interesante. Este vorba de cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, de origine africană, care a fost numit în anul 2009 în fruntea Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace şi despre care unele medii sugerează că ar putea fi viitorul Papă 3,4. Aceasta mai ales în contextul lumii de mâine, când se preconizează acordarea unui rol mai important Bisericii din lumea a treia. Rolul viitorului pontif provenit din această parte a lumii (indiferent de numele său – cei curioşi pot citi anumite profeţii despre numele viitorului papă, „ultimul de pe listă”) ar putea fi acela de a mobiliza aceste ţări înspre proiectul guvernului mondial, sub flamura echităţii sociale globale. În mod simbolic, în document sunt citaţi şi predecesorii săi (papii Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea (Ioan Paul I nu se pune, căci a murit subit şi misterios după numai 33 de zile de pontificat) şi Benedict al XVI-lea. Toate aceste citate reprezintă aluzii mai mult sau mai puţin parţiale la ceea ce acest document îşi propune să revendice explicit, negru pe alb: un guvern mondial. Se sugerează prin această înşiruire deliberată chiar o „încununare” a gândirii sau a demersurilor pontifilor anteriori, care ar fi pus această problemă în termeni încă nedesăvârşiţi. Am putea avea oare în faţa noastră chiar viitorul program pontifical, o descriere a „misiunii” viitorului Papă? Vom vedea. Cu toate acestea, tot nu ni-se răspunde la întrebarea: cine sau ce va conferi o autoritate reală unei asemenea instituţii suprastatale? Sau care este diferenţa între binele „teoretic” (prezent din plin şi aici la fel ca în toate programele comuniste) şi „binele” practic, rezultat din exercitarea concretă a unei puteri colosale de către cei care (nu se ştie pe ce criterii) ajung să fie investiţi cu ea? Prin urmare ce ne aşteaptă: un viitor de aur al unei omeniri fără Dumnezeu (sau care respectă de formă, în mod egal, toţi dumnezeii, ceea ce e totuna) sau mai degrabă … o monstruozitate apocaliptică? Răspunsul se află doar la Cel de Sus. El stă scris şi pecetluit sub multe peceţi, care se vor desluşi la vremea lor. Până atunci nu putem decât interpreta unele semne. Iar atunci când acestea au un caracter oficial, ca în acest caz, greutatea lor este cu atât mai mare.

Referinţe:

1. http://www.news.va/en/news/full-text-note-on-financial-reform-from-the-pontif

2. http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2011-10-24-10510917-0-propunerile-vaticanului-franceza.pdf

3. http://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Turkson

4. http://www.dailymail.co.uk/news/article-1218426/The-pope-black-says-prominent-African-cardinal.html

4 Comments
  1. Robert says

    Invatam la scoala de globalizare. NU mai este nici un secret. Urmeaza un guvern mondial, luciferic, a fost spus de foarte multi oameni, unii din ei chiar oameni ce au iesit din masonerie. Ideea e ca acest guvern se va instaura in urma unui razboi… reisese inclusiv din scrisoare lui Albert Pike catre Mazzini, in data de 15 august 1871 ca trebuie sa existe 3 razboaie mondiale, dupa care Lucifer, „printul luminii” trebuie sa se instaureze in lume. Si atunci vor fi cei 3 ani de chin pt crestini conform Apocalipsei..

  2. Alex says

    Daca neamurile nu se vor trezi la viata, atunci ne asteapta o ciorba globalista relativista in care imoralitatea si promiscuitatea vor deveni norma…Singura salvare este nationalismul crestin. Doamne ajuta-ne!

  3. alex says

    Desigur

  4. Sorin ANDREI says

    Domnule Munteanu, se pare ca, din pacate, aveti dreptate. Mai toate informatiile care fac referire la perioada urmatoare actualei crize sustin ca ne indreptam catre acel blestemat guvern unic mondial. Problema este, ce facem? Toleram asa ceva asteptand cu mainile in san, sau ne tinem de poala Mitropolitului Bartoleu Anania: „De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, daca e vorba de , primul fundamentalist a fost insusi Iisus Hristos – <Inapoia Mea, satano!"
    Cu drag, S.A.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php