Plouă cu crize

1 182
de Corneliu FELECAN
De curând, într-o întâlnire a BNR cu oficialii FMI s-a prorocit -în stilul politicianist cunoscut – o următoare şi inevitabilă revenire a crizei financiare, o recidivă mai serioasă si mai feroce decât ceea ce am trăit până acum. În acest context se spunea că pieţele financiare freamătă puternic, indicii burselor se prăbuşesc, băncile cer recapitalizări din banii publici dacă se poate,  si e de aşteptat o reintrare intr-o nouă criză. Tot în acest cadru sumbru-solemn, D-nul Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, spunea pentru ziarul Gândul, pe un ton grav şi compătimitor: „să ne pregătim pentru un altfel de comportament, pentru un alt mod de a trăi pe pământ.” Acesta a mai adăugat printre altele, că actualele derapaje ale economiei mondiale au fost cauzate de „slăbiciunea factorilor de decizie”.  Iată noi ştiri !
 Oare nu s-a ştiut asta, având experienţa primei crize, că cea de-a doua este inevitabilă dacă problema ţărilor cu imense datorii suverane nu este rezolvată? Oare nu s-a ştiut că economia europeană este puternic interconectată cu cea a Statelor Unite, şi astfel riscul efectului de domino este inevitabil? Că băncile puternic capitalizate în prima criză din banii contribuabililor, nu au niciun interes să pornească creditările în avantajul întreprinzătorilor, atâta timp cât statul le ţine în mână.
Se pune desigur o primă întrebare. Cine e vinovat pentru ceea ce se întâmplă?
La această întrebare D-nul Mihai Tănăsescu oferă un răspuns pe cât de clar pe atât de ipocrit: „slăbiciunea factorilor de decizie”. Adică politicienii. Şefii de guverne, miniştrii de finanţe şi responsabilii corectitudinii politice ai Uniunii Europene. De ce sunt vinovaţi? Pentru că în tot acest context al crizei, în care incompetenţa din planul financiar economic s-a dovedit a fi politică, nimeni nu a raspuns pentru greşelile majore care au condus spre această situaţie.  Nici politicienii şi cu atât mai puţin băncile. Nimeni din responsabilii financiari nu a dat faliment aşa cum ar fi fost responsabil.  Dar băncile nu numai că nu au plătit pentru situaţia creată, ci ele au fost singurele care au avut de câştigat de pe urma crizei, prin bani publici injectaţi gratis şi din belşug în întreg circuitul bancar.
Înşirând aceste date atât cât ne permite spaţiul, am putea spune că nu mai înţelegem nimic din tot ce se întâmplă. Că există o degringoladă financiar-politică instituţionalizată, ce se manifestă în interiorul spaţiului politic european, menită să destabilizeze funcţionarea întregii societăţi.
În Europa se întâmplă concomitent situaţii paradoxale şi antinomice care crează confuzii majore la nivel analitic raţional. Pe lângă fenomenele bizare financiar-bancare şi de natură economică mai sus menţionate, se poate observa şi o lipsă de logică la nivel politic statal a ţărilor europene. Există ţări care doresc o integrare cât mai rapidă şi mai profundă în structurile europene ca Schengen, Euro etc, şi există ţări care având deja o astfel de experienţă, se grăbesc să iasă din acestea cât mai repede din considerente ce vizează interesul lor naţional.
Privindu-ne în ograda proprie constatăm faptul că ţara noastră face parte din acele state care, din cauza incompetenţei şi a lipsei de viziune politică la nivel guvernamental, se grăbeşte să adere cu o viteză inexplicabilă la structurile europene pe care alţii, cu aceeaşi viteză, le părăsesc. Răspunsul Olandei şi Finlandei i-a plesnit pe servilii noştri aleşi în creştetul capului, lăsându-i (aşa cum şi ei ne lasă pe noi) cu gura cascată. Dar noi vrem ! Vrem în continuare în Schengen şi mai vrem cât de repede şi moneda euro, şi nimeni nu se întreabă analitic ce este cu graba asta? Ce e cu precipitarea asta subită? De ce să adoptăm moneda euro când ştim că acest pas a destabilizat toate ţările mici şi mijlocii din comunitate. De ce să aderăm la o convenţie europeană care ne obligă şi mai mult în plan administrativ si financiar, dar mai ales ne obligă să ne izolăm complet prin închiderea graniţelor noastre, de toţi românii din ţările vecine, pe care s-ar cuveni să-i ajutăm printr-o mai mare apropiere de ei, deschizându-ne spre ei şi ajutându-i să-şi păstreze identitatea românească şi nicidecum să ne închidem ermetic, lăsându-i orfani de legătura cu ţara şi valorile naţionale după care aceştia tânjesc. Prin aderarea la spaţiul Schengen ne dezicem în mod ordinar de toţi românii din Ucraina, Timocul Sârbesc şi Basarabia, trăgând o nouă cortină de fier între ei şi ţara mamă. Cred că niciodată în istoria de după 1848 nu au existat asemenea discrepanţe anacronice între priorităţile unei naţiuni şi interesele obscure ale unei „elite” politicianiste.
Sunt foarte multe întrebări care se nasc din ghiveciul european, dar poate tocmai suma mare de întrebări fără răspuns, ne oferă o imagine de ansamblu a ceea ce se petrece. Există în momentul de faţă în Europa două forţe care se încleştează. Una este formată de popoarele naţiuni, care dintru început au crezut cu naivitate că un concept  european de unitate şi libertate poate să contribuie la o bunăstare conceptuală, iar de cealaltă parte se află o clasă politică ocultată de alte interese decât cele pentru care au fost aleşi. Politicieni care servesc la masa unor majore interese globaliste, acţionând fără scrupule împotriva propriilor popoare. Toate măsurile securistice restrictive ce îngrădesc libertatea umană, concept ce se află la baza tuturor constituţiilor europene, toate manipulările reformiste la care se recurge, chipurile pentru a  salva moneda europeană şi sfârşind prin a îmbogăţi băncile, toate aşazisele „crize” care au bântuit Europa şi întreaga lume în ultimii ani, de la gripa porcină, aviară, obligativitatea vaccinării populaţiilor, cea de încălzire globală, şi pâna la cea de anul acesta care profeţea o criza a alimentelor, toate aceste manevre mincinoase politicianiste cu iz apocaliptic, s-au dovedit ca făcând parte dintr-un plan mult mai amplu, care, să continuie conceptul comunist de control absolutist al populaţiei.
Unde sunt toate aceste pandemii, prognoze, crize, născociri? Nicăieri.  Dar a trebuit să treacă câţiva ani ca populaţia să ajungă totuşi la un grad de saturaţie. Nimeni nu mai crede toate aceste minciuni menite să manipuleze o lume întreagă, şi, mai important e, că oamenii încep să înţeleagă ce se întâmplă spunându-şi părerea, ieşind în stradă şi luând măsuri. Construcţia megalitică numită UE nu a reuşit să convingă şi nu s-a putut impune prin nimic, şi acum, vizibil marcată de eşecuri repetate gâfâie în propria incoerenţă, şi e pe punctul de-a pierde frâiele noului imperiu. De aceea o nouă criză,  (probabil ultima şi cea mai cruntă lovitură la adresa cetăţenilor) va fi indispensabilă, tocmai datorită unei mize imense. Însă această bătălie va avea doar un singur rezultat final. Fie se va solda cu o victorie a Sistemului, în care statele vor deveni nişte Soviete fără personalitate şi fără identitate, fie naţiunile se vor elibera revenind la ceea ce au fost, adică la identitatea, demnitatea şi libertatea lor firească. Trebuie spus răspicat că toată lumea apreciază principiile de bază ale unei unităţi între statele europene ca libera circulaţie, comerţul liber, moneda unică etc. Dar trebuie spus de asemenea că totul se opreşte acolo unde identitatea, credinţa şi naţiunea sunt în pericol.  Europa nu este şi nu poate fi un stat, ci o sumă de entităţi naţionale cu limbi diferite, culturi diferite, istorii şi năzuinţe diferite.
Ce ne uneşte în final?  Tocmai asta !
1 Comment
  1. […] pandemii, prognoze, crize, născociri? Nicăieri.”1 octombrie 2011 Plouă cu crize  Articol din “Buciumul” De curând, într-o întâlnire a BNR cu oficialii FMI s-a prorocit -în stilul politicianist […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php