Cat de mare e minciuna RMGC de la Rosia Montană? Gabriel Resources si cifrele reale

0 473

Dacă vă uitati la televizor e imposibil să nu fi fost asaltati de reclamele RMGC legate de miile de locuri de muncă pe care proiectul minier de la Rosia Montană ar urma să le creeze. O teză sustinută publicitar, de altfel, si de presedintele României. La finalul spotului aveti si un îndemn de a vizita site-ul RMGC.

Într-adevăr, dacă intri pe site-ul RMGC, primul mesaj care îti sare în ochi e cel în care se afirmă că ”3.600 de români vor avea de muncă” dacă proiectul pornește. ”În faza de construcţie a minei, la Roşia Montană vor lucra 2.300 de oameni. Apoi, pe perioada de funcţionare a minei, Proiectul Roşia Montană va crea peste 3.600 de locuri de muncă directe şi indirecte, conform economiştilor britanici de la Oxford Policy Management”, scrie în alt mesaj de pe site-ul RMGC. Cum am mentionat si cu alte ocazii, informatiile de pe site-ul RMGC nu sunt cele oficiale (acesta fiind un site publicitar, la fel cum Oxford Policy Management este o firmă de PR si lobby, nu Universitatea Oxford).

Dacă doriti informatii oficiale, atunci trebuie să vizitati si site-ul companiei mamă – Gabriel Resources, care detine 80,69%  din RMGC. Fiind cotată la bursă, Gabriel Resources nu-si permite să se joace cu cifrele pe site-ul oficial. Iar dacă aveti răbdare să cititi sutele de pagini de studii si analize, veti afla măcar o parte dintre cifrele reale ale proiectului de la Rosia Montană. Cum ar fi si cele legate de locurile de muncă.

Astfel, veti putea citi studiul de fezabilitate realizat de Washington Group International, Inc. În 2005-2006, care a stat la baza proiectului depus de RMGC spre avizare la Guvernul României în iunie 2006. Câte locuri de muncă sunt necesare conform acestui studiu:

  • 1040 de locuri de muncă directe si indirecte (vezi facsimil) în perioada de constructie (910 directe, 130 indirecte)  ; adică mai putin de jumătate decât cele din reclamele publicitare (iar aceste locuri de muncă sunt pe o perioadă maximă de 4 ani – cât durează faza de constructie a minei si a uzinei);
  • Un total de 634 de locuri de muncă în perioada de exploatare (vezi facsimil); aceste locuri de muncă nu se referă însă doar la cele directe, legate de mină si uzină, ci si cele indirecte, din administratie, contabilitate, IT, aprovizionare, resurse umane, relatii publice, juridic, patrimoniu etc. (vezi facsimil); cifra e de 6 (sase) ori mai mică decât cea avansată în reclame!

Dacă doriti să aflati care sunt locurile de muncă generate direct de exploatarea minieră găsiti informatii tot pe site-ul Gabriel Resources, mai exact studiul de fezabilitate refăcut în martie 2009 (după un prim studiu realizat în 2003) de către Independent Mining Consultants, Inc, din Tucson. La fel ca studiul realizat de Washington Group, si acest studiu a fost comandat tot de RMGC. Care este necesarul estimat de Independent Mining Consultans?

  • Un maxim de 68 de locuri de muncă de conducere (expati si/sau specialisti cu înaltă calificare);
  • Un maxim de 284 de locuri de muncă mediu calificate în al 9-lea an al exploatării, si o medie sub 250 de locuri de muncă mediu calificate în ceilalti ani (vezi tabelele de mai jos).

Dincolo de diferentele enorme (de 6 ori mai mici) fată de minciunile publicitare, o analiză a locurilor de muncă oferite de proiect, arată că mai mult de jumătate (aproape 2/3 de fapt) din locurile de muncă oferite de proiect în perioada de exploatare nu vor fi ocupate de localnici, care nu au studiile necesare pentru asa ceva (de la cele din conducere până la cele indirecte: IT-isti, economisti, contabili, HR, juristi etc.). Despre modul în care ”dau de muncă” altor mii de români (marinari sau tiristi care fac unul sau două transporturi pentru RMGC, textilisti care croiesc câteva sute de salopete pentru RMGC etc.) vorbesc de la sine spoturile publicitare.

***

Priviti si comparati:

”3.600 de locuri de muncă directe si indirecte (site-ul publicitar al RMGC), 2.300 de locuri de muncă în perioada de constructie a minei”

1040 locuri de muncă directe si indirecte (910 directe, 130 indirecte) în perioada de constructie (studiu Washington Group; site-ul oficial Gabriel Resources)

634 de locuri de muncă directe si indirecte – vezi si organigrama – pe perioada exploatării (studiu Washington Group; site-ul oficial al Gabriel Resources)

65 de locuri de muncă (maxim) în conducerea operatiunilor miniere (studiu Independent Mining, refăcut în 2009, site-ul Gabriel Resources)

284 de locuri de muncă (maxim, în medie sub 250) pentru exploatarea minieră (studiu Independent Mining, refăcut în 2009; site-ul Gabriel Resources)

sursa: voxpublica.realitatea.net

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php