Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Ultimele ştiri

LA MULȚI ANI DL. DAN BOGHIU !

Noi, camarazii bucureșteni, îi urăm domnului Dan Boghiu multă sănătate și viață lungă pe acest pămînt, plină de bucurii, sănătate si putere. Fie ca bunul Dumnezeu să vă călăuzească pașii către lumină și să fiți binecuvîntat cu zile frumoase pe acest pământ. Dumneavoastră stimate comandant sunteți un exemplu de luptător pentru noi camarazii mai tineri.Vă mulțumim pentru exemplul pe care dumneavoastră ni-l dați ca  luptător și pentru toate lucrurile frumoase și curajul dumneavoastră.

Trăiască Legiunea și Căpitanul!

 

Din  lupta  anticomunistă   se  desprind   trei  planuri de luptă, toate  strans  legate intre  ele :  lupta  și rezistenta  din  munți, rezistența  din închisori   și  lupta  exilului. Ultima  este  cea  mai  putin  studiată  și  cu cele  mai  putine informații, deoarece  s-a  scris  și  putin iar accesul  la surse  este  deosebit de greu și  trunchiat. Având  niște  distinși  îndrumatori   în  cercetarea   exilului  romanesc  în special  cel  legionar   prin  vrednicii  luptători din”  Exilul  amar  “ :  Mircea  Dimitriu , Nicolae  Roșca  , Dumitru  Crețu  ,  Ion  Giurea,  Filon  Verca  , Brin  Costantin, Ion  Mari, Petru  Lupșor , Ion  Halmaghi , Traian  Popescu,  Ilie  Vlad  Sturdza, Marin  Barbulescu , Dan  Boghiu, Radu  Nitescu si  multi  altii  am  studiat  si  inca mai studiem   această  istorie   nespusă  a luptei  exilului  legionar. Interesat de  lupta  exilului  din America  de  Sud, Dl.  Nicolae  Roșca   acum  mulți  ani  m-a  îndrumat  spre  dl. Dan  Boghiu care  descrisese  anumite aspecte  din activitățile  legionare  din America de  Sud în revista  “Permanente  “. Așa   prin  intermediul  unor comandanți legionari  din  Consiliul  politic  al Mișcării  Legionare ca  dl. Roșca  si  dl. Crețu, l-am  cunoscut  mai  bine   pe   singurul  Comandant  legionar   în viață  în prezent  din  Consiliul  politic  al  Mișcării  Legionare  desemnat de Comandantul  Horia  Sima – dl  Dan  Boghiu. Cunoașterea  de   atația  ani  nu a  fost  una  doar   strict  informațională ci  una  camaraderească   și  activă. Cine  este  Dan  Boghiu  pe  care  astăzi  îl  sărbătorim  la  frumoasa  vârstă de  93  de ani:

Dan Boghiu s-a născut  la  16  octombrie  1926  la  Iași, într-o familie de oameni cu stare. Curând,  părintii se vor muta la București, unde Dan iși va petrece copilăria și adolescența iar  în vacanțe  familia   stătea  la Slanic  Moldova. În casa  de la Iași dar  si  la  București, venea  des  și  Căpitanul  Corneliu  Zelea   Codreanu, bun  prieten  cu  familia. Așa  tânărul  Dan intra   în contact  cu  spiritualitatea   Mișcării  Legionare. Această  liniște a  fost  tulburată  de războiul  mondial  și  mai  precis  de   trădarea  de la  23  august  1944   când   s-au deschis   fără  condiții  porțile  invaziei  trupelor  roșii. In timp ce se afla în gara la Târgu Ocna, se oprește un tren german de „Crucea Rosie”, din care coboară căpitanul Neumann, medic militar ce vreme de doi ani fusese șeful spitalului de campanie din Slănicul Moldovei. Neamțul îl recunoaște la rândul lui, îl cheamă la el și-i propune să îl însoțească în Germania.O  grea  alegere, dar  tânărul  de  17  ani  iși  ia  la  revedere  de  la  părinți  și  sora  și  pleacă  cu  trenul  militar. Nu  iși  va  revedea  părinții, doar  pe  sora   după  multi  ani…Destinul amar  al  exilaților  .

Trenul de „Crucea Rosie” și-a continuat drumul pana la Viena, atacat de avioane britanice, care au făcut prăpăd printre civilii și răniții din vagoane. În capitala Austriei, românii fugiți din țară sunt întampinați de reprezentanții Guvernului Național Roman din Exil, care le propun ca destinație finală orașul Erfurt. Aici, pe baza de opțiuni personale, se formează Armata Națională, mai târziu sub conducerea generalului Chirnoagă, care, în decembrie 1944, va număra deja 8000 de combatanți. Dan Boghiu face parte din regimentul Panzer-Grenadier, în care ostașii sunt instruiți sa mânuiască arme pentru distrugerea tancurilor inamice. Regimentul este trimis să apere un colt al Oderului în plină iarnă, iar Dan Boghiu, care abia împlinise 18 ani, izbutește sa distrugă un tanc rusesc. Apoi, curând, frontul se destramă. Wehrmachtul nu mai e decât o umbră a ceea ce a fost odată; începe retragerea în debandadă. Trece Elba pe o barcă pneumatică și începe să meargă fără țintă printr-o Germanie prăbuiștă în haos și disperare. Călătorește în  trenuri de marfă, alege ferme izolate, se bucură de ospitalitatea localnicilor. Se schimbă în haine civile. Este prins si reținut de o patrulă britanică, dar are noroc cu un canadian de origine română care ii aranjează să ajungă cu un transport american până la Plzen in Cehoslovacia. Aici este luat în primire de comuniștii cehi care încearcă să-l facă să le devină colaborator. Fuge din școală unde fusese cazat si ia hotărârea definitivă: va rămane în Occident. Face cale întoarsă, călătorește într-un marfar până la Heidelberg.  La Mannheim găsește adăpost la Organizația Internațională pentru Refugiați (IRO), aflată sub control american. Lagăr multinațional, plin cu civili și foști militari, multi refugiati din spațiul sovietic. Tot aici ia parte la un spectacol macabru. Pe baza unei convenții sovieto-anglo-americane, refugiații ruși și cei din fosta armată a generalului Vlasov, colaboratori ai nemților, dar și bieloruși, ucraineni, cazaci sunt îmbarcați în marfare pentru a fi predați KGB-ului. Extrădații se tăvălesc pe jos de disperare, o femeie se aruncă de la etaj. Toți știu ce-i așteaptă: plutonul de execuție. Se salvează cei care izbutesc să scoată scândurile din pardoseala vagoanelor.
Dar  Dan Boghiu găsește de lucru. Devine pe rând, desenator tehnic, apoi ajutor de bucătar. Iși ia cameră în oraș și se îmbracă cu uniforma americană. Se ocupă de aprovizionarea Politiei Militare. Se mută la Koblenz, in zona franceză de ocupație. Aici se împrietenește cu un tînăr german, student la Universitatea din Bingen și împreună cu el urmează, în particular, cursurile Facultații de electronică. La popota ofițerilor francezi devine, fără să vrea, cofetar. Serate dansante, plimbări pe Valea Rinului. Dar sosește anul 1948. Conflictul dintre Est si Vest se acutizează. Dan Boghiu obține garanția șederii în SUA, prin maiorul politiei militare, care ii plătește garanția de 800 de dolari. Dar viza întârzie să sosească. Atunci se hotărăște sa emigreze în Argentina, dar în cele din urmă alege ca destinație Brazilia. În februarie 1949, pășește pe pământ brazilian, debarcând în golful Guanabara împreună  cu  camaradul  sibian  Nicu  Iancu. În momentul  trecerii  Ecuatorului   depune  în fata  lui  Nicu  Iancu  Păltinișanu  jurământul  ca  legionar. Harnic, tenace, intreprinzător, se apucă de treabă. La început face de toate. După un scurt timp petrecut la Rio de Janeiro, se stabilește la Sao Paulo, unde se angajează la o firmă de montat radiouri și sisteme de comunicație, cu piese sosite din SUA. Cursurile electronice urmate in Germania ii prind bine. Se mută mai apoi la o companie concurentă, „PHILCO”, unitate braziliană a unui concern american. Sarguincios, destoinic, romanul urmează mai multe cursuri adiționale tehnice și intreprinde mai multe călătorii în SUA si Europa. Devine șef al controlului tehnic, apoi i se încredintează conducerea departamentului de desen industrial. Firma cunoaște o dezvoltare rapidă. Dl Boghiu se distinge deopotrivă ca inventator, proiectând modele inedite de radiouri (unul din acestea avea sa se fabrice in milioane de unități). Între timp, Philco ajunge să fuzioneze cu giganticul Ford, Dan Boghiu bucurându-se în continuare de ascensiune profesională. A trăit 40 de ani la Sao Paulo si s-a bucurat de multa prețuire, datorită calităților morale și profesionale.

La inceput, la Sao Paulo existau vreo 50 de emigranti romani. Nicu Iancu a format societatea Brasil-Romania si, ca jurist, i-a dat baza oficială de functionare. Cativa ani mai tarziu, membrii societatii l-au ales ca presedinte pe  Dan  Boghiu. A luat nastere si o societate religioasă, „Sfanta Treime”. I s-a incredintat si acolo presedintia vreme de 10 ani. Pentru tinerea slujbelor au folosit o vreme de o capela modesta, apoi s-au  mutat intr-o biserica siriana de rit bizantin. Pentru inceput, s-a apelat la parintele Bentia, preot catolic, iar dupa ce acesta a plecat la Roma, serviciul religios a fost asigurat de un prelat catolic, parintele Balint, venit din Transilvania in 1926. Prin mijlocirea lui, Vaticanul a dat dezlegare ca el sa slujeasca pentru ortodocsi. A  avut parte de un tata duhovnicesc ortodox, bunul parinte Braga, adus in Brazilia de un preot brazilian, director de orfelinat. In predicile sale, a povestit enoriasilor grozaviile din tara. Fusese si el schingiuit si trimis sa-si sfarseasca zile pe santierul mortii, Canalul Dunare-Marea Neagra.
Intr-o vreme, parohia au ramas fara slujitor si atunci s-au  pomenit ca le soseste, nechemat, un popa din Romania. Securist imbracat in sutana si plin de promisiuni. Le-a oferit in dar o biserica din lemn, facuta de mesteri din Maramures. Nu i-au acceptat ofertele, nici ca sa fie paroh. De altfel, infiltrarile Securitatii erau numeroase si rafinate. Se foloseau momeli si amenintari. Pentru a recruta cozi de topor, emisarii Securitatii ofereau sansa de a deschide afaceri cu produse romanesti. S-au gasit asemenea tradatori. Acestia, finantati din Romania, au infiintat pentru diversiune o societate paralela, pe care au botezat-o „Romania-Brazilia”. Intre acesti tradatori amintesc pe Chitimia si Hila. Cand Nicolae Ceausescu a vizitat Sao Paulo, s-a organizat in onoarea lui o receptie la Hotelul Hilton. Cozile de topor s-au grabit sa alerge sa faca temenele in fata dictatorului. Dar nici romanii  patrioti  n-au stat cu bratele incrucisate. Au schimbat la hotel steagul comunist si l-au inlocuit cu drapelul romanesc fara stema bolsevica, la mesele participantilor. De la aeroport pana in oras, cale de 16 kilometri, am scris cu var pe tot itinerariul „Jos tiranul Ceausescu”, „Jos calaul”. Asta l-a infuriat cumplit. Au continuat sa demaste atrocitatile din Romania prin interviuri la radio si televiziune. In fruntea acestor actiuni s-a aflat si poetul Alexandru Silistreanu, autor a mai multor volume de poezii anticomuniste. Garnizoana  legionara  din Sao  Paulo a  fost  una  dintre  cele mai active  din exil sub  conducerea   lui  Nicu  Iancu  Paltinișanu , secondat de Dan  Boghiu   pana  in  1984  (  din  1984  odată  cu decesul  secretarului general  al Mișcarii  Nicu  Iancu   conducerea  garnizoanei  a  fost  preluata d e  dl. Dan  Boghiu  )  cu  multe  actiuni  in exil,  luări  de  pozitie,  editare de reviste  si carti,  realizarea bibliotecii romanesti , contribuții  însemnate  la  construcția  monumentului  Mota  Marin. Dl. Dan  Boghiu  a  fost  cooptat  prin Comunicatul  nr. 4/13  august  1970   in  Comitetul  de construcție  al  monumentului de la  Majadahonda  și  avansat   consecutiv  de la instructor legionar la  comandant  ajutor în 13 ianuarie  1973 , apoi in  13  ianuarie 1977 comandant -legionar   si  pe 12  aprilie  1982  membru  in  Consiliul Politic  al  Mișcării  Legionare .Este  o  buna  gazda   și  sprijinitor  al acțiunilor  si  vizitelor  Comandantului  Horia  Sima în  drumurile  sale  în America  de  Sud  și  în stabilirea  legăturilor  cu  alte  formațiuni  naționaliste  anticomuniste   din  Brazilia   și  toată  America  Latină în  1989   odată  cu  ieșirea  la  pensie  se muta  în Elveția  , țara  natală a soției  Verena.Continua  activitatea  legionară  din exil, sprijinind  cu multe  ajutoare Romania  proaspăt  eliberata de   comunism. Încearca  si  aducerea de investitori  brazilieni  si  elvețieni  în Romania anilor  90  dar se lovește  de  corupția  neocomuniștilor  lui  Iliescu instalați  în   funcții  de  conducere.

În 24  mai  1993 seara ,  vorbeste  cu   Comandantul  Horia  Sima  si  stabilesc  o întâlnire  în Germania cu  membrii  Consiliului  Politic. Din păcate  în dimineața   zilei  de   25  mai  sunt  anunțati de  dr. Paunescu  Filip de  decesul  Comandantului  și  se  deplasează   de  urgența  în Germania  pentru   a  ajuta  la   problemele  ivite  după  decesul  Comandantului. Singurele  poze   cu  Comandantul  imediat  după  deces   sunt  făcute   de   dl. Dan  Boghiu. După moartea  Comandantului  continua  activitatea  sub  conducerea  Secretarului  general   al Mișcarii  Legionare  din exil  Mircea  Dimitriu  și   al  Consiliului  Politic  activând   discret  dar  deosebit de eficient  în  toate  acțiunile   importante  din  exil  și  țara. Dupa  2013  cand  atât  Șeful  Consiliului  politic   dl.  Dumitru  Crețu   cât  și  dl.  Nicolae  Roșca șeful Senatului   Mișcării  Legionare  trec  alături de  Căpitan  și  Comandant, Dl.  Boghiu se implica  direct ca  singurul  membru  al  Consiliului  Politic  și  comandant  legionar în viața  în lupta  pentru   supraviețuirea  Mișcarii Legionare, a  luptei acesteia   și  în  sprijinirea   Asociației   Majadahonda   și a  monumentului  Moța  Marin amenințate  de a  fi  cedate  fără  nici o garanție altor  instituții. Este  apreciat  si  cunoscut   si  astazi  de  Fronturile  naționaliste  europene, pozițiile sale  mereu  actuale  fiind   subiecte de   discuții  și   exemple de urmat  de  multe grupări  naționaliste  europene.

La Mulți ani Dan Boghiu!

A consemnat Sorin Olariu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NICI UN LEU DE LA STATUL ROMÂN PENTRU PRIMUL FILM DESPRE EXPERIMENTUL PITEȘTI! Proiectele lui Radu Jude și Mungiu, abonate an de an la banii contribuabililor români

Secvență din film. Sursa: Aarc.roDin păcate, pelicula „Între chin și amin”, care a primit până acum numai reacții favorabile din partea publicului românesc și face săli pline în orașele țării, este inexistentă pentru presa din România, notează Active News.
Dar mai rău,  riscă să nu mai poată fi disponibilă prea mult timp pentru spectatorii români. Motivele sunt financiare: așa cum ne-a explicat regizorul Toma Enache, filmul nu va mai rula mai mult de o săptămână în mall-uri (care oricum sunt doar 3 la număr, în toată țara!), pentru că taxa este 500 de euro pe sală și realizatorii nu-și permit să plătească aceste costuri.

(mai mult…)

„Vreţi normalitate? Amintiţi-vă de referendum!”

A trecut un an de la referendumul din 6-7 octombrie care a adus aproape 4 milioane de români în cabinele de vot (dar cei 21,1% de votanţi au fost cu mult sub pragul de 30% necesar pentru validare). 

Constituţia a rămas la fel de ambiguă atunci când vine vorba despre familie, care se întemeiază „pe căsătoria liber consimţită între soţi” (art. 48). Drept e că, deocamdată, Codul civil defineşte ceea ce înseamnă „soţi”: „un bărbat şi o femeie” (art. 259). Încă nu s-a pus problema modificării acestei legi, astfel încât ea să permită căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Nici măcar parteneriatele civile sau „uniunile consensuale” nu sunt legalizate, deşi imediat după referendum au existat voci din Parlament care să ceară acest lucru. Dacă n-a putut câştiga la urne, Coaliţia pentru Familie – susţinută, între altele, şi de cultele religioase – pare că şi-a atins, totuşi, scopul. Căsătoria nu a fost nici redefinită, nici alterată prin legiferarea unor formule substitute.

Un an întreg este un timp generos de reflecţie. Nu mă miră că, practic, nici unul dintre înverşunaţii adepţi #boicot sau dintre (mai) cuminciorii #stauacasă nu s-a dezis de manipularea ordinară din jurul acestui referendum. Pe de altă parte, mă cam aşteptam ca nici în rândul susţinătorilor eşecul să nu producă mari efecte. A fost, cu adevărat, un şoc de moment, a produs consternare, multă agitaţie, apoi ceva lamentaţii şi, în final, s-a impus fatidicul: „las’ că merge şi aşa”. Până la următorul seism mai e.

Am citit sute de analize din perspectivă creştină. Am ascultat luări de poziţie şi comentarii edificatoare. S-au spus multe lucruri, majoritatea ţinând degetul pe rană, fără menajamente. Ca un laitmotiv explicit sau implicit, s-au tot reluat câteva întrebări: A fost bine că s-a iniţiat un astfel de referendum? De ce l-am pierdut? Ce puteam face pentru a-l câştiga? Ce avem de schimbat pe viitor? Oricât de geniale au fost răspunsurile la aceste legitime interogaţii, simt că s-a tot ratat esenţa a ceea ce s-a petrecut.

Referendumul acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru o generaţie care a ieşit, la finele lui ’89, dintr-o robie egipteană – dar care a ajuns la despicata Mare Roşie abia în octombrie 2018. În fond, ce s-a întâmplat atât de grav la referendumul care a provocat atâtea insomnii? Nimic deosebit, în afară de faptul că toate cărţile s-au dat pe faţă. Apele au început să se despartă. Am văzut politicieni care au demonstrat că, mai presus de orice, este interesul personal sau ordinul venit pe linie de partid. Fie cu viclenie, fie pe faţă, mulţi dintre ei s-au opus ori au ignorat un demers binecuvântat de Biserica pe care, oficial, o gratulau. Sau din care se lăudau că fac parte. Ce s-a mai întâmplat? S-a radicalizat discursul celor ce, aparent, susţin democraţia, dar care nu vor, de fapt, decât să-şi impună, prin orice mijloace posibile – mai ales prin minciună -, viziunea lor progresistă, neomarxistă, secularizată – numiţi-o cum doriţi. Preoţii de parohie au avut ocazia de a vedea cine şi care le sunt credincioşii şi de câtă credibilitate se bucură în ochii lor. Arhipăstorii au înţeles cât de bruiat le este glasul, de câte bariere se poate lovi în lumea de azi. Fiecare a putut vedea în propria familie, în cercul de prieteni – mai ales al celor de pe Facebook! -, cam ce-i separă sau îi uneşte.

Mai pe scurt, toate au fost răscolite cu prilejul referendumului. El nu a adus dezbinare, cum s-au lamentat unii, ci doar a făcut să se vădească cele ce erau de dinainte orientate diferit. A fost un soi de pregustare a vremurilor de pe urmă, caracterizate astfel în finalul Apocalipsei: „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă” (Apocalipsa 22, 11). Faptul că nu mai trăim orientat eshatologic, că ne domină duhul lumii, nu înseamnă că asta este starea de normalitate. Starea de firesc a Bisericii şi a slujitorilor săi este lepădarea comodităţii, asumarea mărturisitoare, scandalul evanghelic, mucenicia albă. Referendumul ne-a adus aminte de toate acestea. Ne-a arătat că nu cu mijloacele lumii se biruie lumea. După cum, pe de altă parte, ne-a readus aminte „fiii cărui duh suntem” (cf. Luca 9, 55). Pentru că Dumnezeu ne iubeşte, astfel de cutremure vor mai veni nu peste mult timp. De bunăvoie se pare că nu ne trezim.

 

de Pr. Constantin Sturzu Ziarul de Iași

FORTUL 13 JILAVA. Pelerinaj memorial. Luptătorii parașutați de aviația militară americană.

Au fost 13… Au luptat pentru eliberarea României de comunism. Au fost executați la 31 octombrie 1953, la Fortul 13 Jilava.

Sâmbãtã 26.10.2019, ora 12,oo, la FORTUL 13 JILAVA (Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr. 1, com. Jilava, jud. Ilfov) 

IN MEMORIAM

Luptãtorii anticomunisti parasutati de aviatia SUA

Program:
• ora 12: vizitarea Fortului 13 Jilava, cu participarea unor foști deținuți politici
ora 14: ceremonia comemorãrii celor 13 luptãtori (mai mult…)

Cui îi e frică de naționalism?

PSD știe că trebuie să predea ștafeta.

Imagini pentru dancila presedinte

De aia au desemnat-o pe Veorika ca și candidat la prima funcție în stat.
Au înțeles că era stalinistă a trecut și că troțkiștii, reprezentați de USR+ trebuie să ia puterea.
Urmează o altă epocă,,luminată”de corectitudinea politică, unde libertatea de exprimare e aprig sanctionată. Sub alte auspicii, cu iz intelectual, dar cu aceleași aspre pedepse.

Imagini pentru usr plus psd

Comunismul si bolșevicii nu se lasă. De fapt, se lasă seduși de curentul revoluționar neobolșevic si cataloghează, fără nici un discernământ, orice mișcare naționalistăși de dreapta ca fiind de sorginte fascistă, nazistă si, mai ales, legionară.
Dacă cei peste 75% din luptătorii anticomuniști au fost legionari, asta înseamnă că ei au reprezentat un real pericol pentru bolșevicii nou instalați la putere in anii „50. Dacă o lege infamă din 2015 pune ML alături de nazism și toți marii criminali judecați la Nurenberg, deși nu a fost nici măcar pomenită acolo, înseamnă că mințim prin lege. Cu totul, și, mai ales, interzicem cinstirea memoriei tuturor celor care au ales să nu se compromită moral.

Imagini pentru sfintii inchisorilor a Romaniei

Dacă astăzi sentimentul iubirii de neam și țară, având ca subsidiar naționalismul, e interzis prin lege, înseamnă că garda bolșevică nu s-a schimbat și că avem aceiași farsori ordinari ai istoriei la putere. De rit vechi si nou.
Marile dezastre politice si conflagrații au fost pornite de neocolonialism si neoimperialism.
Ne aflăm oare în fața unui nou dezastru!?

Întreb: CUI ÎI E FRICĂ DE NAȚIONALISM!?

Imagini pentru CUI ÎI E FRICĂ DE NAȚIONALISM

Băcanu Claudiu

sursa Blogary.org

 

Instinctul de conservare corporatist

Omul are nevoie de o poveste, înțelege lumea în termeni narativi; ca în orice poveste, cineva luptă lupta cea dreaptă și reprezintă Binele – căci omul simte nevoia să se identifice cu Binele -, iar altcineva e Răul. Până acum vreo 30 de ani, narațiunea dominantă în mentalul de masă a fost cea a dialecticii dreptății: exploatat – exploatator, om al muncii – capital(ist); în narațiunea aceasta, capitalului i s-a rezervat rolul Răului, care se folosește de Cel Bun și profită de pe urma lui.

Nu cred că a fost o diversiune premeditată, ci mai degrabă ocazie speculată, însă apariția pe câmpul luptei pentru justiție socială a altor combatanți – burghezul conservator versus feminismul de val trei, credinciosul „încuiat” vs minoritățile sexuale, naționalistul xenofob sau rasist vs imigranți – pare să fi venit mănușă pentru “capital”, cel care avusese până recent exclusivitate în postura “Răului” în povestea luptei sociale pentru dreptate.

Noua paradigmă i-a oferit capitalului prilejul să semnalizeze voios că de data asta, de pe poziția Răului în vremea marxismului clasic, a trecut de partea Binelui în era neo-marxismului: toate marile corporații susțin și promovează la vedere politicile “diversității”, cotelor rasiale, de gen și orientare sexuală, discriminarea pozitivă șamd, și în acest fel scapă de stigmatul moral, rolul țapului ispășitor fiind luat de alții.

Există o latură diversionistă în această atitudine, ghidată poate de un instinct de conservare: când începe revoluția, mulți preferă să scape de poziția de țintă a pietrelor, huiduielilor și linșajului, prin urmare se alătură gloatei, se orientează pe direcția stabilită de liderii acesteia (eventual, își și oferă lor serviciile, le devin aliați) și încep la rândul lor să strige și să arunce cu pietre în “dușman”. E rușinos, dar sănătos – par a spune.

„Dacă vrem ca totul să rămână aşa cum este, trebuie ca totul să se schimbe” – îi spunea, în „Ghepardul” lui Lampedusa, unchiului său un tânăr aristocrat care se afla în tabăra rebelilor ce conspirau împotriva clasei sale sociale și a regelui. De asta vedem, poate, “capitalul” corporatist jucând în tabăra stângii: sperând ca totul să rămână așa cum este, încearcă să schimbe totul…

sursa: Reactionarii

Filiera anticorupție – ambasada SUA

Fostul procuror general adjunct al regimului Saakașvili devine peste noapte șeful adjunct al poliției anticorupție din Ucraina, iar asistenta sa începe să livreze ambasadei SUA la Kiev lista cu dosarele la care NABU lucra. În acest timp, șeful lui Gizo Uglava, adica șeful politiei anticoruptie (NABU), colaborează ilegal cu echipa de campanie a lui Hillary Clinton și oferă democraților americani informații compromițătoare despre șeful echipei de campanie a lui Trump, Paul Manafort. Ba chiar se și laudă prietenilor că face acest lucru, după cum am arătat într-un articol anterior. Tot în acest timp, afacerile  fiului lui Joe Biden în Ucraina prospera, iar Joe Biden primește 900.000 de euro de la compania ucraineană Burisma și face presiuni pentru încetarea urmăririi penale a patronului ucrainean al companiei care îi finanța familia, condiționând cu acordarea unor garanții de un miliard de dolari din partea statului american pentru Ucraina.

Acum, fostul vicepreședinte Biden, candidat la alegerile primare din Partidul Democrat, spune: „Pentru protejarea Constituţiei noastre, a democraţiei noastre, a principiilor noastre fundamentale, trebuie să fie vizat de o procedură de destituire”. Vom vedea mai departe cine și cum protejează Constituția.

Situația iscată de convorbirea telefonică dintre Donald Trump și președintele de la Kiev și de afacerile familiei Biden în Ucraina se îngroașă. Iar dacă avocatul lui Trump, Rudoph Giuliani a spus recent ”să vedeți când vom ajunge la România”, numindu-l ”escroc” pe Hunter Biden, ne putem imagina cât de sensibilă devine situația pentru binom. Iar asta pentru că instituțiile anticoruptie omoloage din Ucraina sunt foarte implicate în scandalul menționat.

Vicepreședintele SUA, plătit cu 900.000 de dolari pentru lobby în justiția din Ucraina

Parlamentarul ucrainean Andrii Derkaș aruncă o bombă în cazul Bide-Ucraina. Fostul vicepreședinte democrat al SUA ar fi primit circa un milion de dolari din partea companiei ucrainene Burisma, acolo unde fiul său, Hunter Biden, făcea parte din consiliul de administrație.

Ce spune Andrii Derkaș. ”Acesta a fost un transfer din fondurile Burisma pentru activități de lobby, după cum cred investigatorii. Transferul a fost pentru Joe Biden personal, printr-o companie de lobby. Fondurile ajung la 900.000 de dolari, transferate către compania americana Rosemont Seneca Partners, care, potrivit surselor deschise, în special The New York Times, este apropiată de Biden. Plata a fost pentru servicii de consultanță”, a spus Derkas pentru Interfax Ucraina, citând documente ale investigatorilor pe care le-a obținut. Vom vedea mai jos cine este Rosemont Seneca Partners.

Derkaș a prezentat și sumele oferite lui Hunter Biden, lui Devon Archer, un apropiat al familei Kerry, și lui Aleksander Kwashniewski, fostul președinte al Ucrainei, și el aflat în consiliul de administrație al Burisma și implicat în colectarea de fonduri pentru reconstrucția Ucrainei după încetarea conflictului din Donbas.

”Potrivit documentelor, Burisma le-a plătit nu mai puțin de 16,5 milioane de dolari lui Kwashniewski, care a devenit director indepedent al Burisma în 2014, lui Alan Apter (președintele boardului Burisma), lui Devon Archer și Hunter Biden”, a spus Derkas. ”Folosind pârghii economice, influențând autoritățile ucrainene și manipulând chestiunea ajutorului financiar pentru Ucraina, Joe Biden a fost implicat activ în încetarea urmăririi penale în cazul fostului ministru ucrainean al Ecologiei, Mikola Zlocevski, care este fondatorul și proprietarul Burisma Group”, a spus Derkas.

”A cincea vizită la Kiev a lui Biden, în decembrie 2015, a fos dedicată deciziei de demitere a procurorului general Viktor Șokin, din cauza cazului Zlocevski și Burisma. Pârghia de presiune a fost acordarea unei garanții pentru creditare de un miliard de euro pentru Ucraina. Însuși Biden a recunoscut, în discursul său din ianuarie 2018 la Council on Foreign Relations, că a făcut presiuni, spunând despre procurorul general Șokin «nenorocitul a fost demis»”, a spus Derkaș.

În iunie 2016, la câteva luni după ce președintele de atunci al Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat decretul de demitere a procurorului general incomod pentru Biden, SUA au acordat garanțiile de credit de un miliard de dolari. ”În acest caz sunt fapte care trebuie investigate. Există o instituție care are atribuția de a le investiga, Departamentul Justiției din SUA. Dacă procurorul general al Ucrainei semnează documentele și le trimite Departamentului Justiției din SUA fără vreo solicitare anume, atunci procurorul general și-a îndeplinit misiunea”, a spus Derkaș.

Echipa de șoc anticorupție sifonează la ambasada SUA

Înainte de a face aceste declarații despre sumele uriașe primite de vicepreședintele SUA și fiul său de la o companie ucraineana, Derkaș a publicat corespondența dintre Biroul Național Anticorupție din Ucraina (creat la insistențele FMI și ale lui Biden) cu ofițerii de la Ambasada SUA la Kiev. Potrivit acestei corespondențe, începând de pe 14 iulie 2017, ambasada SUA a primit listele cu cazurile investigate de NABU. Filiera era următoarea: listele erau trimise la ambasada SUA de pe e-mailul Polinei Chyzh (asistenta directorului adjunct al NABU, Gizo Uglava) pe adresa Hannei Iemilianova, specialist care lucra în programul anticorupție al Departamentului Justiției din SUA la ambasada de la Kiev.

Derkaș a declarat că va publica toată această corespondența și că va cere crearea unei comisii parlamentare de ancheta. El a cerut deja deschiderea unui dosar penal pe numele oficialior ucraineni care sunt suspectați de implicare în alegerile din SUA”, acționând împotriva campaniei lui Donald Trump, în 2016.

Este interesenat de notat cine este directorul adjunct al poliției anticorupție din Ucraina, câtă vreme asistenta sa trimitea ambasadei SUA informații despre dosarele de corupție. Ei bine, Gizo Uglava face parte dintr-o adevărată ”echipă de șoc” georgiană, fidelă fostului președinte georgian Mihail Saakașvili, echipă care a fost transferată în Ucraina în 2015, primind pașapoarte ucrainene și acționând la vârful puterii. Gizo Uglava fusese chiar procuror general adjunct in Georgia, in timpul președinției lui Saakașvili. În 2015, el a ajuns în Ucraina și pus șef adjunct la poliția anticorupție la crearea căreia a avut un rol important Joe Biden. Tot atunci, un alt georgian, Alexander Kvitasvili, a fost numit ministru al Sănătății in Ucraina. Tot atunci, lituanianul Aivaras Abromavicius a devenit ministru al Economiei și Comerțului, iar americanca Natalie Jaresko a devenit ministru de Finanțe. Fostul ministru adjunct de Interne al Georgiei în regimul Saakasvili a devenit ministru adjunct de Interne al Ucrainei. Iar Mihail Saakașvili, șeful acestei ”echipe de șoc”, o adevărată internațională neoliberală, a devenit guvernator al regiunii ucrainene Odessa. Ulterior, a căzut în dizgrație, i s-a retras cetățenia ucraineană și a fost expulzat, într-un scandal în care instituțiile anticorupție și serviciile secrete au acționat în mod cât se poate de divergent, în funcție de loialități.

Poroșenko a vrut să evite scenariul protestelor din România

Șeful lui Gizo Uglava, directorul NABU Artem Sytnyc, se ocupa tot de ”relația cu SUA”, oferind echipei de campanie a lui Hillary Clinton documente compromițătoare despre Paul Manafort. După ce s-a aflat despre legătura dintre poliția antiocorupție din Ucraina și campania lui Clinton, Sytnyc a fost condamnat pentru această ilegalitate, în decembrie 2018, alături de deputatul Serghei Leșcenko, și el implicat până peste cap în această afacere. Deloc de mirare, Leșcenko are acces la tribuna The Washington Post și a Open Democracy, de unde susținea, înainte de alegerile din 2019 din Ucraina, cauza NABU și a sefului NABU Artem Sytnyk. Leșcenko, deputatul pro-Clinton de la Kiev, scria că NABU este supus presiunilor și decredibilizării de către, pe atunci, regimul Porosenko pentru că anchetează afaceri ilegale de sute de milioane de dolari pe care le făcea fostul președinte Poroșenko în industria militară. Iata ce scria Lescenko pentru Open Democracy, în noiembrie 2018: ”Poroșenko pregătește un plan pentru situația în care pierde alegerile (ceea ce avea să se întâmple, n.red.). Înainte de toate, el vrea să discrediteze NABU și să îi scindeze pe susținătorii luptei anticorupție din Ucraina, pentru a se asigura că scenariul protestelor anticorupție din România nu se va repeta în Ucraina. Pentru a face asta, trebuie să fie sigur că nimeni nu se va ridica în apărarea NABU”.

Ascunde ceva vizita lui Biden la București din 2014?

Dacă la aceasta folosește  anticorupția din Ucraina, ne putem doar întreba ce se ascunde în spatele vorbelor lui Rudy Giuliani: ”Să vedeți când vom ajunge la România”. Presa de peste Ocean a relatat deja despre contractul semnat de omul de afaceri Puiu Popoviciu cu o firmă de consultanță a lui Hunter Biden. Pe un teren deținut de Popoviciu s-a construit noua ambasadă a SUA în România. Câtă vreme aceste lucruri sunt cunoscute, ne putem aștepta la mai mult în cazul unor dezvăluiri ale lui Giuliani sau ale oamenilor lui Donald Trump. Oare ce a discutat Joe Biden la vizita din România din mai 2014, când se plimba mâncând înghețată cu două mâini prin centrul vechi al Bucureștilor și când a doua doamnă a SUA era plimbată prin Muzeul Satului cu ie înflorată?

Atunci, în mai 2014, vicepreședintele SUA a avertizat că o altă formă de tiranie o reprezintă corupţia şi că atunci când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi cumpărate, iar presa face propagandă, acolo există o societate care poate fi manipulată din exterior. ”DNA şi-a stabilit independenţa şi a trimis o mie de cazuri în faţa justiţiei, anul trecut, ANI a trimis peste șase mii de cazuri de incompatibilitate, persoane care dețineau posturi exclusive şi aveau proprietăți nejustificate.Desigur, sunt lucruri care mai trebuie făcute pentru finalizarea acestor cazuri”, a afirmat Biden. Peste câteva luni avea să cadă regimul Ianukovici din Ucraina și să înceapă activitatea unui DNA ucrainean. Am văzut mai sus ce presupunea, printre altele, această activitate.

Familia Biden și alte beizadele la lucru în China

Majoritatea informațiilor esențiale de mai sus provin de la deputatul Andrii Derkaș, un politician care poate fi lesne atacat de tabăra Clinton și a poliției anticorupție din Ucraina. Asta pentru că Derkaș este un politician pro-rus din fostul Partid al Regiunilor din Ucraina și un susținător al rămânerii Bisericii Ortodoxe Ucrainei sub ascultarea Patriarhiei de la Moscova.

Însă asta nu ar trebui să spele imaginea familiei Biden și a familiei lui John Kerry, fostul secretar de Stat al SUA, al cărui fiu vitreg, Christopher Heinz, este și el implicat în afacerea Burisma.

Biden și Kerry sunt politicieni cu imagini foarte diferite în SUA. Biden a pozat mereu în politicianul ridicat de jos, dintr-o famile deloc bogată, în timp ce Kerry nu și-a ascuns niciodată averea, în special după căsătoria cu a doua soție, văduva senatorului John Heinz, moștenitorul imperiului ketchupului Heinz. În 2018, The New York Post scria că fiii celor doi, Hunter Biden și Chris Heinz, alături de amicul lor Devon Archer, au pus bazele unui fond de investțtii de capital – Rosemont Seneca Partners, legat ombilical de fondul de investțtii Rosemont Capital, al familiei Heinz. Fondul de investiții al beizadelelor de mai sus avea, în 2009, 2,4 miliarde de dolari. ”În următorii șapte ani, în timp ce Joe Biden și John Kerry au negociat acorduri sensibile cu mai multe guverne străine, Rosemont și-a asigura o serie de acorduri exclusive cu exact aceleași guverne străine”, scria The New York Post.

Una dintre aceste afaceri a fost făcută cu Banca Chinei, deținută de guvernul comunist de la Beijing. Cum? În 2013, Hunter Biden a mers în China chiar cu Airforce Two, avionul vicepreședintelui Joe Biden. Hunter își însoțea tatăl într-o vizită oficială în China. În timp ce Joe Biden se întâlnea cu președintele Xi Jinping, mica și puțin cunoscuta companie a lui Biden Junior punea bazele unui joint venture de peste un miliard de dolari cu cea mai mare bancă chineză deținută de guvern. Și afacerea Beizadelelor nu era una oarecare, ci una cu implicații asupra securității naționale americane. Acest joint venture sino-american a pus umărul la achiziționarea de către Corporația Aviatică din China a unor piese americane cu folosință atât civilă, cât și militara, la avioanele de luptă chineze. Pentru a nu mai spune că  Corporația Aviatică din China avea un istoric bogat al furturilor de tehnologie occidentala pentru industria militară chineză. Iar cireașa de pe tort este că în acest joint venture s-a implicat și un fond de investiții deținut de un alt personaj – James Bulger, nepotul lui Whitey Bulger, capul mafiei din Boston, capturat în 2011, după ce a fugit de FBI 16 ani și decedat in închisoare, în 2018, la 89 de ani. Niște penali, ar putea spune … Iohannis, doar că a fost deja amendat de CNCD pentru această expresie.

de Călin Marchievici Cotidianul

Guvernul Dăncilă, demis

Guvernul Dăncilă a fost demis de Parlament, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de opoziție cu 238 de voturi ”pentru”.

 Pentru trecerea moțiunii de cenzură era nevoie de cel puțin 233 de voturi.

Guvernul Dăncilă rămâne, potrivit legii, să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă nu poate să adopte ordonanţe şi nici să inițieze proiecte de lege.

Preşedinția trebuie să convoace la consultări partidele parlamentare și să desemneze un candidat pentru funcţia de premier. În termen de 10 zile de la desemnare, candidatul propus pentru funcția de premier trebuie să vină în Parlament cu echipa guvernamentală, pentru votul de încredere.

9 octombrie 1937: Generalul Cantacuzino-Grănicerul trecea în veşnicie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ziarul Bunavestire din oct. 1937 anunţă moartea generalului.

cantacuzinoGheorghe Cantacuzino s-a născut la 25 decembrie 1869, la Paris, ca fiu al lui inginerului I. G. Cantacuzino, profesor la prestigioasa “Şcoală de poduri, şosele şi mine” din Bucureşti, constructor al gărilor Râmnicul  Sărat şi Focşani. A rămas memorabil gestul său de a cheltui, ca antreprenor, inclusiv o mare parte din averea personală pentru finalizarea acestor lucrări de interes public. Fapt inimaginabil pentru oamenii de afaceri de astăzi.

În cadrul marii familii imperiale a Cantacuzinilor, Gheorghe Cantacuzino este descendent al ramurii Şerban Vodă Cantacuzino, domnitor al Ţări Româneşti între 1678 şi 1688.

Zizi Cantacuzino, cum era alintat de apropiaţi, a urmat studiile liceale în Franţa, mai întâi la Şcoala română de la „Fontenay-aux-Roses”, lângă Paris, iar ulterior la  Liceul „St. Georges”, pe care îl absolvă în 1881.

În 1883 intră la Școala militară din Craiova, iar în 1890 îl găsim la Școala de infanterie din București.

În această perioadă se căsătoreşte cu Elena Kalinderu, devenind proprietar al unui imobil în str. Imprimeriei nr 3, devenită str. Gutenberg. (mai mult…)

Octav Bjoza despre cazul Șora. Președintele AFDPR: „Au mâncat pâinea albă a partidului ani de zile și peste noapte au tras cu creta o linie pe podea, au făcut un pas dincolo și au devenit anticomuniști. Așa ceva este lipsit de demnitate.”

Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a comentat scandalul provocat de campania eMAG în care apare Mihai Șora.  Octav Bjoza a spus, contrazicându-i pe cei care sar în apărarea lui Mihai Șora susținând că fostul agitator comunist a fost obligat să fie consilier al Anei Pauker, că este exclus ca cineva să fi deținut o funcție în regimul comunist fără să dea informații securității
„Nu dețin date despre trecutul respectivului, dacă este adevărat nu avea ce căuta. Eu nu agreez nici la luptătorii anticomuniști de dată mai recentă, nu accept să fie revoluționari, foști procurori, directori, activiști de seamă ai Partidului Comunist, ofițeri de securitate. Au mâncat pâinea albă a partidului ani de zile și peste noapte au tras cu creta o linie pe podea, au făcut un pas dincolo și au devenit anticomuniști. Așa ceva este lipsit de demnitate.

(mai mult…)

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php