ULTIMA ORĂ! Legea Anti-Memorie 2.0 a fost adoptată de Camera Deputaților, într-o GRABĂ SUSPECTĂ. 10 ani de închisoare pentru „legionarism”
Propunerea legislativă inițiată de deputatul Silviu Vexler (comunitatea evreiască) privind „prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură” a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaților.
Proiectul prevede închisoare de până la 10 ani și interzicerea unor drepturi pentru persoanele care vor încălca anumite măsuri din această lege, după cum a relatat RostOnline. Proiectul a fost adoptat de Senat la sfârșitul lunii mai.
Reprezentanții Fundației Ion Gavrilă Ogoranu au numit-o Legea Antimemorie 2.0, aluzie la Legea 215/2015 (așa numită antilegionară), care și ea a modificat OUG 31/2002 în urmă cu 10 ani, și au acuzat că „prin unele prevederi îngrădește grav cercetarea istorică și valorificarea publicistică a acesteia, dar si demersurile memoriale, prin incriminarea cu pedepse mari a publicării cărților, fotografilor, documentelor suceptibile de a avea caracter legionar, fascist etc.. De asemenea, incriminarea in termeni la fel de neclari a „cultului conducătorilor organizațiilor legionare fasciste etc.”, afectează memoria unei pleiade întregi de luptători în rezistența anticomunistă și victime ale închisorii comuniste.”
Ce prevede proiectul de lege
În expunerea de motive se precizează că „riscul radicalizării prin intermediul mijloacelor de comunicare virtuală, alături de normalizarea discursului antisemit în spaţiul public şi de apologia persoanelor condamnate pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii impun o atenţie mult mai mare şi măsuri concrete.” Proiectul inițiat de Silviu Vexler urmărește modificarea și completarea unor legi în vigoare, respectiv Ordonanța de urgență nr. 31/2002 și Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
Proiectul aduce nou incriminarea răspândirii „materialelor fasciste, legionare etc.”, definite foarte imprecis astfel: „prin materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege: imagini, mesaje text, conţinut audiovideo, cărţi, articole, alte documente şi materiale de propagandă, precum şi alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.”
Pedepsele au fost mărite considerabil față de forma de până acum a OUG 31/2002, acum închisoarea putând ajunge până la 10 ani ori până la 5 ani de închisoare. Dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic limita de pedeapsă se majorează cu jumătate, se precizează în proiect.
Totodată, proiectul menționează că „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea unor drepturi.”
De asemenea, potrivit proiectului, „negarea, contestarea, aprobarea ,justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Florin Dobrescu, secretarul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, a participat pe 10.06.2025 la ședința Comisiei juridice a Camerei Deputaților, unde a depus un memoriu împotriva cestui proiect de lege. El a arătat că greu i s-a aprobat să ia cuvântul, fiind limitat la câteva minute. De asemenea, el a reclamat faptul că – „în mod neobișnuit – reprezentanții majorității parlamentare au ținut secretă intenția introducerii proiectului în ziua de 10 iunie, nepublicându-l pe ordinea de zi afișată pe site-ul Camerei decât în dimineața zilei în care s-a dezbătut. De asemenea, lucru neobișnuit în Parlament, în dimineața următoare legea a fost introdusă și în Comisia de Cultură și în plen. Este de neînțeles graba suspectă cu care atât inițiatorul Silviu Vexler, cât și parlamentarii din arcul majoritar, au procedat cu acest proiect de lege, în condițiile în care Parlamentul obișnuiește să treneze parcursul legislativ.” Florin Dobrescu a emis ipoteza că „e posibil ca inițiatorul legii să țină ca aceasta să fie promulgată înainte de investirea unui guvern legitim, profitând de starea de incertitudine și nevoia unui lobby extern a unora dintre forțele politice implicate, fiind posibilă și exercitarea unor presiuni asupra președintelui Nicușor Dan, aflat într-o situație foarte dificilă în misiunea coagulării unui guvern atât de eterogen politic.”
Pai si eu daca recunosc ca sunt antisemit ce sa fac acum, sa ma duc sa ma predau la militie? Vexler m-a facut antisemit cu initiativele si mizeriile lui asupra romanilor, ca eu eram o bomboana de baiat, asa ca o sa-l dau in judecata pe jidan ptr promovarea antisemitismului.
Stimate domnule profesor Florin Dobrescu,
Permiteți-mi să vă rog să nu mai folosiți în textele dvs. termenii „cmunism” și marxism”. Folosți numai termenii „bolșevici” sau „iudeo-bolșevici!
De asemenea, vă rog să publicați, în serial, studiul meu politologic „Legea sinucigașă – Legea nr. 51/1991”, pe care-l puteți descărca de aici: https://www.incorectpolitic.com/legea-sinucigasa-legea-nr-51-1991/
Am depus acest studiu la Parlament, în ziua de 14 mai a.c., ca omagiu adus matirilor uiciși în temnițele iudeo-bolșevice!
Moarte dușmanilor României!
Cu mulțumiri,
Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu