Criza lumii creștine

0 170

După ce văd în reacțiile de după alegerile din SUA, apărute pe rețelele de socializare, vorbesc mai ales de fanele Kamalei, globalismul nu e doar enormă imbecilitate, dar la unii este clar o boală mintală. Și aici nu vorbim de cazuri izolate, ci de mase lobotomizate care își fagocitează familiile, comunitățile, tot ce-i atinge.

Din punct de vedere duhovnicesc, cred că asistăm la un alt mare proiect de satanizare. Ce nu se mai produce acum în proiecte totalitare precum Revoluția Franceză, Revoluția Bolșevică sau Revoluția Culturală (maoistă), ci în sânul democrației și civilizației occidentale, îmbolnăvită de ideologie.

Occidentul Colectiv nu mai poate fi vindecat doar prin proiecte politice conservatoare, ci printr-o revoluție interioară de recuperare a sufletului creștin. Iar această proiecție pe verticală nu se poate face decât atunci când nu vom mai avea niciun spațiu de manevră în lumea materială, cea idolatrizată de capitalism.

O criză totală, fără șanse de rezolvare omenească, ar putea fi șansa unei metanoia a Vechii Lumi creștine.
Să nu ne iluzionăm, suntem parte din aceasta prin proiectul secularizant al elitelor pașoptiste, iar criza nu ne va ocoli. Doar replierea în Biserică ne poate ocroti în acest marasm generalizat.

Dumnezeu știe cum va lucra, în mod tainic, pentru salvarea sufletului lumii occidentale apostate.

Iulian Capsali

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php