ISTORIA ARESTATĂ. Tinerimea Română şi adunarea anticomunistă de la 25 martie 1930.

4 3.981
Constat în aceste zile un dispreţ total pentru adevărul istoric. Memoria ne este amputată de legi orwelliene şi de autocenzura ce decurge din noua religie a corectitudinii politice. Atunci când anumite personalităţi sau evenimente din istoria noastră recentă nu sunt împroşcate cu noroi, sunt – în cel mai bun caz – ţinute în uitare. În calea acestei uitări – devoratoare pentru temelia identitară a unei naţiuni – am creat această rubrică: ISTORIA ARESTATĂ. Florin Dobrescu

Nu departe de biserica Sfântul Ilie Gorgani şi la un pas de cheiul Dâmboviţei, la intersecţia străzilor Gutenberg şi Schitul Măgureanu, se înalţă impunător un edificiu care atrage atenţia prin grandoarea şi arhitectura sa deosebită. Este Palatul Societăţii Tinerimea Română, construit între 1924 şi 1927, pe un teren oferit de Primăria Capitalei.

Astăzi, aproape nimeni nu-şi mai aminteşte că, la 25 martie 1930, în sala de festivităţi a acestui imobil, Corneliu Zelea Codreanu organiza o mare adunare publică prin care intenţiona să tragă un semnal de alarmă împotriva pericolului comunismului. Memoria celor care au participat a reţinut această manifestare ca una dintre cele mai impunătoare dintre acţiunile organizate de liderul legionar.

Palatul Tinerimea Română, vedere de pe Splaiul Independenţei. Sursa; Google Maps

Trebuie să arătăm că această adunare publică era organizată pe fondul stării de spirit pe care o crease marşul de propagandă al Legiunii Arhanghelul Mihail, organizat de Corneliu Codreanu la Cahul, în Basarabia, la sfârşitul lunii ianuarie a aceluiaşi an. Ne aflam în plină criză economică, efectele acesteia resimţindu-se în acei ani, cu o intensitate acută, şi în România, afectând în special muncitorii şi funcţionarii statului. Pe fondul mizeriei şi privaţiunilor generate de recesiunea economică şi măsurile dure de austeritate luate de guvern, propaganda subversivă comunistă câştiga teren, iar Basarabia era principalul focar de răspândire a acestui flagel ideologic, în mare parte şi ca urmare a militantismului bolşevic larg

Localizarea Palatului Tinerimea Română (săgeata). Sursa: Google Maps.

răspândit în comunităţile evreieşti din această regiune. Arhivele Siguranţei române din perioada interbelică atestă cu prisosinţă recrudescenţa implicării tineretului evreiesc din Basarabia în propaganda şi acţiunile subversive antistatale de tip comunist.

Tinerimea Română în anii 1930

Manifestarea anticomunistă de la 25 martie 1930 a fost urmată, la scurt timp, pe 12 aprilie, de iniţiativa lui Corneliu Codreanu de a convoca mai multe grupări politice şi civice de tineret, în scopul creării unei structuri sub egida căreia să se desfăşoare ofensiva anticomunistă. Orgoliile mărunte şi suspiciunile reciproce au făcut ca această coeziune de forţe să eşueze, iar titulatura Garda de Fier – prevăzută de Corneliu Codreanu – s-a rezumat să rămână doar partidului politic prin care aveau să se manifeste legionarii.

Nu va exista pe zidurile Palatului Tinerimea Română, probabil niciodată, o placă memorială care să amintească de această primă mare manifestaţie anticomunistă, dintr-o perioadă în care prea puţini realizau dimensiunile ameninţării comuniste, ocupându-se cu mărunte jocuri şi intrigi politicianiste. Terorismul cultural întreţinut de legislaţia actuală nu va permite aşa ceva, cum nici corectitudinea politică nu o va admite… Dar măcar memoria orală a bucureştenilor să păstreze această amintire din istoria recentă a Capitalei nostre.

Florin Dobrescu

 

 

 

 

4 Comments
  1. Dacul Liber says

    Salut deschiderea acestei rubrici ,prin intermediul careia Romanii pot afla despre trecutul lor istoric ,care este ascuns de tradatorii de Neam si Tara din epocile trecute si actuale.Propun de asemenea atacarea in instanta a legii de trista amintire 217,prin care ,se incearca sa se stearga memoria Eroilor Neamului Romanesc,de catre slugile ocultei mondiale jidanesti,desfiintarea institutelor,organizatiilor si partidelor politice antiromanesti care fac tot posibilul pentru distrugerea fizica,morala si financiara a Romaniei.Solicit de asemeni ,ca aici pe site,daca este cu putinta,publicarea listelor parlamentarilor , partidelor si organizatiilor politice care au aprobat legi care au urmarit distrugerea si vanzarea Tarii pentru a putea fi trasi la raspundere moral ,financiar si de ce nu ,fizic.

  2. calin eugen says

    Si eu sunt tare bucuros de aceasta initiativa! Sa ne cunoastem istoria!

  3. Liliana says

    Până nu vom lua atitudine în legătură cu recunoașterea rolului pe care l-a avut Corneliu Zelea Codreanu în viața noastră, nu vom reuși să facem pași pe nici o direcție. Corneliu Zelea Codreanu este Darul lui Dumnezeu pentru România. El este cel care a dat generația Sfinții Închisorilor, el este cel care a adus lumină, demnitate peste poporul nostru. Nu mai pute sta așa indiferenți…

  4. ion gerulea says

    Liliana are dreptate.Corneliu Zelea Codreanu trebue asezat in istoria Romaniei acolo unde ai este locul,pe frontispiciul istoric,cultural si politiuc a natei romane.Nimeni pana la el in Romania nu a luat atitudine pasnica impotriva marelui pericol al ideologiei comuniste.Comunistii sa-au strcurat ca soparlele in istorie,pe carari ascunse,carari pe care le tin si astazi ferite de privirea dreapta a devarului.Nemernicii…In scoli trebue introdusa ca materie de studiu Miscarea Legionara a carei creator si dascal a fost trimisul divin Corneliu Zelea Codreanu.Nu sant suficiente demonstratiile in strada,demonstratiile trebuesc mutate in atitudinea partidelor nationale fata de politica subversiva a conducerii,cu iz comunist,a Romaniei.Romanie este condusa de satrapii iudeo comunisti in actiune.Ridicati Miscarea Legionara din uitare si noroi.Miscarea Legionara reprezinta o pagina de exceptie in istoria neamului nostru,ea tremue tinuta sus pe flamuri.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php