1/2 februarie 1958. CUMPLITA MOARTE A FRAŢILOR ŞUŞMAN. Au ars, dar nu s-au predat securității

11 53.354
fam susman arsi

SURSA: Muzeul Rezistenţei

În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanţi ai grupării de rezistenţă armată din masivul Vlădeasa – Munţii Apuseni, mor într-o încercuire a forţelor de represiune, în satul Traniş din comuna Valea Drăganului.

 

Ca urmare a informaţiilor obţinute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraţilor Şuşman, în dimineața de 2 februarie

toader susman
Teodor ŞUŞMAN (junior), din Răchiţele, fiul lui Teodor Şuşman senior, absolvent al Liceului Militar din Târgu Mureş. Între 1949 şi 1958 face parte din grupul de rezistenţă din zona Răchiţele (condus de tatăl său până în 1951).

1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în Traniș. Organele represive au percheziţionat casa, grajdul şi şura Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8,30, femeia  a fost dusă în grajd şi anchetată din nou, strigând că nu se sperie de ameninţări. Este cmomentul când securiştii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos.

 

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, fraţii Şuşman fiind somaţi în mai julte rânduri să se predea. O echipă de şoc a Securităţii a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forţă, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiţă din spatele grajdului, fiind ameninţaţi că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcţia, fapt care s-a şi întâmplat. În timpul incendiului, echipa de şoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranţa că-i va captura pe luptători, dar risposta acestor aa continuat cu aceeaşi intensitate, deşi erau în flăcări.

visalom susman
Visalon ŞUŞMAN, din Răchiţele, fiul lui Teodor Şuşman senior, absolvent al Liceului “Simion Bărnuţiu” din Cluj. 1949-1958 – membru al grupului de rezistenţă din zona Răchiţele (condus de tatăl său până în 1951).

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde şi s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. Ceea ce atrage atenţia însă la acest caz este, pe lângă dârzenia celor doi care, nu numai că au rezistat în continuare, în flăcări, nepredându-se dar nici sinucigându-se, este poziţia în care au încremenit cele două cadavre carbonizate, ceea ce i-a făcut pe foarte mulţi să creadă că au murit arşi de vii în poziţii de rugăciune (în genunchi, cu braţele împreunate şi ridicate), ceea ce ar putea constitui un exemplu de martiraj creştin rar întâlnit.

Prin moartea lui Avisalon și Teodor jr., grupul „Șușman” a încetat să existe, însă alte zeci de persoane au fost arestate şi condamnate sub acuzaţia de a-i fi susţinut pe partizani.

Material îngrijit de Florin Dobrescu

susman locul ars
Membri ai trupelor de Securitate pe locul grajdului în care au ars de vii fraţii Şuşman.

sura susman

Amplasamentul grajdului unde au ars fraţii Şuşman. Imagine din arhivele Securităţii.

 

11 Comments
  1. dumdum says

    Pace martirilor!
    In veci pomenirea lor!

  2. mihai cruceana says

    Ne plecam fruntea. (Le respect credinta,totusi,ceea ce numiti postura de”martiraj crestin” e intotdeauna consecinta a focului.)

  3. Imnul eroilor says

    Presăraţi pe-alor morminte, ale laurilor foi,
    Spre a fi mai dulce somnul, fericiţilor eroi.
    Ridicaţi pe piramida nemurii, faima lor,
    Scris în cărţile de aur, cântecul nemuritor.

    Pe copii la sânul vostru, alintaţi-i cu-acest cânt,
    Povestindu-le cu fală al eroilor avânt.
    Dezveliţi tot adevărul, şi le spuneţi tuturor,
    Cum muriră fraţii vostri, pentru neam şi ţara lor.

    Şi pe sacrele morminte, puneţi lacrime şi flori,
    Spre a fi mai dulce somnul, miilor de luptători.
    Ridicaţi pe piramida nemurii, faima lor,
    Scris în cărţile de aur, cântecul nemuritor.

  4. Ionuț says

    Martiri care au luptat pentru valorile creștine și românești.

  5. tavi says

    Serban Nicolae ( PSD ): Partizanii anticomunisti au daunat Romaniei.

  6. tavi says

    nu mai e nevoie de alt comentariu.

  7. IO...gereules says

    Blestem sa cada pe criminalii napustiti asupra neamului romanesc,in vecii vecilor/

  8. Lupu says

    Unde sant cei ce nu mai sant? Cine sunt acești locuitori ce vorbesc limba romana și trăiesc azi pe pământul acestor martiri sfinți????

  9. ioan says

    Sa arzi de viu, in genunchi, rugandu-te, fara sa iesi, fara sa tipi, fara sa te sinucizi… Fara ajutorul lui DUmnezeu, pe care il invocau, este imposibil. Poate , unul; dar amandoi? Pentru ce si-au dat viata, daca nu pentru Hristos? Si cine altcineva i-ar fi putut face insensibili la infioratoarele zeci de mii de clipe de clipe ? Patriotismul? Ura? ALienarea mintala? Sa fim cu minte!

  10. ioan says

    Fotografia asta, daca tot nu am fost in stare sa ridicam un monument al Elisabetei Rizea, s-ar cuveni ridicat dupa acest model 2D, in fata Pietei Scanteii in fata Palatului Parlamentului, in fata Catedralei Mantuirii!

  11. ioan says

    Nu e o moarte cumplita, doar! E o NEMURIRE INVIATA de JERTA ARDERII-DE-TOT, precursoarea Crucificarii Hristice.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php