REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ INTERZISĂ în învățământul românesc. Inspectoratul Școlar București promovează ABUZUL și CENZURA

3 1.327

Comunicat de presă

Am primit cu surprindere și indignare recentele intervenții ale Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), prin care acesta a interzis organizarea oricăror activități educative în parteneriat cu organizații care cinstesc memoria luptei de rezistență împotriva comunismului. În această situație nemaiîntâlnită în perioada postrevoluționară, ne adresăm mass-mediei și publicului românesc, unităților de învățământ, cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora, făcând cunoscute următoarele.

În ziua de 19.01.2024, la Liceul Tehnologic “Theodor Pallady”, urma să aibă loc o întâlnire a elevilor cu Zoe Rădulescu, fost deținut politic, născută în detenție, fiica unui luptător în Rezistență, căzut, în 1949, în luptă cu organele represive ale regimului comunist. În preziua evenimentului, ISMB a intervenit, cerând contramandarea activității, iar ulterior a transmis la Liceul Pallady o adresă în care se spunea: “vă interzicem organizarea de întâlniri cu elevii la care să participle reprezentanții Asociației <<Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei>> și ai Fundației <<Ion Gavrilă Ogoranu>>, cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”.

Luni 22.01.2024, ISMB a transmis o nouă adresă, de astă dată inspectoratelor școlare de sector și tuturor unităților de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în care, invocând din nou solicitarea Instituției Prefectului – Municipiul București Nr. 923 / 18.01.2024, “privind participarea elevilor la seminarii și activități care au ca tematică ideologia de extremă dreaptă în cadrul activităților desfășurate în <<Școala Altfel>> și nu numai”, solicită “interzicerea organizării de întâlniri cu elevii la care să participe reprezentanții Asociației <<Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei>> și Fundației <<Ion Gavrilă Ogoranu>>”,  motivând că acestea ar fi “cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”.

Pe lângă că aceste intervenții sunt abuzive și promovează cenzura în spațiul public, readucând în actualitate teme specifice propagandei oficiale ale regimului comunist dinainte de 1989, ele se află în flagrantă contradicție cu un document oficial al statului român, respectiv Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care consideră că “abandonată de Occident, ocupată de trupele sovietice şi cu un odios regim represiv la putere, România a găsit forţa de a organiza cea mai numeroasă şi mai activă Rezistenţă anticomunistă din toate ţările est-europene. O categorie specială o reprezintă rezistenţa din munţii României unde, între anii 1945-1965, au luptat cu arma în mână mii de patrioţi, cei mai mulţi dintre ei căzând în timpul luptelor” De asemenea, documentul de stat sus menționat confirmă că “Rezistenţa armată anticomunistă a fost o luptă pentru libertate, dar şi o luptă pentru supravieţuire, într-o vreme în care libertatea şi demnitatea indivizilor, dar şi a naţiunii române erau călcate în picioare de sovietici şi de executanţii lor fideli din interior, comuniştii. (…) Partizanii anticomunişti au încercat să prezerve sau să recâştige măcar o parte din demnitatea României. (…) Rezistenţa armată anticomunistă face parte, chiar dacă nu integral, chiar dacă nu fără rezerve, din acel restrâns trecut recent recuperabil şi utilizabil pentru memoria colectivă românească, pentru memoria unei naţiuni care are puţine momente şi fenomene în care să se regăsească după cel mai devastator experiment politic, social şi cultural din istoria sa, comunismul.”

Menționăm că Fundația “Ion Gavrilă Ogoranu” a desfășurat, de-a lungul anilor, numeroase activități în unități de învățământ gimnazial, liceal si universitar, punctual sau în cadrul unor parteneriate, acțiuni care s-au bucurat de deosebita apreciere a cadrelor didactice, elevilor și părinților lor, neexistând nici un fel de reproșuri din partea acestora. De asemenea, doamna Zoe Rădulescu, fost deținut politic, profesor timp de 30 de ani, inspector în Corpul de Control al Ministerului Educației (1997) și ofițer pe probleme de învățământ în Ministerul de Interne în timpul ministrului Gavril Dejeu, având gradul de locotenent-colonel (r), a fost de multe ori oaspetele unor licee din București.

Fundația “Ion Gavrilă Ogoranu” și Asociația “Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” își desfășoară activitatea în mod legal, fiind înregistrate în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din cadrul Ministerului Justiției, nefiind niciodată sancționate legal pentru încălcarea legilor României.

Nu există nici un motiv întemeiat pentru ca ONG-urilor înființate în memoria unor personalități ale Rezistenței anticomuniste să le fie îngreunată misiunea de a facilita tinerelor generații, în speță elevilor de liceu, accesul la istoria recentă și la memoria luptei poporului român pentru libertate.

Considerăm că intervențiile abuzive, excesive și nefondate de genul celor două adrese oficiale emise în ultimile zile de Instituția Prefectului – Municipiul București și respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, sunt calomnioase, de natură a ne aduce grave prejudicii de imagine și de a ne obstrucționa în îndeplinirea scopului așa cum este el stipulat în Statut, respectiv “cinstirea și păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea și demnitatea națiunii române în decursul deceniilor de respresiune prin care a trecut România în ultimul secol.”

De aceea, cerem celor două instituții să-și reconsidere public afirmațiile la adresa organizațiilor noastre, cerându-și scuze, în caz contrat fiind nevoiți să ne adresăm Justiției.

Nu încheiem înainte de a asigura pe toți prietenii noștri, pe urmașii luptătorilor anticomuniști, pe profesori, părinți și elevi, precum și pe toți cetățenii României, că nu ne vom lăsa intimidați de aceste abuzuri și obstrucții, continuând să promovăm, inclusiv în relația cu unitățile de învățământ, memoria celor ce s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea națiunii române.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu                                                 Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei

Președinte,                                                                                        Președinte de onoare,

Coriolan Grigore Baciu                                                                    Zoe Rădulescu

(urmaș de deținuți politici)                 (născută în detenție, fiica luptătorului Gogu Puiu, mort în Rezistență)

REPRODUCEM MAI JOS CELE DOUĂ ADRESE ALE ISMB

3 Comments
  1. CJ says

    Dureros ce s-a intamplat, dar, probabil, va avea consecinte, totusi, favorabile luptei anticomuniste. E o parere personala….

  2. Ciobanu Minel says

    CÎND TIRANIA DEVINF LEGE
    REBELIUNEA DEVINE O D A T O R I E !🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩
    Nepotii si stranepotii kominternistilor , ce gloante n teasta meritau in ’89 …., nu isi pot depasii conditia de NĂPÎRCĂ ……..

  3. Constantin says

    Nu mor caii cand vor cainii.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php