21 DECEMBRIE 1989. Eroica luptă anticomunistă a bucureştenilor.

13 3.465

21 decembrie 1989 a marcat începutul sfârşitului dictaturii ceauşiste. A fost ziua când revoltele de la Timişoara s-au mutat la Bucureşti, transformându-se în prima zi a Revoluţiei române.

Cu puţin după ora 10.00, mulţimea era deja adunată în faţa sediului Comitetului Central al PCR, ordonată, afişând tablouri şi pancarte comuniste.

la-hotel-bucuresti-21-dec-1989-poza-e-retusata-nu-stiu-de-ce-sursa-org-21-decembrie-online

Directiva adunării populare venise cu o zi în urmă de la dictator, iar majoritatea oamenilor erau aici, ca de obicei, sub efectul ameninţărilor cu pierderea locului de muncă. Nicolae Ceauşescu ceruse organizarea mitingului cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a-i condamna pe „huliganii“ care se revoltaseră (şi muriseră) în oraşul de pe Bega. Ceea ce nu ştia, însă, era că, prin această manevră, nu făcea decât să îşi grăbească propria prăbuşire.

Miting transformat în revoluţie

În jurul orei 12.30 dictatorul comunist lua cuvântul şi vorbea despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea ei şi mulţumea organizatorilor mitingului. În momentul în care a anunţat că, din ianuarie, vor creşte salariile cu 100 de lei, au început şi primele huiduieli, printre urale şi scandări. În continuare, huiduielile s-au intensificat, iar o panică inexplicabilă i-a făcut pe oameni să fugă în toate părţile. Marea adunare populară se trasformase în marea revoltă populară.

Povestea adevărată a mitingului din 21 decembrie 1989. Cum a început „sfârşitul lumii” pentru Ceauşescu

Aflat atunci în carul de transmisie al TVR din Piaţa Palatului, Ilie Ciurescu, realizator la Televiziunea Română, îşi aminteşte: „A început manifestaţia şi la un moment dat s-a auzit o explozie, pe care noi am perceput-o în car ca pe un cutremur. Am încercat să ne păstrăm cumpătul şi să refacem transmisiunea. În situaţii neprevăzute, camerele se îndreaptă către locuri neutre, dar noi am păstrat camerele îndreptate spre balcon, pentru că voiam să vedem ce se întâmplă. Aşa au rămas imaginile cu Ceauşescu încercând să refacă mitingul. Ceauşescu, debusolat „Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!“, striga Ceauşescu, derutat de pierderea controlului mulţimii, aproape rămas fără cuvinte. Celor de lângă el le-a spus: „Asta-i o provocare!“. Tablourile şi pancartele dispăruseră, iar bucureştenii scandau  lozinci precum „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“, „Timişoara, Timişoara, ai omorât copii nevinovaţi!“. Speriat, Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul CC-ului.

Baricada de la Inter

Curând, adunarea populară se dispersa, iar oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În faţa Intercontinentalului, tinerii au îngenuncheat şi au păstrat momente de reculegere pentru cei căzuţi al Timişoara… În acelaşi timp, forţele de represiune împânziseră şi ele întreaga zonă, cu TAB-uri şi tanchete. În jurul orei 17.00 mureau şi primii oameni: 13 tineri au fost omorâţi în apropierea Sălii Dalles, şase dintre ei loviţi de un camion, iar ceilalţi şapte, care scăpaseră, au fost împuşcaţi în cap, povesteşte Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, citat de frontpress.ro.

În după-amiaza zilei de 21 decembrie, demonstranţii le oferă flori soldaţilor şi improvizează o baricadă din mese şi scaune la Intercontinental. După lăsarea serii însă, a început măcelul.

Piaţa Universităţii, „curăţată“.

Bilanţul: 49 de morţi După miezul nopţii a început să se tragă, iar baricada a fost suplberată. Ceauşescu dăduse ordine clare ca zona să fie „curăţată“ şi îl trimisese chiar pe generalul Vasile Milea în stradă, pentru a coordona represiunea. La 3.00 dimineaţa nu mai era nimeni în stradă. În dimineaţa zilei de 22 decembrie, comandantul infanteriei şi al tancurilor, Ion Horţopan, îi raporta Elenei Ceauşescu că manifestanţii fuseseră „terminaţi“. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, în jur de 500 au fost răniţi, iar peste 800 au fost încarceraţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava.

21 decembrie, un moment istoric controversat

Evenimentele de la Bucureşti din ziua de 21 decembrie 1989 reprezintă un moment crucial în contextul Revoluţiei române, însă multe întâmplări rămân neelucidate. Spre exemplu, raportul Serviciului Român de Informaţii, făcut public în 1994, sugerează că panica produsă în mulţimea adunată în faţa CC-ului a fost provocată de forţe necunoscute. „Vacarmul sonor (asemănător cu cel produs de formaţiuni de avioane, elicoptere sau tancuri) a provenit dintr-o sursă de amplificare. Starea de panică nu s-a datorat numai zgomotului produs în difuzoare, ci, aşa cum au relatat mai multe persoane, «a fost vorba despre o senzaţie fizică de spaimă, resimţită sub forma unei nelinişti atât de puternice, încât aproape că nu te mai puteai ţine pe picioare, iar în urechi îţi răsuna un huruit insuportabil. Discuţii purtate cu specialişti atestă că o atare stare şi senzaţiile descrise mai sus sunt provocate, de regulă, prin emiterea la mare intensitate a unor unde de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului“, se arată în raportul SRI. Nici în privinţa deciziei lui Ceauşescu de a organiza mitingul lucrurile nu sunt clare. S-a spus că persoane din anturajul său l-ar fi influenţat să ia această decizie tocmai pentru a crea premisele unor incidente care să-i grăbească prăbuşirea.

21-decembrie-1989-scutieri-usla-sebastian-taralunga21-decembrie-1989-victor-roncea-pe-magheru-cu-ovidiu-paulescu-titi-calistru-pascal-ilie-virgil-harald-alexandrescu-si-alti-nebuni cedod%c4%83c%c3%a2%c8%99tigmamelorunortineriuci%c8%99i%c3%aendecembrie1989latimi%c8%99oara_484032clipboard01-297

13 Comments
  1. eroism risipit says

    eroica si nu s-a schimbat nimic, javra aia de ceasca era roman, acu avem prim-ministru o turcoaica, mai bine stateau in banca lor si poate mai traiau si astazi ….sau macar daca tot voiau sa se rascoale sa se fi rasculat macar impotriva securistiilor si kagebistilor dar daca javra a fost dobitoaca si si-a tinut poporul flamand normal ca nu a mai gandit nimeni limpede

  2. calin eugen says

    Eroilor din 21 decembrie,nestearsa amintire!

  3. pui de dac says

    Nu nu e risipit deloc eroismul; un regim de ocupatie impus de tancurile sovietice ar fi cazut oricum mai devreme sau mai tarziu mai ales ca se decisese ca experimentul prin care s-a testat o eventuala globalizare prin comunism sa ia sfarsit. Ce conteaza ca ceasca era roman orice roman ce a pactizat cu acel sistem satanist a devenit complicele dracului. Acum se incearca un altfel de globalizare dar uite ca incepe si asta sa esueze tocmai la fiica dracului (sau cel putin asa credeam pana mai iari) amerikk care va reveni la nationalism. Noi ca de obicei suntem in contratimp cu pacaliciul de dragne care e mai corectically politic 🙂 decat merchelita. Nu stiu cum o sa strig daca vreau sa protestez impotriva lu’ fina ca o sa mi se impleticeasca limba jos sheiihha?! mai strig jos isis cred ca asa o fac mai atenta. Boul de dragne nu se gandeste ca tocmai si-a dat foc la valiza cine crede el ca o sa ne mai apere pe noi ? gay-ii din europa? halal „partener strategic” o sa aiba Trump nu se mai uita la noi nici cu fundu’; hai sictir livica! papa o shaorma cu de toate si trage apa!

  4. IO...gerules says

    Cand aud de”dictatura ceausista”si de revolutie in ’89,vad din nou limbile serpilor asmutiti spre natia romana.Oare si acum romanii mai cred emfaza acestor minciuni,minciuni accentuate mai les in anumite momente istorice,momente prielnice tradatorilor si navalitorilor peste Romania,momente de criza cand le tremura beregara criminalilor nepedepsiti inca de valul istoriei.Ceausescu si mai ales Gheorghiu Dej n-au pactizat cu Cominternistii transfortmati in sovietici satanisti,ci au condus Romania ca pe o corabie asaltata de valurile oceanului cominst,care incercau sa acopere lumea.Ei au fost la conducerea acestui vas romanesc,dovedind o dibacie istorica printre popoarele lumii.Cine stie adevarul,adica adevarata istorie,nu se poate exprima in acest sens,doar daca este dus cu pluta ori face jocul satanistilor care iar si-au ridiucat coarnele impotriva lumii.

    1. Ion Olaru says

      Adevarat. Dictaturile lui Nicolae Ceausescu zisa „ceausista”, a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu au fost toate ale unor comunisti vanzatori de Neam si Tara. Fiecare a dictat in felul lui comunistoid si nu pentru Neamul Romanesc.

  5. Pui de dac says

    Deci sa intelegem ca Dej si Ceausescu au fost niste mielusei iar regimul comunist nu a fost o dictatura. Sef gerula ai o intelegere ciudata a lucrurilor; doar pt ca ceasca a vrut sa faca o strutocamila ” comunism nationalist” asta nu il face mai putin vinovat de situatia deplorabila de regimul de teroare cu informatori ai secu la fiecare scara cu frigul si foametea anilor 80, cu daramarea de biserici etc…iar despre Dej ce sa mai vorbim elita Romaniei a fost ucisa in inchisori in perioada lui. Putini au ramas sa dea marturie despre ororile din temnite petrecute nu- i asa fara ca tov Dej sa stie nimic? Te rog nu ne mai lua de prosti cu teoriile tale de 2 lei proceausiste si dejiste ca insulti memoria batranilor marturisitori ai temnitelor pe ccare si noi i- am cunoscut. Ai un dram de bun simt si muta- ti aceste teorii pe alte bloguri. Acesta este unul al nationalistilor crestini nu al comunistilor ceausisti!

  6. IO...gerules says

    Perioada asa zis comunista din Romania a avut doua etape:1945-1964 si 1964-1989.In prima etapa cominternistii comunisti,veniti pe tancurile sovietrice,servindu-se de armata rusa pe care a ingenunchiat-o,au instaurat in 1946 un guvern de evreii cominternisti,printre acestia s-au strecurat si cativa roamni.Conducere acelui timp in Romania era intradevar totalitara.Totul in Romania era subjugat in scopul distrugerii neamului romanesc.Atunci elita spirituala a Romaniei a fost exterminata in puscariile politice ridicate pe teritoriul tariiTaranimea a fost lovita in insasi fiinta ei in numele unui proletariat de mucava.Toti reprezentantii poporului roman nu erau romani si nici proletari cu exceptia lui Ghe.Geeorghjiu Deja<petru Groza si a lui Ceausescu.Ghe Ghe Dej a realizat una dintre cele mai mari victorii in anii "55 cad armata sovietica(a nu se confunda cu armata rusa)a parasit teritoriul Romaniei.Istoricii(cei adevarati)considera acest act ca fiind echivalent cu victoria englejilor la Waterllo,impotriva lui Napoleon.Deasemenea el a reusit sa aresteze guvernul comunit evreiesc,care s-a inscaunat cu forta tancurilor sovietice la conducerea tarii in 1945si anume trioul de groaza Ana Pauker,Vasile Luca si Teogarii Georgescu,toti cu nume schimbate care sa sune mai romaneste,el Ghe Dej a fost lasat infruntea Partidului unic in mod formal sa dea iz romanesc complotului care se punea la cale impotriva Romaniei.Prin 1952 Brasovul era Orasul Stalin,fabrici industriale cu nume evreesti:Iosf Ranghet,Brainer Bela,Ion Fonagy…pus sovromurile,toate cu tenta de instrainare a acestora din proprietatea poporului roman.Ghe Dej i-a intrebat pe cei trei cine sant aceste nume?"Eroi internationali"a fost raspunsul.Pai aici e tara romanilor nu a internationalilor despre care poporul roman nu stie nimic.Astfel s-a revenit la reromonizarea tarii.El a fost ucis prin iradiere,de catre cei care au fost stopati in marsul lor triumfal impotriva Romanie.Asta este istoria.Lucruriule nu s-au perindat usor,atunci,nu a fost poezie sentimentala ci lupta in tacere pe viata si pe moarte.Iar Ceusescu asezat in fruntea Romanilor a continuat ,sau mai bine zis a incercat sa continue idea reromanizarii tarii.Ceausescu a ridicat Romania pe cele mai inalte culmi ale demnitatii,comfortului,culturii si stiintei nemaintalnite pana atunci nici in Romania si nici in Europa.Locuitorii Romaniei au depasit in ceace priveste locuintele si confortul vietii de zi cu zi,marile tari industrializate;Anglia,Franta,Italia….In Franta intr-un apartament locuiau doua sau trei familii,cu bucataria si baia comuna de ex.Despre industria romaneasc cred ca toata lumea stie,lume cu bun simt,deasemenea despre agricultura care era peste 80%irigata.Pe vremea lui Ceusescu Romania a realizat un varf de performanta.Ceausescu a facut si greseli insa;s-a inconjurat(voit sau fortat prin manipulare)de incompetenti,serviciile secrete si siguranta tarii a cazut in mana evreilor razbunatori si astfel s-a ajuns la fatidicul an '89.Asta este istoria pe care o spun realitatile de atunci.Azi totul este distrus ca-n povestile alea cu balauri care rad totul in cal;ea lor Este foarte deprimant acest adevar,dar el trebue cunoscut si luat ca o lectie care sa nu se mai repete.

  7. Ionut Moraru says

    Asa este, comunismul din Romania ca si Miscarea Legionara au avut doua etape distincte. Asta este certificat de istorici, nu parerea cuiva sau a altcuiva. Cei care vor sa vada doar suprafata sa o vada in continuare doar pe ea. Imi aduc aminte cum marele Cioran statea intr-o mansarda in marele Paris, mansarda care era plina de gandaci si sobolani si arata cat camara mea din bucatarie, dar statea in Occinent nu in „blocurile nenorocite comuniste”. Sarind de la una la alta, daca tot nu vrem sa facem nunate si le luam pe toate la pausal, e foarte interesant cum anticomunistii se duc sa depuna flori la Universitate, impreuna cu consilierul Anei Pauker si cu cel care a fost in rezistnta comunista franceza, recte Mihai Sora. Aa, si turnator benevol la Securitate, vezi documente in revista Evenimentul Istoric.

  8. Pui de dac says

    Hai sa nu mi- l scoateti acum anticomunist si pe ceasca, ca deja deveniti ridicoli. Or fi fost ” perioade” dar ce „legionar” sa fii si sa aprobi un regim in timpul caruia s- au daramat biserici si mai ales manastirea Vacaresti unde a fost icoana SF. Arhanghel Mihail? Sa aprobi un regim care si- a arestat opozantii. Parintele Calciu la ordinul cui a fost inchis? Ba chiar se ordonase asasinarea lui. Pe Arsenie Boca cine l- a omorat dupa ce i- a prezis caderea lui Ceasca? Asta e ” suprafata” . Ce face Sora e treaba lui nu am vazut anticomunisti adevarati care sa de puna flori alaturi de el. Flori se depun in memoria jertfei celor care au vrut sa se prabuseasca regimul comunist. Intentia lor a fost curata, nu aveau de unde sa stie cw va urma…

  9. Pui de dac says

    Pai de la bun inceput bolsevicii au fost majoritar hazari. Nu poti prwlua un regim si o ideologie fabricata de aia si s- o nationalizezi ar fi ca si cum ai vrea sa crestinezi satanismul…ceva impotriva firii. Va agatati de niste absurditati fara sa va dati seama probabil…

  10. Ionut Moraru says

    Ceausescu a fost comunist. Nu trebuie studii ptr asta si nimeni nu poate nega asta. Un comunist care a incercat sa iasa din rand, ceea ce i-a fost fatal. Pe el nu il interesa „revolutia mondiala” ci doar Romana. A platit cu varf si indesat ptr greselile sale. Da, sunt nuante din 1965 pana in 1989 si nu e cazul sa fie discutate aici.. Sovieticii vroiau sa il dea jos inca din 1968 asa cum arata documente CNSAS. De ce oare?
    Manastirea Vacaresti a fost transformata din manastire in puscarie de catre Ioan Alexandru Cuza. Si nimeni nu il face comunist ptr asta, ba chiar e venerat de istorie. Ceea ce e si corect.
    Primarul Pache Protopopescu a daramat trei sferturi din Bucuresti ptr sistematizare si nici el nu e numit comunist. Si a fost normala sistematizarea atunci. Asta e istoria.
    Nu „a aprobat” nimeni regimul comunist.

  11. IO...gerules says

    Ceausescu nu a platit cu varf si indesat pentru greselile sale,ci a fost ucis cu varf si indesat pentru patriotismul sau,pentru reusita actiune de idependenta a tarii,platindu-si toate datoriile in mod cinstit si traditional romanesc si pentru demnitatea cu care a ridicat natia romana pe cele mai stralucitoare ramuri ale unui edificiu urias care se numeste OMENIE,arbore de granit zdrentuit de nemernicii,incultii si bagiosii de doi bani in treaburile economice si politice ale vremurilor.Astfel astazi noi tragem ponoasele martirizarii sale,martirizare,care se pare ca nu e inteleasa la adevarata sa voaloare nici acum dupa atata vreme de obida traita in clestele jidanimii lumii.Ce-o mai fi…?Dumnezeu cu mila.Romania se balaceste astazi intre agonie si neputinta datorita ramasitelor superficiale ale multor bagatori de seama,cu duiumul,care nu fac nimic,doar trancanesc si rup de unde pot murdarindu-si buzunarele si constiinta,floare tot mai rara printre locuitorii tarii.

  12. IO...gerules says

    Apropo de titlul scris mai sus:Eroica lupta anticomunista a bucurestenilor”Care lupta eroica,domle?Lupta se da cand douo tabere adeverse vin inarmate pana in dinti.Anticomunistii bucuresteni si nu numai,ci intreaga tara au iesit la lupta cu palmerle goale,adica au iest la sacrificiu,au format batalioanele mortii,despre care legionarrii,intemeietorii acestor batalioane au inaltat cantece si rugaciuni pentru salvarea patriei lor,prin sacrificiu constient,aceste batalioane de romani se duceau la moarte in mod pasnic,demn si categoric,fara pusti,fara pistoale ci numai cu palmele goale.realitatea trebue privita in mod adevarat,nu retusata,umflata in pene si falsificata,ca pana la urma se naste intrebarea;pentru cine se schimonoseste adevarul?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php