5 noiembrie 1956. Securitatea înăbușă în fașă manifestația studenților români de solidarizare cu Revoluția din Ungaria, ocupând Piața Universității. Ceaușescu, implicat în represiune.

0 524

Pe fondul evenimentelor revoluționare începute în Polonia și continuate în Ungaria, în toamna anului 1956,  în țările comuniste au apărut mișcări anticomuniste care uneori au căpătat caracter de masă. În România, aceste mișcări au fost inițiate și organizate de studenți, cele mai active fiind cele din Tmișoara, Cluj, București, Iași și Târgu Mureș.  Aceste mișcări au fost reprimate dur de autoritățile comuniste, un număr mare de studenți fiind arestați sau eliminați din facultăți. Mii de tineri s-au ales cu carierele distruse, unii reușind după ani de zile, cu mare greutate, să se reînscrie la facultăți. Deși nu au reușit să afecteze stabilitatea regimului comunist, mișcările studențești din toamna anului 1956 au demonstrat existența în România a unui puternic curent împotriva comunismului, realimentând în rândul tienretului dorința unei schimbări de regim și speranța că ea va avea loc.

Informați de la posturile de radio occidentale despre evoluția evenimentelor din Ungaria și de implicarea studențimii maghiare, studenții din România și-au pus speranțele că insurecția din țara vecină ar putea determina un efect de domino în întregul lagăr comunist. Considerând că studențimii îi revine datoria de a declanșa scânteia revoluționară, grupuri studențești iau inițiativa organizării de nuclee în acest sens. Pentru a nu intra în atenția omniprezentei Securități, ei nu au format comitete de acțiune, organizându-se pe grupuri mai mici de acțiune locală în fiecare facultate. Cele mai active grupări au acționat în facultățile de Științe Juridice, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie precum și de la Institutul Medico-Militar, în timp ce facultățile tehnice și economice au înregistrat o atitudine mai rezervată.

Posturile de radio occidentale, în frunte cu Free Europe, dădeau asigurări că revoluționarii maghiari vor fi sprijiniți de Occident, ceea ce a creat speranțe și în mediile studenților români. De aceea, la București, primele acțiuni de protest au debutat încă din primele zile după debutul revoluției în țara vecină.  Au urmat și alte centre universitare, în special Timișoara, Cluj și Iași. Coordonarea acțiunilor studențești era însă imposibilă în condițiile aparatului represiv existent.

Prima manifestație a apărut la București, la  Facultatea de Filologie, unde studenții au solicitat venirea lui Iosif Chișinevschi, vice-președintele Consiliului de Miniștri, căruia îi cereau să răspundă la o listă de întrebări legate de criza economică și de măsurile opresive prin care era condusă țara. Scopul era mai mult acela de a sonda disponibilitatea de dialog a unora dintre guvernanți, care s-a dovedit că nu exista.

Au urmat proteste în timpul cursurilor politice și a celor de limba rusă, apărute în unele facultăți și chiar licee. Organele de partid au considerat ofensatoare protestele, în special pentru că luna octombrie era declarată luna prieteniei româno-sovietice.

La unele facultăți, studenții solicită trimiterea de către Comitetul Central al PMR a unor delegați care să dezbată cu ei evoluțiile din Ungaria. Este o primă escaladare de la invocarea unor probleme economico-sociale la unele de natură politică. Sunt sabotate ședințele organizațiilor Uniunii Tineretului Comunist, ori sunt folosite de tudenții anticomuniști pentru a fi deturnate în sensul discutării evenimentelor din țara vecină și începerii unei acțiuni locale. Liderii UTM sunt dați afară din sălile de ședință, în timp ce unii preferă să se alăture curentului revoluționar.

În acest timp, populația își îndreaptă așteptările către o acțiune studențească, după modelul din Ungaria.

Pe 27 octombrie 1956, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, înființase un comandament de criză sub conducerea lui Emil Bodnăraș, compus din Nicolae Ceaușescu, Alexandru Drăghici și Leontin Sălăjan. Comandamentul primise mandat să cooroneze represiunea, inclusiv prin deshiderea focului și declararea stării de urgență în orice regiune a țării.

Pe acest fond, un grup clandestin studențesc care crease deja legături între toate facultățile, avea să ia inițiativa organizării unei manifestații în Capitală. Pe 28 octombrie 1956 începuse să emită un post de radio intitulat „România viitoare. Vocea Rezistenței”. Niciodată nu s-a aflat cine a fost în spatele acestei inițiative. Postul avea o orientare naționalistă și prezenta revendicările studenților printre care: înapoierea provinciilor răpite, Basarabia și Bucovina, îndepărtatea staliniștilor din România care au compromis comunismul și au adus frica și foametea în țară.

În mijlocul evenimentelor, cade ca un trăznet știrea începerii războiului din regiunea Suez, la 29 octombrie 1956, ceea ce pentru mulți a fost un prim smenal că occidentul ar putea să fi renunțat la o intervenție în Europa de Est. Știrea vine aproape concomitent cu aceea că, La Timișoara, încercarea eșuată de a organiza o demonstrație studențească se temrină cu arestarea a circa 2000 de studenți în zilele de 30 și 31 octombrie.

Eaceste evenimente induc descurajare, iar liderii din București înțeleg că nu mai pot amâna o acțiune publică. În ziua de 2 noiembrie 1956 comitetul de acțiune, condus de Alexandru Ivasiuc și Mihai Victor Serdaru, decide organizarea unei acțiuni stradale pentru ziua de 5 noiembrie, în Piața Universității. Comitetul de organizare stabilise să se evite orice violență în caz de provocări. Studenții de la Filologie și Științe Juridice au realizat manifeste cu lozinci precum: „Jos rusa și marxismul”, „Vrem știință, nu politică în universitate” și „Urmați exemplul studenților unguri, cehi și poloni”. Ei îndemnau opulația să li se alăture, denunțând abuzurile partidului comunist și încercând să creeze un  precedent pentru folosirea drepturilor democratice. Începutul arestărilor printre studenți duc ela sistarea distribuirii de manifeste.

Pe 4 noiembrie, armata sovietică din Ungaria începea represiunea, ocupând Budapesta și alte orașe mari. Veștile nu îi descurajează pe inițiatorii protestului dela București, deși șansele de reușită scădeau cu fiecare oră. Ei au considerat că manifestația trebuie să aibă loc.

După o serie de arestări operate în rândul opozanților, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, trupele Ministerului de Interne ocupă Piața Universității, oprind circulația și postând camioane încărcate cu soldați înarmați. Alte trupe ocupă Univesritatea și alte clădiri din zonă, studenții hotărâți să participe totuși la protest, odată intrați în Piață, erau legitimați de echipe formate din securiști și activiști de partid, fiind ulterior arestați.

Deși manifestația fusese înăbușită în fașă, acțiunile protestatare au continuate în zilele următoare în unele facultăți, sporind astfel numărul studenților arestați. În acest timp, revoluția din Ungaria era reprimată sângeros de către Armata Roșie, care transformase Budapesta în ruine. Studenții de la Facultatea de Filozofie au mai încercat organizarea unei noi manifestații pe 15 noiembrie, organizatorii fiind însă arestați înainte de a trece la acțiune.

A urmat un mare val de arestări în noiembrie-decembrie 1956, dar și în 1957, urmate de anchete deosebit de brutale, conduse de una din marile bestii ale Securității, căpitanul Gheorghe Enoiu. Participanții au primit condamnări între 1 ani și 6 ani. Unii dintre studenții condamnați au murit în timpul detenției, așa cum a fost  Ștefan Negrea, de la Facultatea de Filologie, mort la Gherla la 3 noiembrie 1958. Mulți dintre cei condamnați s-au ales cu întreaga viață distrusă, așa cum a fost Steliana Pogorilovschi (Covaci), iar alții au reușit cu mare greutate să își refacă carierele.

.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php