9 iulie: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț, cea mai veche icoană făcătoare de minuni din România

0 1.404

Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, fiind cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, a monahilor și a poporului.

Icoana a fost comandată de către Sfântul Gherman în anul 665, fiind copie a icoanei Maicii Domnului ce se afla în Lida, din anul 35. Pe spatele acesteia este zugrăvit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care s-a născut în Lida. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol atunci când a devenit patriarh, încredințând-o Mănăstirii Heleopatra.

La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, în anul 714, icoana Maicii Domnului a fost ascunsă, iar în anul 716 a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea, care a așezat-o în în Basilica „Sfântul Petru”, unde a rămas timp de 106 ani. După învingerea iconoclaștilor, Papa Serghie al II-lea a readus icoana în Constantinopol, încredințând-o Sfântului Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care a reașezat-o în Mănăstirea Heleopatra.

Pe la anul 1400, împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul a trimis trei icoane în semn de recunoștință Voievodatului Moldovei: icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, dăruită voievodului Alexandru cel Bun, care a așezat-o în Mănăstirea Bistrița (județul Neamț); icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită soției voievodului Alexandru cel Bun, pe nume Neacșa (în unele scrieri, Ana), care a așezat-o în Mănăstirea Agapia (județul Neamț); icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită Mitropolitului Iosif Mușat, care a așezat-o în Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava, cunoscută sub denumirea de Biserica Mirăuți.

Biserica Sfântul Gheorghe – Mirăuți din Suceava se afla în apropierea Curții Domnești și a îndeplinit rolul de Catedrală Mitropolitană a Moldovei, între anii 1402-1522. Icoana Maicii Domnului a stat în biserica Sfântului Gheorghe până în anul 1415, când a fost dusă și așezată în Mănăstirea Neamț, unde a și rămas de atunci.

În timpul unei invazii a armatei otomane, icoana a fost îngropată din iunie 1821, până în octombrie 1822, împreună cu alte obiecte de valoare, într-o poiană tainică de pe Muntele Rusu, pentru a fi protejată de furturi sau profanări, având în vedere că turcii nu sunt creștini. Pe locul în care a fost îngropată icoana Maicii Domnului se află astăzi Schitul Icoana Veche. Ulterior, icoana a fost reașezată la Mănăstirea Neamț unde, între anii 1844-1845, a fost ferecată într-o îmbrăcăminte ornamentală și pusă la loc de cinste.

Sursa: Doxologia foto: Icoana în zi de prăznuire

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php