Mare sărbătoare în Săptămâna Luminată: Izvorul Tămăduirii

0 772

În vinerea din Săptămâna Luminată, în fiecare an, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiției, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare.

„Prin această minune săvârșită de Maica Domnului trebuie să înțelegem că Fecioara Maria este izvorul nesecat al minunilor, mai ales atunci când suntem în slujirea aproapelui nostru. Sărbătoarea ne cheamă să ne împărtășim de izvorul cel dătător de viață al Mântuitorului nostru Iisus Hristos cel înviat Care prin Maica Domnului este izvor de tămăduiri tocmai pentru că a biruit moartea, iar prin Învierea Sa toți am primit vindecare”, spunea pentru TRINITAS TV PS Macarie al Europei de Nord.

Această sărbătoare închinată Maicii Domnului  amintește, totodată, și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, se arată acum ca izvor de nădejde și de vindecare.

Tot în această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei.

Credincioșii care participă la Sfânta Liturghie iau agheasmă pe care o folosesc la stropirea caselor, grădinilor și ogoarelor.

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php