Suspinul mieilor

0 851

Autor: Mihai PETRE, Preluare de pe Constanta.info

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea sărbătorilor creștine, este acea bucurie care umple deopotrivă Cerul și pământul, este restaurarea celui mai de preț dar primit de om la facerea sa și pierdut prin păcatul originar: viața cea veșnică sau nemurirea.

Este o desfătare a sufletului și a trupului, în această ordine. De fapt, așa ar trebui să fie, pentru că, în realitate, ierarhia este inversată, așa cum se întâmplă, în fapt, cu valorile întregii lumi.

Pentru noi, românii, cele mai mari sărbători creștin-ortodoxe, Nașterea și Învierea Domnului, vin la pachet cu două jertfe de sânge care întinează puritatea celor două momente decisive în iconomia mântuirii neamului omenesc. De Crăciun, ne-am obișnuit să tăiem porcul, de Sfintele Paști, mielul. Personajul principal al celor două evenimente unice în istorie, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, este plasat într-un con de umbră de o lume care nu mai are nicio scuză și care se îndepărtează de Dumnezeul cel Adevărat care I s-a arătat prin toate căile posibile: auzit, scris, văzut, palpat.

Cele mai uzuale urări și întrebări sunt: „Sărbători fericite!”, „ai tăiat porcul/mielul?”, „ce ți-a adus Moșul/Iepurașul?”. Sigur, încă nu au dispărut cu totul „Crăciun/Paște Fericit!”, însă trendul de înlocuire a termenilor creștini cu ceva general, depersonalizat de Cel care dă sens sărbătorilor, este evident.

E drept, de Paște și încă vreo câteva zile după, ne mai salutăm și cu ”Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”, în total vreo trei din totalul celor 40 de zile de la Înviere în care salutul creștin mărturisitor al celei mai mari minuni de la Facerea lumii ar trebui să țină loc de „bună ziua”.

Prea puțini sunt cei care se întreabă ce pot face unii pentru alții, dacă s-au spovedit, dacă s-au împărtășit, în condițiile în care acestea sunt întrebările care ar trebui să frământe întreaga lume creștină care caută mântuirea.

Revenind însă la jertfa de sânge, aceasta nu este cerută nicăieri de Cel pentru care se aduce.

În Vechiul Testament, evreii sacrificau mielul de Paște pentru a marca momentul în care Dumnezeu i-a păzit pe toți de ultima urgie care avea să vină peste Egipt. Însă, tot în Vechiul Testament, în Psalmul 50, Duhul Sfânt spune prin pana lui David: „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”, arătând limpede că jertfa păcatelor, prin pocăință, smerenie și înfrânare, este cea bine primită.

În Noul Testament, Ioan Botezătorul Îl va descrie pe Cel pe care L-a botezat în Iordan ca fiind „Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii”  (Ioan 1:29), făcând astfel referire atât la neprihănirea Mântuitorului, cât mai ales la faptul că Domnul se va jertfi precum un miel pentru întreaga omenire. În fapt, El este Mielul suprem, altul nu mai este și nici nu va mai fi.

În timpul activității Sale de propovăduire a Evangheliei, Fiul lui Dumnezeu întrupat ne spune: „Dar mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9:13), cu referire la proorocia lui Osea 6:6: „Milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot”, ceea se traduce destul de limpede prin faptul că milostenia, fapta cea bună, împlinirea voii lui Dumnezeu, sunt mai de preț decât orice jertfă de sânge.

În Joia Patimilor, Iisus Hristos le poruncește ucenicilor Săi să pregătească Paștile după rânduiala Vechiului Testament. Numai că, în timpul ultimei sale mese pământești dinainte de Înviere și din al cărei meniu a făcut parte și mielul, Fiul lui Dumnezeu nu ne spune să păstrăm neschimbată rânduiala culinară pe viitor, ci ne explică destul de limpede ce Își dorește de la noi, în amintirea jertfei Sale: „Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor zicând: Acesta este Trupul meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22:19-20).

Aceasta este ultima jertfă, cea supremă, pentru tot neamul omenesc. Iisus este Mielul care S-a jertfit pe Sine Însuși pentru mântuirea tuturor celor ce cred în El. Singurul lucru pe care ni-L cere, ca Împlinitor al Vechiului Testament, este să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său, noul Paște, cel mântuitor.

Prin jertfa și Învierea Sa, Iisus Hristos se face El Însuși Paște; este Mielul fără de care nu există Paște. Nu este nevoie de nicio jertfă pentru a-L preaslăvi, în afară de gândurile, vorbele și faptele noastre cele rele.

Atât porcul de Crăciun, cât și mielul de Paște, plâng; plâng în fața unei morți premature și nedrepte, dar poate că plâng și pentru că, în chip tainic, nu mai apucă să se bucure și ele de cele două mari sărbători. Să nu uităm că, la Nașterea Sa, pentru că omul nu a vrut să-L primească, Domnul S-a arătat mai întâi animalelor din staul. Sigur, acest lucru nu înseamnă că Fiul lui Dumnezeu așază necuvântătoarele înaintea omului, însă îi arată simplitatea, curăția și nevinovăția acestora, stări pentru a căror dobândire omul are mult de lucru; iar acest lucru nu se poate desfășura cu mâinile pline de sânge, cu Dumnezeu coborât în burtă și nu în inimă, cu Cerul cântând și o parte a creației însuflețite, plângând.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php