Alertă. Separatiștii din Transnistria amenință: Vom ataca Chișinăul dacă NATO va înarma Moldova!

0 1.349

Editorial de Florin Dobrescu

Ca să fie clar. Iată care este rolul separatiștilor rusofoni din enclava Transnistria, creată de Stalin și Hrușciov: „Separatiștii din Transnistria amenință că atacă Chișinăul dacă NATO dă armament Republicii Moldova”. Este foarte probabil, dacă nu chiar sigur că, după încheierea așa numitei „operațiuni militare” din estul și sudul Ucrainei, atenția lui Putin se îndreaptă către Transnistria, adică, mai exact, spre Republica Moldova.                                                                                                                                   

Din punct de vedere al tacticii și strategiei militare, este firesc ca Rusia să facă joncțiunea cu enclava rusofonă ce adăpostește bazele Armatei a 14-a Ruse, de pe Nistru. Doar că, în acest scenariu al unei evidente agresiuni la adresa Republicii Moldova, România va fi obligată, prin însăși statutul său de Patrie-Mamă a basarabenilor, în temeiul drepturilor sale istorice asupra pământului dintre Prut și Nistru, să acorde ajutor militar micului stat românesc. A nu ajuta Moldova, ar fi echivalent cu a renunța la dreptul istoric asupra vechii provincii românești.

Este drept că Moldova nu este stat membru NATO, și deci alianța nu are obligația și nici dreptul de a interveni în cazul unei agresiuni, pentru apărarea sa. Totuși, situația este nuanțată în acest caz, căci România ar putea invoca faptul că este vorba de niște sute de mii de cetățeni români care viețuiesc în această republică. Și, chiar dacă nu vor interveni direct, structurile NATO ar putea asigura armamentul și instrucția personalului militar al Republicii Moldova. Autoritățile nelegitime ale republicii fantomă instituite pe Nistru, în urma războiului de agresiune al rușilor împotriva basarabenilor, din 1992, știu foarte bine acest lucru. Și, desigur în înțelegere cu Moscova, de care au fost permanent legați în acești 30 de ani de parazitare a micului stat românesc Moldova, își îndeplinesc menirea de spin în coasta românismului răsăritean, dând șah României, dar și alianței nord-atlantice din care aceasta face parte. “Separatiștii din Transnistria amenință că atacă Chișinăul dacă NATO dă armament Republicii Moldova”, titrează presa internațională, în urma declarațiilor Ministerului de Externe al autoproclamatei regiuni separatiste Transnistria, prin vocea lui Vitali Ignatiev, care consideră că conflictul cu Moldova ar putea escalada brusc după ce armele NATO vor începe să sosească la Chișinău. „Partenerii occidentali ai Chișinăului încearcă să-i înarmeze militar-tehnic. Până acum nu se face publicitate cooperării în această sferă (militară) și nu se dezvăluie ce fel de echipament va fi livrat Moldovei. Dar, fără îndoială, vor fi arme.” Șeful Ministerului de Externe transnistrean a amenințat: „De îndată ce armele NATO vor apărea la Chișinău, situația stabilă de astăzi se poate transforma într-un conflict imprevizibil”. Publicația Pravda.ru menționează că și alți oficiali transnistreni ar fi amenințat că un conflict în zonă ar putea escalada într-o ciocnire deschisă.

Reamintim că un recent raport al serviciilor de informații ale SUA a relevat faptul că următoarea țintă a lui Putin este în mod clar enclava separatistă din Republica Moldova, Transnistria.

Credem că semnalul venit din Transnistria face parte din operațiunile informaționale pregătitoare unei noi etape a războiului din răsărit, odată ce obiectivele Rusiei din sudul Ucrainei vor fi atinse. Este un motiv suficient pentru a da fiori românilor de peste Prut, dar și de a convinge pe orice român patriot de pericolul imens pe care imperialismul agresiv rusesc îl constituie pentru interesele României în regiune. Iar unul dintre aceste interese este, de bună seamă, reunirea Basarabiei, atâta câtă se găsește între frontierele Republicii Moldova, cu Patria Mumă.

Și îndrăznesc să spun că, din anii 1990-92, niciodată această Unire nu a fost mai posibilă decât acum, în aceste zile în care existența micului stat românesc dintre Prut  și Nistru este din nou amenințată de revarsarea tăvălugului rusesc. Căci conștiința legăturii între frați reînvie în momentele de mare primejdie Iar dăinuirea minusculei Republici Moldova ca stat independent devine, pe zi ce trece, în noul context geopolitic, o iluzie care ar putea fi scump plătită. Iar România este singura care, ca stat membru NATO, poate oferi Moldovei protecția în aceste vremuri tulburi.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php