Încă o minciună a d-lui Vexler. Cum se umflă numărul victimelor evreiești de la tribuna Parlamentului

2 2.192

de Florin Dobrescu

În ziua de 8 martie 2021, deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, venea în Senatul României, luând cuvântul de la tribună pentru a-l admonesta pe senatorul Sorin Lavric. Motivul? Declarațiile politice săptămânale ale acestuia, de elogiere a unor martiri ai luptei anticomuniste. Mulți dintre acești eroi ai demnității poporului român sunt considerați de conducerea FCER și de Institutul Wiesel ca fiind criminali de război și fasciști. Nu voi insista aici asupra netemeiniciei acestor acuzații.

Scopul acestui articol este acela de a arăta cum un reprezentant de cel mai înalt nivel al comunității evreiești se lansează în afirmații care nu corespund adevărului istoric. Adică, sunt minciuni. Și este trist faptul că, prin fiecare astfel de acreditare a unor crime care nu s-au săvârșit, se aruncă încă o pată de noroi pe obrazul României.

Dar să ne oprim asupra minciunii lansate de d-l Vexler drept adevăr istoric, de la tribuna celui mai înalt for al democrației românești. Într-un lung șir de declarații, decizii și agresiuni din perioada 1940-1944, îndreptate împotriva evreilor din România, dl Vexler afirma: “Yom Kippur este ziua cea mai sfântă a poporului evreu. Toc acum peste 80 de ani, reprezentanții Mișcării Legionare, aflați la Câmpulung Moldovenesc, l-au scos din casa sa pe rabinul orașului, l-au dezbrăcat și l-au înjugat la un car, apoi l-au pus pe fiul său să conducă acel car prin oraș, timp în care alți legionari au vandalizat casa sa, au vandalizat sinagoga și i-au dat foc. I-au omorât, în mod evident, pe amândoi.”

Întâmplarea face că eram informat în legătură cu acest episod petrecut la Câmpulung în ziua de 12 octombrie 1940. Iar asta deoarece am avut o relație apropiată cu Vasile Blănaru-Flamură, poet, ziarist și publicist, fost deținut politic timp de 12 ani. Născut în 1913 la Câmpulungul Bucovinei, a devenit membru al Mișcării Legionare din 1927. De la el știam de acest episod, pe care l-a și evocat, cu toate urmările sale, în volumul doi al cărții “Ion Antonescu în cămașa verde legionară” (Editura Sepco, București, 1998, p. 176).

Ceea ce mi-a deranjat urechile a fost afirmația cum că legionarii “i-au omorât, în mod evident, pe amândoi”, pe rabin și pe fiul său, după ce i-ar fi batjocorit cu acel car tras prin Câmpulung. Știam că nu a fost vorba de asasinarea vreunui evreu în acel incident. Și, înainte de a lua din bibliotecă volumul lui Blănaru-Flamură, am recurs chiar la sursele comunității evreiești și ale holocaustologilor de la Institutul Elie Wiesel.

Într-adevăr, nu mă înșelam.

În volumul 1 al amplei lucrări “Cartea Neagră. Suferințele evreilor în România. 1940-1941” (Atelierele Grafice Socec & Comp, București, 1946, Vol. 1, pg. 109), avocatul evreu Matatias Carp întocmește o amănunțită cronologie a abuzurilor îndreptate împotriva evreilor în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941. Iată ce spune Carp despre incidentul de la Câmpulung: “Rabinul însuși, după ce a fost chinuit în templu pentru a i se smulge o declarație – prin care să recunoască că a ascuns în sinagogă dinamită pregătită pentru atentate – a fost plimbat între sentinele cu revolverele întinse prin tot orașul, iar apoi a fost înhămat împreună cu fiul său la una din căruțele ce transportau avutul său furat”. Așadar, nici vorbă de uciderea rabinului și a fiului său…

Nici Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România nu vorbește nicăieri despre asasinarea rabinului din Câmpulung Moldovenesc: “… la Câmpulung Moldovenesc, un oraș controlat de facto de ministrul legionar al Muncii, Sãnãtãții și Bunãstãrii sociale, Iașinski, la sãrbãtoarea de Yom Kipur din 1940 (12 octombrie), personalul armatei a luat parte la o zi a terorii organizatã de Legiune. Astfel, colonelul Mociulschi, comandantul unei garnizoane militare locale, le-a ordonat soldaților armatei sã le interzicã evreilor sã intre sau sã iasã din casele lor, în timp ce poliția și detașamentele legionare s-au dedat la jafuri și distrugeri. Prada a fost colectatã în sediile locale ale Legiunii. Rabinul local, Iosif Rubin, a fost torturat și umilit (înhãmat la o cãruțã pe care fiul lui a fost forțat sã o conducã), iar sinagoga a fost devastatã și jefuitã.”

Chiar site-ul oficial al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România – “Elie Wiesel”, într-o postare dedicată memoriei zilei de 12 octombrie 1940, nu face nici o mențiune la asasinarea vreunui evreu din Câmpulung: “Ȋn 12 octombrie 1940, ȋn ziua de Yom Kipur, la Cȃmpulung Moldovenesc șeful Mișcării Legionare din localitate, Vasile Erhan, cu sprijinul prefectului județului și al autorităților locale a condus un grup de legionari și polițiști care au jefuit și devastat locuințe evreiești. Rabinul Mozes Iosef Rubin este torturat, umilit, ȋnhămat precum un animal la o căruță și pus să o tragă prin oraș. Sinagogile din localitate au fost profanate.” (Sursa: https://www.inshr-ew.ro/memoria-lunii-octombrie-campulung-moldovenesc/)

Dar haideți să mergem acum la sursa Vasile Blănaru-Flamură și memoriile sale deosebit de valoroase. Valoroase pentru că prezintă incidentul de la Câmpulung dintr-o altă perspectivă decât cea prezentată mai sus. Iar celor care vor obiecta că amintirile octogenarului Blănaru din anii 1990 nu pot fi considerate sursă documentară, le voi răspunde de pe acum că nici evocările lui Matatias Carp nu pot fi, de asemenea, considerate sursă documentară. Trebuie precizat că alcătuirea acestui tablou general al abuzurilor contra evreilor din perioada 1940-1941 nu beneficiază, în general, de nici un fel de suport documentar. Carp și-a asumat înregistrarea evenimentelor, de cele mai multe ori din relatări orale sau scrise ale unor martori oculari, fără a proba eventualele exagerări sau inadvertențe, fără a invoca surse documentare judiciare sau de altă natură. Ei bine, genul acesta de mărturii nu sunt documente istorice. Chiar și Raportul Final al Comisiei Wiesel păcătuiește prin preluarea facilă a unor evocări precum cele din cartea lui Matatias Carp ca izvoare istorice certe în susținerea unui document oficial al statului român.

Și totuși, relatările orale au și ele importanța lor, chiar dacă nu definitorie, în cercetarea istorică. Iar dacă am ascultat evocările notate de Carp, de ce nu le-am asculta și pe cele așternute pe hârtie de Blănaru?

Concret, pe lângă vechimea sa în mișcare și prestigiul profesional, Vasile Blănaru avea un ascendent asupra organizației legionare județene (pe atunci, Câmpulung Bucovina constituia un județ aparte), deoarece era originar de acolo, crescuse în zonă și influențase evoluția structurilor locale. Vasile Blănaru fusese trimis de conducerea Mișcării Legionare de la București, pentru a se informa și a redacta un raport cu privire la o serie de nereguli petrecute pe plan local, printre care și incidentul din 12 octombrie 1940. La înapoierea în București, după 1 ianuarie 1941, el avea să întocmească un raport detaliat, înmânându-i secretarului general al mișcării, Nicolae Petrașcu. Practic, Blănaru constatase că, la nivelul organizației județului Câmpulung exista o anumită divergență de vederi între prefect, avocatul Cristofor Rusu, și respectiv Visticu Erhan. Acesta din urmă, țăran autodidact, era cel mai vechi legionar din județ, apropiat al lui Corneliu Codreanu, iar în cadrul organizației politice județene conduse de Matei Hojbotă, Erhan avea în spate cel mai numeros grup, acela al țăranilor. “Am înțeles – arată Vasile Blănaru – că neînțelegerile din fruntea organizației legionare câmpulungene se rezumă la un fel de conflict de principiu și metodă, dintre prefectul județului și Visticu Erhan. Avocatul Cristofor Rusu, trecut prin școala ideologică a centrului Universitar din capitala Bucovinei, se găsea alături de majoritatea intelectualilor legionari, care erau considerați moderați, din grupul legionarilor ce voiau ca orice acțiune să se petreacă în spiritul ordinii și disciplinei legionare, fără nici un fel de abuz, în cel mai desăvârșit legalism.” Consider necesar să menționez că, pe tot parcursul celor patru luni de guvernare legionară a existat această antinomie între moderații care doreau o guvernare bazată pe ordine și legalitate, și acele grupuri radicale, exaltate, care de multe ori, ieșind de sub autoritatea ierarhică, au comis abuzuri și ilegalități.

Vorbind despre Visticu Erhan, Blănaru spune: “Hiba era că acest chipeș bărbat (în închisorile staliniste de mai târziu va fi cunoscut ca “Leul Bucovinei”), acest fost conducător al Arcășiilor câmpulungene acumulase până atunci o doză prea mare de ură contra tuturor celor socotiți de el vinovați direct sau indirect de îngrozitoarele masacre din 1938 și 1939, din care cauză duritatea cu care încerca să rezolve unele dificultăți, mai cu seamă de natură economică, i-au creat faima unui legionar fanatic, gata să iasă de sub ordinea Mișcării ca element de guvernământ. Teoretic, Visticu Erhan avea dreptate, practice însă, nu. Pentru că acum, în 1940, la putere fiind Legiunea, trebuia să facă față unor greutăți economice imense în combaterea cărora nici fanatismul, nici spiritul de vendetă, cu atât mai puțin teroarea, nu aveau ce căuta. (…)

Ce mai constata Vasile Blănaru Flamură în investigația sa la Câmpulung? “Că într-adevăr Visticu Erhan, în calitate de responsabil cu misiunea specială de a se ocupa cu aprovizionarea populației, a comis câteva abuzuri, de pildă a fost de acord cu confiscarea unor cantități de alimente de primă necesitate făină zahăr și ulei găsite în magazinele unor negustori care se vindeau cu preț de specula, deși Ordonanța prefecturii județului interzicea confiscarea de alimente. Cum 90% din comerțul orașului Câmpulung se găsea în mâna evreilor, era de la sine înțeles că măsurile aplicate vizau, în primul rând, negustorimea evreiască, ceea ce putea foarte ușor să se numească acțiune antisemită draconică (…).”

Dar iată cum se petrecuseră evenimentele din 12 octombrie 1940, conform anchetei întreprinse de Vasile Blănaru: “La poliția orașului s-a primit o notă informativă semnată de un evreu, prin care se aducea la cunoștință autorității de stat că sinagoga din centrul orașului a fost transformată în depozit clandestin de alimente că mari comercianți din oraș au găsit templul comunității evreiești “locul cel mai sigur în care să își dosească marfa menită să le aducă venituri ilicite importante” și în același timp să contribuie nemijlocit la sabotarea eforturilor depuse pentru aprovizionarea populației și hrănirea a mii de familii refugiate din teritoriile ocupate de ruși și stabilite în Câmpulung. Pentru că privea direct sectorul aprovizionării, Visticu Erhan, în calitate de responsabil al acestui sector dificil, fără o împuternicire specială din partea procurorului, a dispus efectuarea unei percheziții polițienești la sinagoga orașului. Spre surprinderea și indignarea românilor din localitate, cu ocazia acestui control, s-au descoperit ascunse în casa de rugăciune a evreilor cantități mari de făină, zahăr și mălai. Dar indignarea oamenilor a fost mai revoltătoare atunci când, la aceeași percheziție, s-a găsit și un depozit de arme și muniții, despre rostul cărora acolo, în temple, nimeni din conducerea sinagogii n-a putut da o explicație justă. Reamintim cititorului că la acea oră încă mai era valabil Jurnalul Consiliului de Miniștri din 24 mai 1938, prin care se introdusese pedeapsa cu moartea, nu numai pentru atentate politice făptuite sau numai puse la cale, ci și contra deținătorilor ilegali de arme.”

E de remarcat faptul că Erhan nu a deferit organelor judiciare pe rabin și pe ceilalți evrei care răspundeau de sinagogă, caz în care ar fi fost pasibili de pedeapsa cu moartea, preferând să pună în scenă, după mintea lui de om simplu și fără multă școală, o pedeapsă publică, din păcate cu totul pe deasupra legii.  Astfel, “cu de la sine putere, a invitat la fața locului pe șeful poliției locale, pe procurorul orașului, care nu era legionar, și pe șeful organizației legionare orășenești. Tot cu de la sine putere, a adus acolo pe rabinul comunităților evreiești și pe trei negustori evrei, proprietarii produselor descoperite în sinagogă, pe care i-a declarat sub stare de arest. S-a întocmit un proces verbal de constatare, semnat și de procuror, și de evreii prezenți, și de legionari, după care a fost încărcată marfa în două căruțe de piață (fără cai),  Visticu s-a înhămat să tragă, iar pe evrei i-au obligat să împingă din spate, împreună cu polițiștii legionari prezenți. Și astfel, ciudata caravană a parcurs centrul orașului, drumul de la sinagoga evreiască până la fosta clădire a Poliției (în spatele școlii primare), o distanță de circa 500 de metri. Aici marfă declarată confiscată a fost predată cantinei refugiaților, iar armele și munițiile am intrat în proprietatea Poliției. Toți evreii implicați în această afacere gravă inclusiv rabinul, după o muștruluială mai mult pentru intimidare, au plecat la casele lor. Nici atunci, nici la “Rebeliune”, în Câmpulungul Bucovinei evreii nu au fost măcelăriți de “hoardele legionare”. Abuzuri s-au întâmplat, fărădelegi nu.”

Ascultând și mărturia lui Blănaru Flamură, povestea dlui Silviu Vexler își pierde nuanțează înfiorătoare. Așadar, nu numai că rabinul și fiul său nu au fost uciși de legionari, dar aflăm că aceștia, împreună cu negustorii evrei se făceau vinovați de stocarea ilegală a alimentelor, pe o penurie economică sporită de afluxul de refugiați din Bucovina de Nord, ocupată de sovietici. Ca să nu mai vorbim de arme. Iar “bestiile legionare” nu deferesc pe vinovați Justiției, fiind pasibili de pedeapsa cu moartea, aplicându-le doar o lecție publică, după mintea lor de țărani simpli. E drept, această lecție fiind ilegală… Iar la final aflăm că nu doar rabinul a tras la căruțe (căci erau două, nu una), ci atât evreii, cât și legionarii le-au împins 500 de metri. Și e plauzibil, dacă ne gîndim că erau pline cu marfă, iar bietul rabin nu avea cum să care singur asemenea greutate.

Ba mai mult, aflăm că, în cele din urmă, s-au luat și măsuri disciplinare față de Visticu Erhan.  Pentru că, tot mărturia lui Vasile Blănaru-Flamură arată că, în raportul pe care avea să îl înmâneze secretarului general Petrașcu, la București, el avea să propună ca, în diferendul dintre legalistul prefect Rusu și anarhicul Erhan, acesta din urmă să fie înlocuit din funcție și trimis într-o altă regiune a țării. Propunerea a fost acceptată de conducerea centrală, dar precipitarea evenimentelor din ianuarie 1941, încheiate cu înlăturarea de la guvernare a Legiunii, nu au mai dat răgazul ca decizia să fie pusă în practică.

Indiferent cum au stat lucrurile la Câmpulung, ceea ce cred că rămâne ca o pată, atât pe obrazul Parlamentului României, de la a cărui tribună a fost lansată, cu titlu de comunicare oficială, cât și pe obrazul comunității evreiești al cărei președinte a lansat-o, este minciuna. Denaturarea adevărului istoric. Sigur, față de sutele de mii de morți pe care conducerea FCER și INSHR-EW le reproșează poporului și statului român, s-ar putea spune că acei doi morți care nu au fost de fapt omorâți, de la Câmpulung, reprezintă o cifră derizorie. Dar nu pot să nu întreb: dacă atât de ușor un lider al comunității evreiești și demnitar al statului român își permite să arunce o minciună și totodată o acuzație – pentru că este o acuzație, măcar la adresa acelor legionari din Câmpulung, care azi au urmași – apoi câte astfel de cazuri de inexactități (ca să mă exprim elegant) or mai fi în șirul lung de infamii puse în cârca atâtor și atâtor români din acele luni de guvernare?

Nu contest că în perioada războiului nu au existat persecuții, abuzuri și crime împotriva evreilor din România. Nu contestă nici Vasile Blănaru Flamură, în memoriile sale, după cum am văzut. Dar cui folosesc oare exagerările, de la număr de victime și până la detaliile incidentelor? Cu siguranță statului român și națiunii române, nu!

În fine, nu e de prisos să-mi exprim părerea cu privire la necesitatea ca dl deputat Silviu Vexler să aibă cavalerismul și onoarea de a reveni asupra declarației sale, cu o cuvenită rectificare. Ca să nu mai vorbesc de scuze…

2 Comments
  1. Decebalus per Scorilo says

    Al. Florian și Vaxler seamana cu Stan si Bran. De cascadorii rasu-plansului e insa ca guvernantii sunt servantii acestor indivizi dintre care unul e odrasla de bolsevic venit cu tancurile sovietice si a mai scris și o carte inainte de 89 la Ed. Politica ceva despre „ateismul stiintific”. Va fi oare reeditata sub auspiciile institutului weasel?

  2. IO...gerules says

    Domle,astia care mint cu impertinenta in fata multimii,nu au nici o posibilitata sa-si vada pedeapsa perfidiei lor si s-o si execute?Chiar asa vin derbedeii astia de prin lume adunati,fara teama de nimic,si impun decizii personale unei natiuni,natiune care nu e pregatita sa dea fata cu nemernicii depe pamant.Cred ca numai o hiperconstiinta nationala ar putea face asa ceva.Corneliu Z Coreanuu a realizat aceasta hiperconstiinta nationala care i-a inspaimantat pe jidani,deaceia au scos toate armele si borfasii lumii la batae si i-a asmutit pe legionari.Poporul roman trebue,acum,in ultimul ceas,sa-si aminteasca asta si sa se apere.ASTIA NU AU MILA,AMINTITI-VA DE LEGIONARI.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php