Un chip al Căpitanului de Ion Barbu

2 1.684

Ion Barbu (1895-1961), matematician de geniu și poet consacrat, publică acest articol în noiembrie 1940, cu ocazia deshumării lui Corneliu Zelea Codreanu din groapa comună de la Jilava și reînhumării sale în cripta Casei Verde. 

Să ne apropiem în rânduri puține de această margine înaltă și neajunsă a ființei românești (până azi așa de neștiută): Căpitanul. Cercetătorii drumurilor adevărului recunosc cu mirare că, veacuri întregi, învăţaţii folosesc fără să-şi dea seama noţiunilor ori mijloace fundamentale ale ştiinţei lor, până în ziua când o minte stăpânitoare desprinde acel element din împletirea lui cu o mie de altele, pentru a lumina de. toate prestigiile pătrunderii clare. Ştiinţa trăieşte un moment de biruinţă, urmat de o lungă epocă de fecunditate. Teologal, ivirea Căpitanului printre noi înseamnă, fără îndoială, cunoaşterea nemijlocită a fiinţei îngereşti, fulgerată manifestare a Arhanghelului. Nu se cuvine scrisului mirean, întârziat în păcat, plin de preget într-a sui până la izvoarele Increatului, să adâncească asemenea taină. Preoţii Legiunii o vor face. Laic, însă, darul de preot al vieţii Căpitanului înseamnă o dezvăluire în plină zi a firilor noastre româneşti. Prin El ne ridicăm la o mai limpede şi adâncă ştiinţă despre noi. Din limburile în care dorm sufletele și mugurii, ființa noastră și dusă și răsădită sub cerul marilor creșteri. Desluşim în chipul şi în moartea Căpitanului, alăturate, mărite şi transfigurate, date prime ale unui concret românesc. Aceste date le găsim de față în fiecare din faptele istoriei noastre de dinainte de fanarioți. Minciuna masonică a anului ’48 a încercat zadarnic să ne-o acopere. E de-ajuns o cufundare de o zi sau două într-una din vechile noastre provincii, o îngenunchere pe lespezile mânăstirilor și bărățiilor din Curtea de Argeș oriunde (străbunul Langeanu) ale căror temelii merg până în golul de umbră al descălecării, pentru a primi sau știre obscură despre adevărata noastră făptură. Vestirea ei strălucită o găsim în Căpitan: puterea de vis voievodal, pe un prim fond de faptă militară germanică. Nădejde a marilor creaţii, această bogăţie de natură, care ea Căpitanului, dar şi a muntenilor noştri din Şuici, Câmpulung, Ţara Bârsei, Sibii, iar, prin ei, a întregului neam, trece astăzi în planul conştiinţei. Începe actualizarea unui fond eroic, uitat. Lunga vecinătate cu semințiile albe ale nordului se schimbă astăzi în logodna a două neamuri. Perspectivele nălucesc, împărăteşti, până departe, la aurul Sfintei Sofii. Aproape tot ce sa clădit de la 1848 încoace, şi mai ales în acest Bucureşti urâţit de construcţii şubrede, în gustul marxist al ultimei vremi, trezea mânie Căpitanului. Oraşului obraznic şi mincinos îi opunea civilizaţia străveche a cetăţilor domneşti şi mai ales acele permanenţe ale tuturor veacurilor şi cutremurelor: Ierusalimele cereşti ale Ortodoxiei. Cetatea românească viitoare râvnită de Căpitan cunoaşte un singur monument: Mormântul legionar. „Pentru veac” ajung catapetesmele modeste și cucernice ale meșterilor noștri de totdeauna: pietrarul, zidarul, zugravul. Cetate fără ideologii și fără zarafi, în care e loc numai pentru luptător, pentru preot, pentru cercetătorul aprig și pentru cântărețul eroic. Un ev „gingaș și uriaș” se străvede dincolo de mesajul Căpitanului, acest justițiar neîndurat al formelor perverse ale vieții, dar aplecat cu duioșie peste tiparele ei mărunte ori nevinovate; câini credincioşi, lăcuste firave. Acest ev se rezumă în două vorbe: tabăra și biserica. Scripturi simple și hrănitoare, ținând de lucrări Duhului în umbra mânăstirilor; tabere de muncă pe marginile apelor, în vântul și vigoarea camaraderiei tinerești. 

Aşa mi se desluşeşte statura şi înţelesul marii apariţii, în acest sfârşit de Noiembrie. Iată-l, prins în zeghea lui de piatră; pe fondul munților noștri dacici, dar și teutonici, dezlegător de întrebări ale Istoriei, altfel tulburător decât în ​​celălalt Noiembrie, când ochiul ni se întorcea plâns de sânge, când glasul ni se gâtuia de lanțuri nevăzute…

2 Comments
  1. Injectia finala says

    Raiul verde, raiul verde
    Pentru oameni nepereche
    Pentru viteji si onoare,
    S’au jertfit, tare ne doare

    Erau voinici luptatori
    Se miscau ca niste sori
    Si visau ca tara toata
    Sa scape de Judecata

    Comunismul i’a fost gade
    Zidaria ‘n fata’i rade
    Oh, tara noastra, saraca,
    Strainii ii taie craca

    Capitane, unde esti?
    Fauritor de povesti
    De haiduci si epopee
    Dusmanii nostri sa pieie

    Hai, intoarce’te Codrene
    In flacai si sanziene
    Sa’ncingem hora strabuna
    In tara noastra, preabuna !

  2. IO...gerules says

    Decat sa scrii pe versureste mai bine zi pe romaneste,chestia cu injectia finala….?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php