Dosarul penal pentru comemorarea lui Codreanu a fost clasat

0 442

Florin Dobrescu a anunțat că dosarul penal deschis pentru comemorarea lui Corneliu Codreanu, organizată la locul asasinării acestuia, de la Tâncăbești, i-a fost închis, fiind considerat nevinovat. Iată ce a scris Florin Dobrescu pe rețelele de socializare:

Dragi prieteni și camarazi,

Am bucuria să vă anunț că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus clasarea cauzei penale cu Nr. 2309/P/2021, dosar deschis ca urmare a plângerii penale făcute împotriva mea de către Fundația Szekler Monitor din Gheorghieni-Covasna, prin Arus Zsolt Istvan, prin care eram acuzat de încălcarea Art. 4 și 5 din OUG 31/2002, prin organizarea comemorării lui Corneliu Zelea Codreanu la Tâncăbești, pe 30 noiembrie 2019.

Concret, am fost acuzat de “confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe” (Art. 4), dar mai ales de a fi promovat “în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe…” (Art. 5).

Din Ordonanța de clasare a dosarului penal, pe lângă spulberarea primei acuzații, în sprijinul căreia nu a existat nici un fel de probă, s-a distins argumentația procurorului, care în cazul celei de-a doua acuzații invocă dispozițiile Art 2 lit. c din OUG 31/2002. Acesta definește noțiunea de persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război ca fiind “persoana condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid, contra umanității, și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale”. În acest sens, procurorul reține că, “în ceea ce îl privește pe Corneliu Zelea Codreanu, acesta nu a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune de genocid, contra umanității sau crime de război, persoana în cauză fiind condamnată în luna mai 1938 pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii, iar nu pentru infracțiunile limitativ prevăzute de textul de lege.” De asemenea, s-a reținut că “nici cerința privind constatarea caracterului criminal al organizației denumite <<Legiunea Arhanghelul Mihail>>, prin hotărârea unei instanțe penale internaționale, nu este întrunită”.

De asemenea, Parchetul a decis că evenimentul din 30.11.2019, de la Tâncăbești, care a constat într-o ceremonie religioasă de comemorare a lui Corneliu Zelea Codreanu, anunțată public ca “o slujbă religioasă de pomenire a sufletelor celor asasinați, precum și momente de reculegere și rememorare a celor pomeniți”, nu implică o acțiune de promovare publică a cultului persoanelor respective sau a doctrine legionare, “fiind o exercitare a dreptului la libertate religioasă”. S-a reținut și faptul că “astfel de evenimente au fost organizate și în trecut, acestea desfășurându-se într-un climat de normalitate”, iar “ceremonia religioasă din data de 30.11.2019 a fost monitorizată de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov , care nu a raportat nereguli privind modul de desfășurare”.

Pe această cale, doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, care mi-au transmis mesajele lor de solidaritate și care și-au oferit susținerea în cursul acestei cercetări penale.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Florin Dobrescu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php