Marcel Vela a prezentat noul acord dintre MAI și BOR pentru Sfintele Paști. Ce s-a schimbat după intervenția președintelui Iohannis

1 865

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat nouă procedură prin care românii pot primi „Sfintele Paști” și Sfânta Lumină cu ocazia Învierii Domnului.

Astfel, conform noii înțelegeri, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă și vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07:00 –17:00, în toate parohiile din Patriarhia Română, de către personalul clerical și de voluntari. În vechea versiune a acordului, oamenii urmau să ia „paștile” de la locuri special amenajate din incinta bisericilor.

 Tot conform noii înțelegeri, Sfânta Lumină va fi distribuită la casele credincioșilor de personalul clerical și voluntari – care pot fi maxim 5! – fără ajutorul forțelor de ordine. Ca noutate, în cazul clădirilor cu apartamente, Lumina va fi preluată de un singur reprezentant al locatarilor, echipat cu mască și mănuși.

În vechea versiune a acordului, se menționa că doi sau trei locatari puteau prelua lumina de la voluntari și angajații MAI. Conform înțelegerii, voluntarii trebuie să aibă asupra lor echipament de protecție, format din mănuși și mască de protecție, dar și un semn distinctiv sub forma unei banderole albe la braț.

Textul integral al noului acord poate accesat pe siteul agenției Basilica.

Reamintim că MAI și Patriarhia Română au ajuns aseară la un acord, dar intervenția brutală a Președintelui Iohannis i-a forțat pe liderii Guvernului să schimbe datele problemei.

1 Comment
  1. Pui de dac says

    Jalnic! Urate vremuri am ajuns sa traim, sa-i regretam pe dancila si dragnea; aia nu erau asa posedati ca iohanus asta…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php