Părintele Arsenie Boca propus spre canonizare

0 487

 

Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului.

Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie s-a născut în data de 29 septembrie 1910.

A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos.

A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942.

În data de 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop.

Comisie teologică pentru cercetarea vieţii şi activităţii Pr. Arsenie Boca

A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951 și închis la: Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari, nouă luni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Eliberat la 17 martie 1952, s-a întors la Mănăstirea Prislop. În anul 1955 a fost anchetat la Timișoara, suferind alte șase luni de detenție.

În anul 1969 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități.

În 1961 a fost angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat.

Apoi s-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, unde a început pictarea lăcaşului de cult.

Spre sfârșitul vieții i s-a permis să se reîntoarcă la Prislop.

A trecut la cele veșnice în data de 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, mormântul părintelui devenind un adevărat loc de pelerinaj pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit.

sursa Basilica 

 

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php