Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

130 ani de la trecerea în veşnicie a lui Mihai Eminescu

Au trecut 130 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, a trecut la cele veşnice.

La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală.

„Parcă cu o nefirească grabă, Eminescu fu așezat în mormânt sâmbătă. Nu ştim ce a împiedicat oficierea slujbei de înmormântare după Sfânta Liturghie slujită dimineață în biserica Sf. Gheorghe cel Nou, acolo unde a fost depus sicriul în care zăcea, „nemuritor și rece” Eminescu”, relata arhim. Mihail Daniliuc într-un articol publicat pe doxologia.ro.

Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului, un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi, se observă că unii aveau în mâini umbrele, fiind o zi mohorâtă. Foto credit: Doxologia.ro

Augustin Z. N. Pop, în cartea Pe urmele lui Mihai Eminescu, spune că acea zi a fost ploioasă şi mohorâtă.

Era, pesemne, manifestarea tristeţii naturii care a vărsat lacrimi

– Arhim. Mihail Daniliuc.

Mihai Eminescu, poetul naţional

Eminescu i-a impresionat pe contemporani prin inteligența, memoria, cultura la nivel european și farmecul limbajului.

George Călinescu l-a numit poetul nepereche a cărui operă învinge timpul. Şi a avut dreptate.

Ca o recunoaștere a geniului operei sale, ziua sa de naștere a fost declarată în anul 2010 Ziua Culturii Naționale.

 

Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850 în Botoșani și a fost poet, prozator și jurnalist român, considerat de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A publicat pentru prima dată la 16 ani, iar trei ani mai târziu a plecat la studii în Viena. În timpul vieții s-a remarcat printr-o activitate publicistică prodigioasă.

Manuscrisele sale, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.

În data de 15 iunie 1889, poetul a trecut la cele veșnice în București. Două zile mai târziu, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.

A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

sursa :Basilica.ro

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=40859

Postat de pe 15 iun. 2019. Catalogat ca Cultură, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php