„Aici şi acolo se află sângele martirilor”. Mărturia dată jertfei sfinților mucenici de la Niculițel .

0 99

„Aici şi acolo se află sângele martirilor”.

Mărturia dată jertfei sfinților mucenici de la Niculițel 

martyrion niculitel

Cu aceasta marturie, cei care au avut grija ingroparii celor patru martiri carora li s-au taiat capetele pentru Hristos si a celorlalti doi sfinti martiri necunoscuti (asezati in aceeasi cripta), au adeverit faptul ca „Biserica lui Hristos nu va muri niciodata”[1], pentru ca „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al mortilor, ci al viilor” (Mc. 12: 27). Este un Dumnezeu invietor.

Aceasta marturie lasata scrijelita cu vopseluri purpurii pe peretele martirionului este plina de Duhul Sfant si de Adevar. Este o adevarata teologie, o formula dogmatica, plina de sens si revelatie. Prin ea e aratat caracterul nemuritor si ecumenic al jertfei lor pentru ca „sângele martirilor este sămânţa creştinilor” (Tertulian), iar credinta e nemuritoare si ecumenica, nu ecumenista – cum nici jertfa muceniciei lor nu poate fi vreodata una ecumenista… Unul este Hristos pentru care s-au jertfit, Una este credinta in care au crezut cei patru mucenici si impreuna cu ei si cei doi martiri necunoscuti, dar Una este si ‘Biserica’, martirionul, in care au fost adapostiti ‘aici’ si ‘acolo’ inlauntrul ei, in aceasta catacomba a tacerii dobrogene, plina fiind de nadejdea Invierii, unul a fost si botezul sangelui intru Hristos intru care au primit haina luminarii plina de purpurii picaturi.

Aici” si „acolo”, in Biserica Luptatoare si in cea Biruitoare, adica in Biserica Ortodoxa de pe pamant si Cea din cer, sangele mucenicilor asteapta ziua Parusiei Domnului, pentru ca prin marturia si jertfa lor, diavolul si cei impreuna cu el sa fie surpati, precum se spune in Apocalipsa (17, 6) ” şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare”… iar numele femeii este Babilonul cel desfranat.

Prin sangiuirea lor intru Hristos, martirionul in care au fost pusi a devenit ‘Biserica insufletita si pregatita pentru Eshaton’, pentru venirea Mirelui Ceresc, imbracandu-se in hainele de praznuire albe si pline de purpura sangelui lor picurat dintr-ansii… „şi când [Mielul] a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau:Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.” (Apocalipsa 6, 9-11)

Imbracati in straie de slava cereasca, plina de Duh si putere, ei se gatesc pentru Invierea cea de obste. Dumnezeul Cel viu, Dumnezeul lor, este Cel ce ii va invia, si impreuna cu ei si pe noi, cei ce credem in marturia lor, cei ce le urmam jertfa, alcatuind martirionul dreptsalvitor, crampeiul plin viata al acestei lumi.

Aici’ si ‘acolo’, sfintii adapa cu sangele lor pamantul babilonului lumii acesteia, si prin aceasta sangiuire parca imbata ‘fiara pustiei’. Peste tot este acest sange biruitor si invietor, aceasta samanta prin care crestinismul prinde viata, caci in sange este viata… Cu totii suntem datori a purta o lupta in viata asta. Nu orice fel de lupta, ci prin sange; nu orice fel de marturie, ci cea dreapta, cea care sfinteste si ii sfinteste si pe cei din jur care vin sa se adape ca dintr-o fantana.

Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-un cuvant de cinstire a Sfintei Cruci spunea ca pretutindeni vedea insemnul Crucii in cetatea Constantinopolului, peste tot era inaltata Slavita Cruce, arma biruitorilor crestini. Insa aceasta ‘Cruce’ este numita si jertfa muceniciei, marturia sangelui, arma mucenicilor si incununarea lor (precum sunt pictati si in iconografie). Crucea este cununa impletita (caci cele doua laturi ale ei se impreuna armonios), pe Care Hristos o daruieste slavitilor sai urmatori. Astfel ca Crucea este cinstita pretutindeni, ‘aici’ si ‘acolo’ si in tot locul dreptslavitor.

In pamantul mucenicilor biruitori: Europa, Romania si Dobrogea sa strige cu un glas invietor: „Aici şi acolo se află sângele martirilor”.

inscriptie niculitel

Minunea din noaptea privegherii Sfinților Mucenici de la Niculițel

« Lumina care a apărut este Lumina Cerească în cinstea Sfinților Mucenici» ( Tănase Petroniu)

Sfinţii ne iubesc!

Pe 4 iunie, ortodocsii romanii ii praznuiesc pe Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel, ale caror moaste au fost descoperite in 1971, dupa un sezon ploios, pe o straduta din nord-vestul comunei tulcene Niculitel. La exact 30 de ani de la descoperire, un fapt minunat s-a petrecut in acelasi loc: pe la ora 2.00, in timpul privegherii, un fascicul de lumina cobora de sus pana la intrarea in martiriconul unde fusesera gasite Sfintele Moaste. Momentul, imortalizat pe o fotografie, a fost considerat de multa lume o minune dumnezeiasca.

Niculitelul, ca mai toate asezarile dobrogene, topeste tainic in pulberea timpului o trecere smerita prin istorie. Doar din cand in cand Dumnezeu mai da semn, descoperindu-ne arar urmele ucenicilor sai, stiuti si nestiuti, care au strabatut cu veacuri in urma secetoasa Scythie, propovaduind cuvantul mantuitor al lui Hristos.

Asa s-a intamplat si in acea primavara a anului 1971, cand paraiele maloase de ploaie, rostogolindu-se vijelios de pe dealul Piatra Rosie, au spalat pamantul de pe o straduta, in locul numit de localnici „la placinta“, scotand la iveala „caciula“ unei ciudate bolti din piatra.

 

        Moaște de sfinți , în loc de comori din aur             

Curiosi, cativa sateni s-au repezit cu tarnacoapele, au spart o gaura in ea, sperand sa descopere acolo vreo comoara. Dar jos nu se aflau decat oseminte. Sapaturile arheologice insa au scos la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Inscriptiile in greaca ni i-au facut cunoscuti si cu numele: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. Ei suferisera moarte martirica in secolul al IV-lea, la Noviodunum, Isaccea.

La doi ani de la descoperirea lor, Sfantul Sinod al BOR a decis ca sfintele moaste sa fie depuse in patru racle la Manastirea Cocosu, din apropiere. Prin actiunea curajoasa a PS Gherasim de Valcea, care a sfidat ordinul autoritatilor comuniste ce nu doreau sa dea amploare evenimentului, intr-o noapte, osemintele sfintilor au fost luate din santier si depuse acolo unde hotarase Sfantul Sinod.

Raza coborâtă din întuneric peste martiricon


La exact 30 de ani de la data descoperirii lor, in vara anului 2001, la indemnul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost organizat un pelerinaj la Niculitel, cu raclele celor patru martiri ai crestinismului.Pentru o noapte, sfintii se intorceau in locul unde au stat veacuri la rand.

Noaptea aceea a fost una de priveghi si rugaciune, pe parcursul careia calugarii de la Cocosu, de la Dervent si de la alte manastiri dobrogene au citit, cu randul, neintrerupt, Psaltirea.Pe la ora 2.00, fratele Gelu, de la Manastirea Dervent, l-a rugat pe cel care il schimba la rugaciune sa-i faca o fotografie pentru a pastra mai bine amintirea acelui moment.

Nimic in jur nu prevestea ceea ce avea sa fie descoperit ceva mai tarziu.
Cand filmul fotografic a fost developat, s-a putut observa o raza de lumina pogorandu-se pe langa calugar, strecurandu-se in interiorul criptei unde se aflau depuse cele patru racle cu moastele martirilor.

Intrebat de fratele Gelu ce ar putea insemna aceasta lumina, Parintele Arhimandrit Tanase Petroniu de la Schitul romanesc Prodomu de pe Sfantul Munte Athos i-a raspuns: „Lumina nu a aparut ca ai fost fratia ta acolo, ci ea era si mai inainte si este si acum si a fost prinsa de aparatul de fotografiat in chip minunat, ca o binecuvantare dumnezeiasca pentru evlavia si cinstirea Sfintilor Mucenici ce se faceau atunci. Lumina care a aparut este Lumina Cereasca in cinstea Sfintilor mucenici, care s-au reintors la vechiul lor salas„.

Si, parca de atunci, smeritul Niculitel si oamenii lui talmacesc altfel trecerea lor prin timp. Invaluiti intr-o tainica lumina, incrustand vesnicia in sangele unui bob de strugure, pasesc cu mai multa bagare de seama pe cararile spre cer, pe unde, cu multe veacuri in urma, umblau sfintii insisi.

 

sursa: Theologhia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php