Învierea copilăriei mele

0 68

Învierea copilăriei mele…

…cu lipsuri, cu izbânzi copilărești, cu nerăbdare, cu bucurie, cu grija mamii, cu ulița nefrământată, cu chipul bunicii mele netulburat de colbul vremurilor…Sărbătorile copilăriei mele sunt cele mai frumoase trăite până acum, senine, făr’ de griji, în aşteptarea anilor necunoscuţi…Satul nu se lăsase tulburat de lumea de dincolo de el…
Am crescut într-o bătătură de oameni care nu au avut mult în pungă, însă au avut mult în suflet, oameni cu frică de Dumnezeu şi dragoste pentru obiceiurile pământului. Sărbătoarea Invierii în lumea satului era prilej pentru tot omul să îşi primenească ograda, să îşi rânduiască casa, să îşi vadă de suflet. Primăverile care aduceau taina Invierii în cătunul de sub straşina Parângului aveau ceva din poveştile cu oameni buni…

În Săptămâna Patimilor era forfotă-n Slătinioara, bărbaţii prin ogradă, care cu securea, care cu lopata, care dupa oi, care cu grebla . Îmi aduc aminte de mama, „mica”, aşa îi spuneam, cum gălbenea podelele cu galus în Joia Mare, freca laboşele cu cenusă, băga colacii-n ler…. Ouăle se feşteau întotdeauna în coajă de ceapă, luciul era dat cu o bucată zdravănă de slănină…Le ’cercam în dinţi, pe cele tari le puneam deoparte pentru nedeile unde urma să merg, cele mai slabe le dădeam de pomană. În zilele în care părinţii ”descurcau” gospodăriile, noi copiii din sat, gură cască-n uliţă: ba cu Ion al lu’ Petrică şi cu sor-sa Ana, ba cu Rafila lu’ Luca şi cu Leana, ba cu Maria lu’ Ionuţ, ba cu Mitu, văru’ meu.
În Joia Mare erau ”aujmariile”. Făceam focul afară în bătătură, din vreascurile amnistuite din ogradă… Din Călineşti pănă-n Oprineşti, în Galaţeni, peste tot, la toată bătătura ardea căte un foc, iar noi copiii strigam, care mai de care: “Aujmaria! Aujmaria! Aujmariamaaaaa!“…Satul sălta bucurându-se parcă, de bucuria noastră…

Încet, tainic se apropia Învierea. Sâmbăta către seară mergeam la biserică după Paşti, fiecare cu traista lui. Paştile, pâine sfințită cu vin trebuiau musai aduse de un copil curat, sau de un om bătrân. Peste sat se lăsa noaptea…Primeniți, porneam spre biserică, ascultam slujba, luam lumină, mă bucuram ca un copil, că doar copil eram… În dimineaţa de Paşti toți ai casei ne așezam la masă. Ce bucate mai făcea mama: miel în unt, pască, drob, zamă acrită cu macriş…Face şi acum, iar eu în fiecare dimineaţă de Paşti sunt iarăși copil și-mi este atât de drag…
Satul era înveșmântat de sărbătoare, iar oamenii erau îndestulați sufletește…Astăzi parcă suntem alții, cu alte sărbători, cu alte dimineți…Lumea s-a ”dezândumnezeit”…

Toate parcă s-au schimbat, nu mai sunt cum erau în acele primăveri din pruncia mea…Vecinii copilăriei mele, nici ei nu mai sunt…Nici Pătru lu’ Talca, nici Rusu, nici Cornel, nici Nistora, biata Nistora…
Mama însă este și este aceeaşi, neschimbată, aşa cum era şi în Paştele copilăriei mele…Eu stau tot în Slătinioara, însă sunt altul, cum şi sărbătorile sunt altfel, cum nici vecinii mei nu mai sunt aşa cum erau…Nimic nu mai este așa cum era în Învierea de demult, în Invierea din anii făr’ de griji!

de Ionuț Dragotesc Facebook

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php