Neamț: Un reprezentant al elevilor de la liceul din Borca a fost demis de către Consiliul Județean al Elevilor Neamț pe motiv că se opune introducerii educației sexuale în școli

2 1.084
Alexandru Mujdei (FOTO), președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca, a fost demis din poziția sa, după ce acesta a spus public că „nu este corect să se emită un comunicat de la nivelul conducerii Consiliului Național al Elevilor (CNE) înaintea consultării elevilor”.
Mai precis, este vorba despre rezoluția CNE de a susține introducerea educației sexuale în școli, despre care ActiveNews a relatat zilele trecute.

Declarația care i-a înfuriat pe liderii CNE a fost făcută de Alexandru Mujdei în Ziarul Ceahlăul:
„Personal sunt împotriva acestei idei și nu voi susține introducerea educației sexuale în școli. Din perspectiva Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca, cred că împărtășesc aceeași idee cu cea a majorității elevilor. Fără să dau o cifră exactă, estimez o proporție de 85% a celor care înțeleg că rostul învățământului este altul. Îmi cunosc colegii, știu pe cine reprezint și m-am convins de părerile lor în urmă cu 4 luni, atunci când România s-a confruntat cu o foarte mare problemă, cea a pericolului legalizării căsătoriilor homosexuale. Atunci, aproape toți elevii majori ai liceului au conștientizat gravitatea problemei și au mers la vot și chiar am rămas plăcut surprins auzind din partea mai multor liceeni minori că le pare rău că încă nu au dreptul să voteze, pentru că ar fi mers și ei”.

Acum elevii liceului din Borca au emis o scrisoare deschisă în apărarea colegului lor. Iată textul:

 

Scrisoare deschisă către Consiliul Judetean al elevilor din Neamț
Suntem elevii Liceului Mihail Sadoveanu din Borca. Și pentru că solidaritatea oamenilor de pe Valea Muntelui este veche și notorie, aș zice că suntem aici și profesorii și părinții, chiar așa!
Dragilor, vă voi vorbi un pic despre șeful și reprezentantul nostru la curțile domniilor, era să zic tovărășiilor voastre. El este Alex Mujdei, elev cunoscut foarte bine la noi, dar și la nivel județean și național, după cum o să vedeți.
Alex a dat un interviu frumos la Ziarul Ceahlăul, a vorbit foarte bine și despre noi și despre voi. Era vorba acolo despre elevii din România. Și despre oportunitatea introducerii educației sexuale în licee, gimnazii, grădinițe etc.
Interviul este ok, am pus linkul mai jos, să vadă toată lumea părerea unui om, căruia încă nu i s-a interzis dreptul constituțional la liberă exprimare. Aud însă că acest interviu i-a deranjat teribil pe 5 băieți din Biroul Executiv al Consiliului județean al județului Neamț, care l-au executat pe Alex. Mai intăi i-au cerut să-și dea demisia și dacă Alex nu a vrut, l-au demis ei, uite așa! Curat murdar, tovarăși! Vorba ceea, nu vrei să te sinucizi singur, lasă că te sinucidem noi!
Nu, Alex nu va fi ucis, nu vom accepta asta. Voi nici măcar nu cunoașteți principiul elementar că demisia sau contestarea poate veni de la cei care l-au ales, nu de la voi, oricât de sus v-ați crede.
Pe colegul meu mai mare, Alexandru Mujdei îl cunosc din copilărie, când ne întâlneam destul de des la vizitele pe care le făceam la Părintele Justin. Dacă nu știți, trebuie să vă spun că Părintele Justin Pârvu este unul dintre figurile reprezentative pe care Inspectoratul Școlar Neamț le-a ales ca patroni, alături de Creangă, de Vasile Conta și de Calistrat Hogaș. Chiar acum se împlinesc o sută de ani de la nașterea sa, 10 februarie 1919. Noi, tinerii de pe Valea Bistriței, mulți l-am cunoscut personal pe Părintele Justin, dar Alex cu mult mai mult, el este chiar ucenic al Părintelui, chiar dacă nu face paradă cu acest lucru.
Apoi, după câte știu, Alex a fost în fiecare an premiant și în gimnaziu, și în liceu, la profilul Mate-info și este bursier al liceului.
Și că să nu-mi răspundeți cu clișeul acela că așa e în mediul rural, vă mai trec aici niște rezultate de-ale lui pe care pun pariu că nici unul dintre voi nu le aveți. Alexandru Mujdei se numără printre premianții naționali ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memorie a Exilului Românesc, îl aveți mai jos în fotografie alături de directorul Radu Preda și de seniorul Octav Bzoja, cel care a supraviețuit temnițelor comuniste, Alex stă chiar înte ei. Adică, Alexandru Mujdei este chiar un luptător anticomunist, înțelegeți tovarăși?
Apoi Alex cu trupa din care face parte, Ansamblul Izvoarele Borcutului Borca, ne-a dus faima până la Pro-Tv anul trecut, făcând tuturor cunoscute dansul și tradițiile noastre.
Și ca să nu credeți că este cu nasul pe sus, am să vă mai pun o poză cu o activitate a Consiliului elevilor de la Borca, în care au cumpărat și au tăiat lemne pentru cinci familii cu copii care stăteau iarna în frig. Cine credeți că ne coordona la tăiatul cu drujba și la crăpatul lemnelor? (Vedeți că aveți tutoriale pe net cam cum se face chestia asta…). Desigur, chiar Domnul președinte, Alexandru Mujdei.
El este și va rămâne președintele nostru, pe care voi l-ați demis în mod aberant cu elan neomarxist sau mai bine zis, curat utecist. Voi rămâneți în UTC, lucrați exact în stilul anilor 60 excluzând pe cei care nu vă convin vouă, pentru că nu vă convine adevărul!
Noi nu!
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php