13 ianuarie 1937. Vestigii ale acelor ani de restriște pentru poporul spaniol.

1 86

La 13 ianuarie 1937, doi români voluntari în cadrul armatei naționaliste a generalului Franco – Ionel Moța și Vasile Marin – cădeau eroic, luptând umăr lângă umăr alături de camarazii lor spanioli, într-un contraatac al forțelor armate comuniste. Cei doi făceau parte din Mișcarea Legionară, în cadrul căreia dețineau gradul de comandant legionar, erau avocați și plecaseră în Spania, ca voluntari, în cadrul unei echipe de șapte persoane, toți membri de elită ai Gărzii de Fier, având în frunte pe bătrânul prinț Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, general al Armatei Regale Române și veteran al Războiului de Reîntregire. 

Începând din 1936, Spania era decimată de un război civil, declanșat ca urmare a preluării puterii de către comuniștii sprijiniți de Uniunea Sovietică, al cărei interes era crearea unui capăt de pod bolșevic în extremitatea vestică a Europei. Împotriva comunizării Spaniei se ridicase armata, având în frunte pe generalul Francisco Franco, în jurul căruia se adunaseră Falanga spaniolă și alte grupări naționaliste și creștine spaniole.  Un război de trei avea să semene moartea și dezastrul, atrocități dintre cele mai cumplite fiind comise în special de tabăra comunistă.

Mii de naționaliști din toate țările Europei aveau să se înroleze ca voluntari în armata naționalistă a lui Franco, în semn de solidaritate cu lupta anticomunistă a acesteia, în timp ce alte mii de militanți comuniști se înrolau în brigăzile republicane, așa cum era denumită armata comunistă.

În imagini prezentăm obiecte legate de acest moment, aparținând colecțiilor Muzeului Rezistenței, proiect patronat de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu. Este vorba de două gloanțe utilizate în timpul războiului civil din Spania, precum și de un ziar românesc din ianuarie 1937, atunci când presa românească anunța moartea lui Moța și Marin pe frontul din Spania, iar conducerea legionară făcea demersurile legale în vederea repatrierii rămășițelor pământești ale celor doi eroi, în vederea înhumării lor în cadrul uneia dintre cele mai ample ceremonii funerare cunoscută de capitale României, care avea să se petreacă o lună mai târziu, pe 13 februarie 1937.

Sacrificiul celor doi a produs o impresie copleșitoare în rândul opiniei publice românești, dar și al personalităților culturii naționale. Mircea Eliade mărturisea mai târziu: “Am aderat la Garda de Fier pentru memoria lui Moţa”, considerând că „rareori se întâlneste în istoria unui neam o moarte atât de semnificativã ca moartea acestor doi fruntasi legionari, cãzuti pe frontul spaniol”. Iar Nicolae Iorga scria, în acele zile: „Luptînd pentru credința lor creștină și pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump și curat în latinitatea nebolșevizată, doi tineri Români, doi Băieți viteji, Moța și Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roșii […] Cine știe ce va ieși din cumplita furtună ce s-a abătut asupra depărtatului pămînt latin, unde se varsă sînge din toate rănile unui nobil neam! Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioșată mîndrie, că pentru aceasta au curs și cîteva picături din sîngele scump al tineretului nostru.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php