Dumnezeu, Cel ce nu renunţă la tine

1 93

Hristos Se naşte într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om „nu mai era loc de găzduire” (Luca 2, 7). Adam şi Eva nu au fost alungaţi din rai, până nu au alungat ei raiul din inima lor. Adică s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu şi au primit minciuna diavolului, care aduce iad, întotdeauna. Dumnezeu nu a renunţat însă la a (re)veni în inima omului.

fresca-biserica-iisus-stramosi

Atunci când a găsit potrivită poartă spre a pătrunde în lume, a venit luând fire omenească din trupul Fecioarei Maria, care devenise ea însăşi o „sfântă a sfintelor”, prin vieţuirea ei îngerească în locul cel mai sfânt din templul Legii Vechi. A putut „găzdui” în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu nu doar pentru că Duhul Sfânt a curăţit-o şi a pregătit-o pentru aceasta în chip desăvârşit, ci şi pentru că ea, la vestirea arhanghelului, a arătat disponibilitate, spunând: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Când a fost însă momentul naşterii, nici ea, nici Fiul ei nu au găsit disponibilitate la oameni, nu au fost primiţi de nici unul dintre cei din Betleem. Asta nu a schimbat cu nimic planul lui Dumnezeu, Care alege ca Iisus să Se nască într-un loc nerâvnit de nimeni, alături de dobitoace, în miros de grajd. Aşa vine Domnul şi în viaţa noastră cea plină de fapte dobitoceşti, alegându-Şi acel loc care ne e indiferent sau de care chiar ne e silă.

Suntem obişnuiţi să-L căutăm pe Dumnezeu în cele înalte, în slava cerului. Şi El este, într-adevăr, acolo. Dar nu acolo-L întâlnim mai întâi, ci în cele mai de jos ale noastre. Faptul că la Cina cea de Taină spală picioarele ucenicilor e o întărire a acestui gând. Domnul vine acolo unde nu te aştepţi, în acel loc al vieţii tale pe care nu-l bagi deloc în seamă, poate chiar îl dispreţuieşti. Câţi dintre cei care au trecut pe Golgota, văzându-L pe Hristos răstignit, nu se uitau cu dispreţ la El? Cei mai mulţi Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!” (Marcu 15, 29-30). În dispreţul lor, în lipsa lor de disponibilitate, în refuzul de a-L recunoaşte pe Mesia – ei bine, tocmai în acestea li S-a arătat Domnul. Celor care au putut să-L primească pe când Îşi arăta puterea în fapte minunate sau în cuvânt, li se descoperă ca pe Tabor. Altora, cu disponibilitate limitată, li Se arată, dar nu în slavă, ci în umilinţă, în smerenie desăvârşită. Iar celor care-L refuză cu totul li Se arată răstignit. În orice caz, toţi se află în prezenţa lui Dumnezeu. Fiecăruia însă i Se arată după cum îi sunt inima şi viaţa.

[…]Venirea lui Dumnezeu pe pământ este semn de netăgăduit al marii lui bunăvoinţe faţă de noi. Bunăvoinţa noastră este cea care ne conectează la viaţa lui Dumnezeu, este cerinţa minimală spre a ne învrednici de prezenţa Lui. Orice om poate să ajungă a-L întâlni pe Dumnezeu aici, pe pământ, dacă împlineşte aceste condiţii: să fie onest cu el însuşi şi să aibă bunăvoinţa de a primi cuvântul lui Dumnezeu. Sunt două feţe ale aceleiaşi receptivităţi, ale unei mântuitoare deschideri. Iar a avea bunăvoinţă nu înseamnă a fi permisiv, a promova relativismul moral, cum înţeleg cei care promovează valori ale unei „societăţi deschise”, edificate pe temelia „corectitudinii politice”. A fi deschis presupune a lăsa Cerul să vină în inima ta, înseamnă a crede că Dumnezeu nu renunţă la tine: El Se încăpăţânează să intre în viaţa ta oriunde găseşte o breşă, fără a aduce însă atingere libertăţii tale. Cum poţi să nu iubeşti un astfel de Dumnezeu?

de Pr. Constantin Sturzu Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php