Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

25 octombrie 1921. Nașterea Regelui Mihai I.

de Florin DOBRESCU

25 octombrie 1921. Nașterea REGELUI MIHAI I la Palatul Foișor, de pe domeniul Peleș.
Eram copil, atunci când Bunicul a scos o cărțulie pe care o ținuse multă vreme ascunsă, unde am văzut pentru prima oară imagini cu Regele Mihai. Erau imagini din perioada adolescenței sale, când purta titulatura de Mare Voievod de Alba Iulia. Bunicii mi-au vorbit despre el și despre Regatul României. Tot atunci am văzut întâia oară și harta României Mari, iar Bunicul mi-a arătat cetățile de pe Nistru, frontiera de Răsărit a Europei civilizate… 

De atunci am năzuit la ziua când Regele Mihai va reveni pe Tronul României. Adică, restaurarea ordinii de drept răsturnate samavolnic de ocupația sovietică și ciracii ei locali în 1947. Adică, revenirea la normalitatea uzurpată prin instaurarea anormalității.
Anii au trecut. Îi ascultam mesajele transmise de Radio Europa Liberă de Crăciun, în fiecare an, cu sentimentul că aveam acces la mesaje venite dintr-un alt ev, demult îngropat în uitare și ignoranță. Și care se putea întoarce cândva… Am înțeles curând după Decembrie 1989 că încă nu era posibil. Ei, comuniștii, erau încă prea puternici și nu-și schimbaseră decât blana… Exilul s-a prelungit nefiresc, cu rare tentative de a reveni, la care regimul răspundea, respingându-l, ca pe un dușman periculos. Periculos pentru ei, desigur…
Regele continua să exercite asupra a milioane de supuși fascinația arhetipală a monarhului ascuns, mit aparținând Tradiției primordiale și regăsit, până azi, în cultura arhaică a tuturor popoarelor lumii.
Momentul celor trei zile ale Paștelui din 1992, cu un milion de oameni ovaționându-l pe străzile Bucureștiului, a fost – dincolo de speranțele zămislite – doar licărirea de o clipă a icoanei unei Românii care ar fi putut să fie dacă nu ar fi fost să nu fie… Pentru că, din păcate, masele, cei mulți, au vrut mereu altceva. Și au primit… Pe Iliescu, pe Băsescu, pe Iohannis. Unul mai chipeș decât celălalt.
Revenirea, în cele din urmă, a Regelui, a însemnat o reinstituționalizare, în viața poporului român, a Casei Regale. Nu știu să mai existe vreo republică în care o casă regală să cunoască atâta influență și simpatie precum Casa Regală a României. Să fie doar o concesie făcută dreptății Istoriei în schimbul perpetuării modelului republican ilegitim? Sau pur și simplu un reflex al României profunde, care sub zgomotul zilnic continuă să creadă?
Este greu de spus.
În decembrie, Regele Mihai a repurtat încă o victorie. Într-o republică, el a avut parte de funeraliile unui Rege. Bicisnica republică, prin toate instituțiile și autoritățile sale, precum și Biserica, l-au recunoscut ca Rege și l-au tratat ca atare pe ultimul drum.
Istoria românilor continuă să fie un paradox deseori stupid. Dar, dincolo de toate, astăzi e vremea să ne amintim, din nou, de el…

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=36818

Postat de pe 25 oct. 2018. Catalogat ca Editorial, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

6 comentarii for “25 octombrie 1921. Nașterea Regelui Mihai I.”

  1. Adrian

    Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-i ierte păcatele, Majestatea Sa va fi mereu în inimile noastre.

  2. Din pacate destinul neamului romanesc a trebuit sa fie peticit si cu umbra acestui om neterminat din creatie,impins de valurile haitelor straine peste Maica Noastra Romania.

  3. Liliana

    Consider că cei care ne-au condus și ne conduc sunt cu câteva clase în urma noastră, a poporului. Eu sunt pentru monarhie, pentru valorile pe care le susține. Da, pot exista și regi care sunt nefaști pentru o țară, așa cum s-a întâmplat și la noi. Și nu poporul este vinovat pentru alegerea președinților amintiți, ci acei intelectuali care nu reușesc să se unească să ia atitudinea firească, din contra stau și asistă pasivi la tot ceea ce se întâmple în România noastră.

  4. Se pare ca patriotii trebue sa intre in ilegalitate daca vor sa mai faca ceva pentru neamul reomanesc.Dar aceasta solutie este foarte greu de implinit pentruca ar trebui sa se dea ascunsi peste 80% din populatia tarii.’Mi-amintesc ca in vremea tineretii mele se spunea despre chineji ca lor nici nu le trebuec arme.In caz de razboi ei intra cu mainile in buzunare peste dusmani ca astia n-au loc nici sa le ingroape morii de multi ce sant,dar mite sa-i cotropeasca.Cred ca la fel trebue gandita si apartenenta la patriotism a romanilor.CA IN NICI O TARA DIN LUMEA LARGA STRINII NU-SI VOR AVEA LOCUL,EI VOR FII STARINI IN TARA .Locul romanilor e in Romania Ei trebue sa moara in tara lor.Si pentruca cest lucru se va intampla in mod sigur sa foloseasca acesi fapt divin spre libertate tarii lor,spre fericirea copiilor si nepotilor lor in vecii vecilor.In Diaspora se murmura un cantec de jale din folclorul Diasporei:
    Da mama cu biciu-n mine
    C-am plecat de langa tine.
    Da mama ca sa ma doara
    Ca am parasit o tara,
    Mama noastra din vecie,
    Scumpa noastra Romanie
    Si-am lasat-o in pustie
    Pe maini de nemernicie
    Si-am venit aciisa
    Agatati pe-n fulg de nea.
    Starini in tara straina,
    Toti cu inima haina
    Sa te fure,sa iti ia
    Daca se poate si pielea.
    ……………………………….
    Si sa mori in lan strain
    Fara cruce si suspin
    Fara cerul Romaniei
    Fara milostirea gliei
    Daruita-n graiul viu
    Din batrani,din tata-n fiu
    ………………………….
    Purtatorii coroanei de aur a Romaniei care au fost numiti regi sau ei s-au autonumit regi nu au fost decat niste straini de tara lor,venind pe pamanturi strine doar cu ganduri miselesti.Primul rege a venit cu o valiza de voiaj in tara noastra si ultimul descendent al acestuia,un cretin,a plecat cu trenuri pline de averi romanesti,basca furtul aranjat cu conationalii sau coreligionarii lor de-alungul asa zisei dinastii de Singmagingen.Tara monarhica dar cu monarhie,sau cu Domnie romaneasca daca se mai poate si-atat,pentru care poporul sa aibe respect si care sa primeasca respect din partea Coroanei de aur si de laur in acelas timp.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php