Atletul Lui Hristos

0 123

Alte neamuri îşi scriu istoria orizontal. In planul şesului, al câmpului. Noi ne-o scriem (după cât se poate descifra până acum) vertical. In planul muntelui. Isbucnind, condensat, spre cer. Implinindu-ne in unicitatea unei creste; pentru ca apoi, prin alte sute de ani, să mărşăluim prin valea plângerii, prin întunerecul fazelor negative. La nivelul marilor prigoane şi al îndelungilor îndurări.

Aşa trebuie privit şi înţeles momentul românesc al Moldovei Domnului Ştefan. Culme, care înseamnă secole de viaţă natională la subnivel. Provincie, care acoperă geografia întregului românism. Şi nu numai geografie a noastră, ci a însăşi împărătiei creştine din acea vreme.

Intregul edificiu al lui Hristos s’a rezimat la un moment dat pe umărul unui singur atlet: Domnul Ştefan. Par’că citesc: «Io, Ştefan Voevod, Domn Moldovei şi atlet Creştinătăţii»…

Când i-a scris «cartea» de multumire, Papa dela Roma a definit însuşi destinul neamului românesc in lume: atletie întru Hristos. Serviciu lui Dumnezeu. Implinire a vieţii pe dimensiunea eternă a spiritului.

Biruitori in Ierusalim, de-alungul cruciatelor, musulmanii visau, acum, cucerirea Europei. Gurile Dunării erau poarta spre această catedrală a umanităţii. Aşa cum altă dată ele au fost piatra de încercare a oştilor romane, punctul de mărire şi decădere al imperiului roman. Aşa cum ar fi in zilele noastre directia de înaintare, de contact cu Mediterana, pentru oştile imperialiste ruseşti.

De fapt expansiunea Rusiei comuniste de astăzi nu înseamnă nimic altceva decât aceeaşi sălbatecă tendintă apăgânătătii asiatice de-a cuceri Cetatea Luminii, locul unde Dumnezeu a binevoit să se reveleze mai plenar in om.

Pe vremea lui Ştefan cel Mare, pericolul de moarte pentru cetatea creştină îl constituia Semiluna. Războinici, tari in credinta lor, bine organizati, Turcii tinteau in dorul lor de expansiune Viena, Berlinul, Parisul. Dacă acest uriaş car de războiu, de groază şi moarte, n’a strivit in năvalnica lui înaintare domurile evului mediu şi perstolul sfânt de la Roma, faptul se datoreşte buturugii, ciotului românesc, ca să ne exprimăm in limbajul lui Mircea eel Bătrân. Intreg Aliotmanul s’a împiedicat de ciotul creştinătătii româneşti şi s’a răsturnat. N’a putut trece mai departe. Lovindu-se de domnii şi oştile româneşti, in Muntenia şi Moldova, Turcii au repurtat biruinte â la Pyrrhus şi si-au consumat in atâta substanta războinică, încât atunci când au atins Viena pe la 1680, ei nu mai reprezentau decât umbra şi amintirea puterii de altă dată şi au putut fi uşor şi definitiv respinşi. Dar şi aci, la Viena, fie notat in treacă, ciotui românesc a fost prezent întru apărarea lui Hristos. Voevozii Moldovei şi Munteniei au continuat linia tradiţională şi creştină, au împlinit testamentul spiritual al lui Ştefan cel Mare: s’au dus să oprească păgânătatea, conştienti ca-si îndeplinesc o supremă chemare, ca-si apara la Viena propria tară.

Dar să ne întoarcem la Domnul Ştefan. El a însemnat o sinteză a creştinătătii la acea vreme şi o culme a conştiinţei româneşti. Un munte de lumină al geniului nostru războinic. Imbrătişând cu tronul lui jumătate de veac, el a înscris in istoria şi viata neamului nostru o epocă de glorie, la care mereu ne vom întoarce dacă vom vrea să trăim, să fim noi înşine, şi să dăm lumii o împărăţie românească de mare strălucire şi rodnicie spirituală.

Se întâmplă să scriu aceste rânduri pe vaporul Skaubryn, in drum spre Europa, şi e tocmai 2 Iulie, ziua morţii Domnului Ştefan. Emoţionat şi cutremurat in inima mea, mă aplec asupra spatiului românesc şi aud Buga dela Putna sunănd: «Mii de clopote dau veste: Ştefan Vodă al Moldovei, Ştefan Vodă nu mai este»…

Ce jale trebuie să fi fost, cu adevărat, atunci, în toate plaiurile Moldovei, in toate sufletele!

Se împlinesc anul acesta 500 de ani dela urcarea lui pe tron. Jumătate de mileniu de destin românesc, clădit pe piatra de unghiu a credintei, vitejiei şi întelepciunii lui Ştefan eel Mare.

Azi, cu tara încălcată de alti păgâni, duşmanii lui Dumnezeu şi creştinătătii, cu neamul robit şi amenintat cu genocidul, aniversarea aceasta ia, in spatiul românesc, forma unui uriaş dangăt de clopot. Dangăt de jale, de rugăciune, de moarte…

Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea din nou puterea de atleti ai crucii pentru a ne mentine viata şi a ne împlini destinul. Misiunea pe care El ne-a dat-o la portile nopth asiatice, la poalele Rarăului.

Dacă stăm să răzvedim bine acea vreme, câştigăm convingerea că luptele lui Ştefan eel Mare cu Ungurii, Polonii, Tătarii şi chiar cu Muntenii, n’au fost nimic altceva decât truda de a clădi o cetate puternică din care pe urmă să poată opri înaintarea turcească. Această inimă de împărat român n’a râvnit niciodată ţara nimănui, n’a încălcat, decât pentru a se apăra şi a impinge îndărăt. El şi-a apărat numai nevoile şi neamul. Şi, in fata năvălirii musulmane la Dunăre, §i-a dat seama că «de va cădea această poartă a Moldovei, va cădea toată creştinătatea şi tot Apusul». De aceea, ascultând de porunca lui Dumnezeu, el §i-a luat misiunea de apărător al cetătii, tinând mereu contactul cu cerul prin rugăciune şi prin ctitoriri de biserici şi mănăstiri, după fiecare bătălie. Şi Dumnezeu a învrednicit sceptrul lui de atletică putere, iar mintea lui de splendidă viziune, cuminecându-i inima in dragoste şi neegalată întelepciune. Timp de 50 de ani cerul Europei s’a răzimat deun stâlp de mijloc: Moldova.

Alti domni şi căpitani de oşti biruitoare si-au facut columne de marmoră in aur. El şi-a lăsat doar chipul zugrăvit pe-o copertă de Evangheliar: rugându-se in genunchi. Romanii când i-au învins pe Daci au sărbătorit şi petrecut 150 de zile in şir. Moldovenii lui Ştefan cel Mare, după fiecare victorie (ca şi după fiecare înfrângere) se adumu ca să clădească biserici, cărând şi dăltuind piatră, cioplind altare şi uşi împărăteşti, zugrăvind icoane şi turnând clopote.

Stând de vorbă cu cerul. O mare diferentă in întelegerea misiunii pe pământ, in cetirea semnelor istoriei, între noi şi alte popoare.O emisiune filatelica legionara aniversand 500 de ani dela urcarea Domnitorului Stefan cel Mare pe tronul Moldovei

Papa, când a scris cuvintele «Atleta Christi», n’a exprimat decât o evidentă, n’a dat curs decât unei nestăpânite admiratii, dându-§i seama că neamul moldovenilor, dela

marginea cetăţii creştine, a arătat încăodată adevăratul drum al biruintei întru Hristos. Iar Dlugosz, cronicarul polon, când l-a numit Print, pe Domnul Ştefan, demn să conducă bătălia tuturor popoarelor in contra Turcilor, n’a făcut decât să recunoască geniul de uriaşă fortă spirituală a voevodului nostru.

Ne-am plasat prin El la o răscruce a istoriei, de care vom fi mereu mândri. La care va trebui mereu să ne întoarcem, pentru a lua lumină, încurajare, putere.

Genial in organizarea socială (a creat o elită românească, vrednică să se mentină timp de patru secole) şi’n purtarea războaielor, el a transformat Moldova in Mănăstire, dedicând-o lui Dumnezeu, legând viata neamului de aci, cu legile sfinte ale cerului, garantându-i astfel eternitatea.

* * *

E uşor astăzi să ne dăm seama că respectând Testamentul lui, noi nu vom muri ca neam, prin oricâte încercări am mai trece.

Geniile recunosc geniile. Mihai Eminescu a slăvit in Domnul Ştefan cea mai înaltă culme de împlinire românească de dinaintea lui, arătând că pe plan social noi n’am avea nevoie să imităm maimutăreşte, apusul, ci numai să continuăm, să desăvârşim ordinea socială înfăptuită in Moldova glorioasă dintre 1450 şi 1504. Iar când decăderea contemporană îi întuneca sufletul, Ipoteşteanul a invocat in Doina pe voevodul crednei şi luminii noastre:

«Ştefane, Măria Ta,

Tu la Putna, nu mai sta… Tu te’nalta din mormânt

Să te-aud din corn sunând, Si Moldova adunând…

De-i suna din corn odată»…

Recităm versurile Doinei, azi, şi’n lacrimile care ne inundă ochii se frânge strălucirea unei lumini de veşnicie. In inimă, Moldova ni se face cât lumea, şi coroana Domnu lui Ştefan acoperă tronul «dmpărătiei lui Dumnezeu». Ea devine simbol sfânt, al spiritului care suferă, unul după altul, asalturile turbate ale satanismului materialist de totdeauna.

E uşor să ne dăm seama in ce constă măretia Moldovei lui Ştefan cel Mare. Dar nu vom greşi niciodată dacă ne vom aminti, cu mare conştiinciozitate şi smerenie, jertfa de vieti omeneşti pe care această apărare a lui Hristos a cerut-o. La Valea Albă Ştefan n’a ezitat să-şi arunce in foc toată elita şi întreaga oaste. Moldova i-a rămas, după această bătălie, literalmente decimată, pustiită. Şi totuşi, tocmai pentru faptul că n’a cruţat nimic, Dumnezeu i-a prefăcut înfrângerea in victorie.

După asemenea confruntare cu spiritul de jertfă întru apărarea unei credinte, Turcii n’au mai ştiut ce să facă cu biruinţa repurtată. S’au întors, obositi şi zăpăciţi, acasă.

Fortele care conduc lumea nu sunt numai de ordin material. Ceeace vedem noi in istorie, e numai a treia parte a realităţii. Cine ştie să-şi asigure ajutorul lumii nevăzute, poate trânti la pământ forte pământeşti cu mult mai numeroase decât ale sale. In faţa cantitătii materiale, contează, in luptă, calitatea jertfei.

Aceasta e lectia splendidă pe care ne-a dat-o Ştefan cel Mare, Sfântul lui discurs din urmă.

Să ne întrebăm acum cinstit, cu smerenie, judecând la rece. E, oare, posibil, ca un neam care a trăit o asemenea culme de spirit, de împlinire in destin, să fie distrus, ori aruncat la periferia istoriei?

Stăm cu smerenie in faţa lui Dumnezeu şi spunem: nu. Atâta vreme cât nu vom uita testamentul vulturului dela Suceava, cât vom fi vrednici să auzim şi să înţelegem glasul care ne vine din mormântul dela Putna, şi vom împlini voia lui Dumnezeu, nu avem a ne teme de nimic. Jertfelnicia ne va ajuta să ieşim biruitori din toate încăerările cu duşmanii. Pentrucă noi suntem ostaşi ai luminii şi adevărului.

Dar istoria lui Ştefan cel Mare nu poate fi cuprinsă in cuvinte. Ea trebuie meditată îndelung, de fiecare minte şi inimă de Român, până la confundare şi iluminare. Pentru a ajunge in contact cu sufletul Domnului Ştefan, e nevoie de-o adevărată initiere. De-un pelerinaj continuu la locurile bătăliei lui, la altarele mănăstirilor pe care el le-a ridicat drept multămită lui Dumnezeu, la mormântul in care-i odihnesc osemintele.

Noi, generatia legionară, ne-am împărtăşit din lumina lui Ştefan cel Mare, prin Căpitan. Mai mult decât orice profesor de istorie, Căpitanul a ştiut să ne predea istoria românească in mod nemijlocit, purtându-ne pe locurile sfinte, învătându-ne să cerem, in ceasurile de nevoie şi restrişte, ajutorul celor morti, să facem apel la spiritul marilor noştri străbuni, convingându-ne că ei stau mereu gata să ne ajute in lupta noastră pentru neam şi Dumnezeu, şi că ne pot fi isvor viu de îmbărbătare şi biruintă, in toate mcercările. Intru aceeaşi strădanie, de a atrage ocrotirea şi ajutorul strămoşilor in balanta Legiunii, el a tinut ca jurământul primilor legionari să fie depus pe tărâna adusă depe toate locurile marilor noastre bătălii istorice, pe ţărâna sfintită cu sângele soldatilor noştri căzuti vitejeşte în lupte. Obligati să poarte săcuşorul cu această tărână la gât, ca pe cea mai înaltă distinctie, legionarii jură să-si ţină inima deschisă in fata poruncilor cari vin din adâncul istoriei şi pământului românesc. Să ne ajute Dumnezeu ca acest jurământ să nu fie întrerupt şi uitat niciodată.

Am pornit să vorbesc de Domnul Ştefan, poposind câteva momente pe culmea acestui munte de lumină care a fost Moldova in a doua jumătate a sec. al XV-lea, pentru a ajuta pe unii confrati să învingă desnădejdea exilului de astăzi. Ii aud uneori vorbind negru de viitorul românesc şi m’ar durea mult să ştiu că atitudinea lor vine din necunoaşterea istoriei, din lipsa contactului direct cu jertfelnicia şi gloria străbunilor noştri. Lumina dela Putna ne învaţă că neamul nostru nu poate muri. Să luăm seama să nu murim noi, lăsându-ne disperării, neajutându-l, trădându-l. Pentru că de vom face aşa, in ciuda acestor formidabile evidenţe, vom muri moartea cea fără înviere.

 

Capitol din lucrarea „Desgroparea Cãpitanului” de Vasile Posteucã

Editura Miscarii Legionare, Madrid, 1977

via Miscarea.net

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php