Tâncăbeşti. Corneliu Codreanu comemorat de urmaşii legionarilor.

2 129

Au trecut 79 de ani de la asasinarea fondatorului Legiunii Arhanghelul Mihail, dar acesta încă nu a fost uitat de mulţi români. Aşa sunt şi cei care s-au adunat sâmbătă 25 noiembrie 2017 în Pădurea Tâncăbeşti, situată pe DN1, la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Ploieşti. Aici există, din 1999, o troiţă monumentală realizată pe locul unde, în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, a fost executat sumar Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi 13 legionari, la ordinul regelui Carol II. Ei au fost ştrangulaţi cu frânghii de jandarmi, după care trupurile au fost împuşcate în spate, pentru a da impresia fugii de sub escortă, şi îngropate într-o groapă comună la închisoarea Jilava.

Şi anul acesta a fost organizată o ceremonie religioasă în memoria lui Corneliu Codreanu, cel supranumit de legionari Căpitanul. Urmaşi ai legionarilor torturaţi în închisorile comuniste ori căzuţi în rezistenţa armată anticomunistă, grupaţi sub egida unor ONG-uri precum Fundaţia Buna Vestire, Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu ori Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei, se numără printre iniţiatorii acestor ceremonii religioase.

La eveniment a participat şi o delegaţie a Partidului Naţionalist Francez, venită pentru a doua oară în România cu ocazia acestui gen de evenimente. Este vorba de liderul PNF Yvan Benedetti şi avocatul Pierre-Marie Bonneau.

Prezent la slujba de pomenire, Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu a susţinut o scurtă  cuvântare, evocând modul barbar în care cei comemoraţi au fost ucişi. Dl Sorin Olariu a transmis mesajul dlui Dan Boghiu, cetăţean elveţian, comandant legionar şi ultim reprezentant al Consiliului Politic al Mişcării Legionare din Occident. Florin Dobrescu, secretar al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu şi vicepreşedinte al Asociaţiei Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei, şi-a exprimat speranţa că acest gen de crime de stat nu vor mai fi posibile şi că societatea românească nu va mai experimenta violenţa şi abuzul. Dl Yvan Benedetti, preşedintele Parti Nationaliste Francais, a exprimat aprecierea sa faţă de personalitatea lui Corneliu Codreanu şi a subliniat legătura profundă dintre naţionalismul francez şi cel românesc.

Adrian Petreanu

 

 

 

 

2 Comments
  1. Marian Costache says

    Plânge printre ramuri luna.

    FRUMOS GEST !
    Cinste celor care au organizat acest eveniment si celor care au fost prezenti acolo.
    CINSTE LOR !

    Marian Costache
    Montréal, Canada

  2. calin eugen says

    Capitanul sa -i pazeasca pe toti paricipantii comemorarii de la Tancabesti si pe cei batrani si bolnavi care nu au putut sa fie prezenti! Capitanul,Nicadorii si Decemvirii,Prezent!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php