RUȘINE, IOHANNIS! Răspunsul nostru: Muzeul Rezistenței.

30 1.761

de Florin DOBRESCU

Președintele României nu a ratat o nouă ocazie pentru a-și arăta nimicnicia. Cu ocazia zilei internaționale a victimelor regimurilor totalitare, Klaus Iohannis a cerut, într-un comunicat oficial, să nu mai fie onorată memoria acelor luptători în Rezistența anticomunistă adepți ai unor ideologii „extreme”, și care, deci, nu ar fi luptat de pe poziții… democratice. Cei vizați fiind, evident, legionarii. Sacrilegiul a fost comis la numai o zi după ce IICCMER anunțase deshumarea osemintelor a încă trei luptători în Rezistența armată anticomunistă din Munții Apuseni…

Cu doar un an în urmă, consilierul prezidențial Andrei Muraru anunța public implicarea Președenției în proiectul viitorului muzeu al Comunismului din Romania, menţionând că în acest muzeu nu își vor găsi locul cei care au luptat în Rezistența anticomunistă provenind din rândurile Mișcării Legionare. De altfel, excluziunea din cadrul Rezistenței a legionarilor reprezintă tema predilectă a lui Andrei Muraru, expusă în repetate rânduri, inclusiv în 2013, când actualul consilier prezidențial ocupa funcția de președinte al IICCMER și scandaliza opinia publică prin inițiative precum aceea a defăimării lui Ogoranu, la braț cu conducerea Institutului Wiesel.

De altfel, ingratitudine dusă până la blasfemie a Președintelui față de eroii Rezistenței anticomuniste din România, constituie ea însăși o gravă încălcare a principiilor democrației. Un nivel elementar de cultură generală ar trebui să îi indice domnului Iohannis că practica falsificării istoriei din considerente ideologice este apanajul regimurilor totalitare, fie ele de dreapta sau de stânga.

Oricum, comunicatul prezidențial este lipsit de sens. Teza conform căreia legionarii ar fi fost ostili democrației după cel de-al doilea război mondial este falsă din  punct de vedere istoric. Este de notorietate faptul că Mișcarea Legionară și-a revizuit concepțiile totalitare, recunoscând democrația de tip occidental ca unicul regim politic viabil. Horia Sima a dezvoltat aceasta concepție în remarcabila lucrare „Destinee du nationalisme”, publicată în 1951, la Paris. Că această poziție nu a fost una de conjunctură, legionarii au confirmat-o prin jertfa supremă a celor parașutați de CIA și aviația militară americană între 1951 și 1953, care au fost prinși și executați de comuniști. Dar şi prin miile de militanţi căzuţi în luptele din munţi sau între zidurile închisorilor comuniste.

Prin acest comunicat, Preşedintele se situează pe o poziţie contrară celei adoptate de adevăratul for moral al României, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, al cărei congres, în urmă cu doi ani, adopta o rezoluţie prin care respingea orice împărţire a Rezistenţei anticomuniste pe criterii politice, etnice sau religioase. Iar preşedintele AFDPR, dl Octav Bjoza a reiterat de nenumărate ori această poziţie.

Oricum, a elimina din istoria recentă a României grupurile de rezistenţă iniţiate de legionari sau dominate numeric de aceştia, însemană practic, a nu prea mai putea vorbi despre o rezistenţă anticomunistă în România… Însuşi Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, prin vocea directorului său, dl Radu Ciuceanu, a stabilit – în urmă cu doi ani, pe fondul promulgării că legionarii au reprezentat peste 70% din ponderea rezistenţei anticomuniste.

Domnului Președinte al României, care se străduiește din răsputeri să ne convingă că nu este și președintele nostru, al urmașilor luptătorilor anticomuniști, îi răspunde însuși Ion Gavrilă​ Ogoranu, prin rândurile pe care le-a lăsat așternute pe hârtie. Și care cunosc astăzi, după două decenii, o cutremurătoare actualitate.

Dar nu cumva ar fi posibil să despărţim rezistenţa în cea „rea” legionară şi cea „bună” a celorlalţi, aşa cum s-a şi încercat de altfel? Ei bine, acest lucru nu e posibil. Grupurile de rezistenţă, indiferent de cine au fost iniţiate, au avut în componenţa lor şi ofiţeri, şi legionari, şi ţărănişti, şi inşi care nu au avut vreo activitate politică. Rezistenţa nu a fost numai a unei categorii politice, ea a avut un caracter naţional. Drapelul sub care s-a acţionat a fost tricolorul, iar idealurile pentru care s-a luptat au fost ale neamului românesc în întregime. (…)I

Iată un caz. Într-o groapă comună, la Sibiu, au fost găsite osemintele a 7 luptători, între care şi maiorul Dabija. Trei dintre ei au fost legionari, unul naţional ţărănist, iar doi nu ştim dacă au avut vreo orientare politică. Aceştia au luptat împreună. Au căzut răniţi împreună, au fost anchetaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi împreună. Au stat 40 de ani în aceeaşi groapă, amestecându-li-se oasele, de nu eşti sigur că în cei 7 saci de plastic sunt numai oasele celui scris pe etichetă…

Ce mână sacrilegă ar putea să tragă linie acum între legionari şi nelegionari, între buni şi răi?Luptătorii din rezistenţă nu pot fi luaţi decât împreună. Şi, la urma urmei, munţii erau şi atunci tot acolo unde sunt şi astăzi, în moţi egal pentru toţi tinerii României. Dacă numai unii dintre tineri au îndrăznit să se urce în ei şi să lupte, istoria va trebui să se mulţumească cu aceştia, buni sau răi, aşa cum au fost. Nu existenţa luptătorilor legionari face să fie marginalizată rezistenţa. Adevărul este că sunt forţe interne şi externe care, din diferite motive, nu iubesc nici un fel de rezistenţă împotriva comunismului, forţe care fac şi desfac multe în țara asta…”

Și pentru că bătrânul Ion Gavrilă Ogoranu ne-a învățat să evităm polemicile sterile și să disprețuim lumea politică murdară din care s-au zămislit​ și actualul Președinte, cât și consilierul său, Muraru, preferând fapta în locul războiului vorbelor, vom răspunde la rândul nostru sacrilegiului comis de dl Iohannis prin acțiune concretă. Anunțăm, deci, pe această cale, o nouă etapă, decisivă, în realizarea, la București, a Muzeului Rezistenței. O inițiativă a societății civile, ca răspuns la campania autorităților, de arestare a memoriei luptei anticomuniste și de amputare a istoriei recente. În acest așezământ muzeal dorim ca elevii și studenții, tinerele generații, să poată cunoaște adevărata istorie recentă și pe cei ce au păstrat curat obrazul țării în anii de cumplită restriște a ocupației comuniste. Pentru că ei sunt modelele recente ale acestei națiuni, nu cozile de topor venite în 1944 pe tancurile sovietice ori și care s-au pus în slujba bolșevismului ateu. Și ai căror urmași, astăzi, dau directive pentru condamnarea și executarea, încă odată, a eroilor acestui neam.

30 Comments
  1. Catalin Lichi says

    si pe Domnul Borza cine l-a DECORAT?? Domnul Iohanis?! mai sa fie! timpul marsurilor cu mina dreapta SUS si camasile verzi A TRECUT!!! Domnilor!! Suntem in ALTA lume! Domnul Presedinte pune interesele ECONOMICE ale Romaniei pe PRIMUL LOC!! „TOTUL PENTRU TZARA” daca stie cineva ce inseamna!!! cei care suntem Romanii in suflet o sa ii pomenim pe EROII nostri!! Dar situatia geo politica este ALTA acum si trebuie sa ne ADAPTAM daca interesele Romaniei cer asta ASTA FACEM!! invatam de la Germania!

    1. Nicolae Doru Constantinescu says

      Lichi…de la LICHEA !

      1. redrose68 says

        e din neam de luptatori anticomunisti cretinule! tu ce ai facut pt tara asta muhaiao?

  2. Dacul Liber says

    :)))))Domle ma faci sa răd.Si inca in hohote!!!!Ce sa invatam de la Germania?!?In 15 ani,acea fosta putere mondiala va avea in prepoderenta populatie musulmana!!!Datorita guvernelor socialistmarxiste ce vor distrugerea Europei si a Umanitatii!Pune mana omule si fa ceva pentru Țara ta!

  3. Dacul Liber says

    Ce interese economice?Ca ne da Europa ceva euroi sa cazam miile de islamisti musulmani,in drumul lor distrugator catre miracolul vestic?!Domnule revino-ti ,nu fi unul dintre milioanele ,din pacate,de români prostiti de propaganda marionetelor guvernamentale ale Europei!

  4. Liliana says

    https://www.youtube.com/watch?v=AKC2LnFjbjA

    pentru iohannis, și pot să-i mai fac recomandări, dar din câte mi-am dat seama, doar atât merge pentru început.

    1. Dacul Liber says

      Este perfectul Adevar in Mesaj! Luati aminte!

  5. Liliana says

    a pierdut votul din partea mea…

  6. Dacul Liber says

    Si daca e vorba de mesaje va rog sa aruncati o privire,sa vedeti ce ne asteapta!

    https://youtu.be/K07TxdgZPw8

  7. Ionut Moraru says

    D-le Catalin Lichi, Hristos a zis sa nu fim din lume. Dvs despre care lume ne vorbiti si ne indemnati sa fim in pas cu ea???? Cumva Noua Dezordine Mondiala satanica? „Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti” ne indeamna Parintele Steinhardt. Apoi tot el: „Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.” „Randuiala se opune mai presus de orice..neintelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea”.

    1. Dacul Liber says

      Mult adevar in cele spuse!
      Domnul ne spune sa fim intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii. (Mat. 10,16)

  8. Ionut Moraru says

    „Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, …cand puterea civila se preface in ideologie, cand cere recunoasterea suprematiei sale spirituale ASERVIREA CONSTIINTEI SI PROCEDEAZA LA SPALAREA CREIERELOR cand fericirea statala devine MODEL UNIC SI OBLIGATORIU, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).” OARE FOSTUL SEF AL CLUBULUI MASONIC LIONS, VENETICUL IOHANNIS CU CINE O FI? CU DUMNEZEU SAU CU MAMONA?

  9. Ionut Moraru says

    Germania d-le Lichi e ultima tara de la care sa mai invatam ceva azi.
    Despre care interese economice vorbiti cand economia romaneasca e formata numai din multinationale si profitul se duce tot afara fara sa plateasca impozite??? Am gonit din tara 3 milioane de romani ca sa ii inlocuim cu 3 milioane de salbatici din cocotieri si din desert. Ptr ei va gasi Iohannis bani, ptr reintegrarea romanilor in economia noastra se pare ca nu. Dar asta e trend-ul nu? Sa mergem cu noua lume si cu vajnicul aparator al economiei romanesti Iohannis and Co!
    Apoi am inteles: sa ne pomenim eroii in suftetelul nostru fara sa ne afisam, undeva intr-o debara cu lumina stinsa!
    Mie nu imi mai pute asta a prostie, imi pute a Securitate!

  10. Dacul Liber says

    Domnule Florin Dobrescu ,nu inteleg de ce nu sunt postate comentariile ce sunt facute la obiect!

    1. Dacul Liber says

      Priviti oameni buni si va minunati!Priviti cine e consilierul prezidential al Romaniei! Andrei Muraru! unul dintre serpii incalziti la sanul Patriei!

      https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2013/07/06/au-fost-oare-pedepsiti-criminalii-de-razboi-romani-partea-ii/

      RĂZBOIUL PENTRU TRECUT / ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ

      Nu există nimic mai actual decît istoria.

      AU FOST OARE PEDEPSIȚI CRIMINALII DE RĂZBOI ROMÂNI? PARTEA II
      ………………………………………………………………………………………………………………………………………………
      În zilele noastre pedepsirea criminalilor de război este cercetată de autorii români într-un context fals, străin problemei în cauză, cel al așa-zisei ”instaurări a totalitarismului în România( Din fericire,în ultimii 15-20 de ani mai mulți istorici români au efectuat un șir de studii serioase la tema crimelor de război săvîrșite de reprezentanții armatei și administrației române din anii 1941-1944. Ba mai mult, în anul 2011 tînărul cercetător ieșean Andrei Muraru a susținut teza de doctor în istorie la tema pedepsirii criminalilor de război: Procesele criminalilor de război din Transnistria). Pînă la ora actuală a fost publicată numai o foarte mică parte a materialelor reflectînd procesele de judecată din anii 1945-1950, ceea ce contribuie la reabilitarea politică a criminalilor de război români, deci a scopurilor dictaturii lui Antonescu, a metodelor prin care ea năzuia să obțină aceste scopuri. Societatea românească nu știe și nici nu vrea să știe despre crimele săvîrșite de guvernul lui I. Antonescu, de armata,poliția, de jandarmeria și de poliția politică românească în teritoriile ocupate ale Uniunii RSS. Dar în Republica Moldova, în Ucraina, Federația Rusă aceste crime nu sînt uitate.
      :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

      De aceea nu se doreste de catre guvernanti sa ne cinstim Eroii Neamului!

    2. Dacul Liber says

      am patit de mai multe ori…cred ca nu este vorba,aici, de protejarea serpilor incalziti la san….apropo de Andrei Muraru

  11. Dacul Liber says
  12. Dacul Liber says

    În zilele noastre pedepsirea criminalilor de război este cercetată de autorii români într-un context fals, străin problemei în cauză, cel al așa-zisei ”instaurări a totalitarismului în România( Din fericire,în ultimii 15-20 de ani mai mulți istorici români au efectuat un șir de studii serioase la tema crimelor de război săvîrșite de reprezentanții armatei și administrației române din anii 1941-1944. Ba mai mult, în anul 2011 tînărul cercetător ieșean Andrei Muraru a susținut teza de doctor în istorie la tema pedepsirii criminalilor de război: Procesele criminalilor de război din Transnistria). .

  13. Dacul Liber says

    Pînă la ora actuală a fost publicată numai o foarte mică parte a materialelor reflectînd procesele de judecată din anii 1945-1950, ceea ce contribuie la reabilitarea politică a criminalilor de război români, deci a scopurilor dictaturii lui Antonescu, a metodelor prin care ea năzuia să obțină aceste scopuri. Societatea românească nu știe și nici nu vrea să știe despre crimele săvîrșite de guvernul lui I. Antonescu, de armata,poliția, de jandarmeria și de poliția politică românească în teritoriile ocupate ale Uniunii RSS. Dar în Republica Moldova, în Ucraina, Federația Rusă aceste crime nu sînt uitate.

  14. Dacul Liber says

    deci priviti si va minunati cine e consilierul prezidential Andrei Muraru!

  15. Dacul Liber says

    razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2013/07/06/au-fost-oare-pedepsiti-criminalii-de-razboi-romani-partea-ii/

  16. Dacul Liber says

    acestea fapte si înscrisuri sunt preluate de pe un site din Moldova de peste Prut….google…razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2013/07/06/au-fost-oare-pedepsiti-criminalii-de-razboi-romani-partea-ii/

  17. Dacul Liber says

    aceste fapte si înscrisuri sunt preluate de pe un site din Moldova de peste prut….google …razboiulpentrutrecut…
    scriu asa pentru ca nu stiu din ce cauza nu se aproba toate comentariile cu toate ca sunt la obiect si scrise cu bun simt!

    1. Dacul Liber says

      scuze….de peste Prut!

  18. Dacul Liber says

    Deci vedeti cine il sfatuieste pe presedinte! Un neobolsevic din Iasi …unul dintre serpii incalziti la sanul scumpei noastre Tari!

  19. Dacul Liber says

    La fel e si cu doctorul in…comunism.., Alexandru Florian !

    Deci priviti ce oameni influenteaza gândirea si actiunile guvernantilor nostri!

  20. Dacul Liber says

    Doamne apara-ne si ne pazeste de cel rau si viclean!
    Vorba aia ,apara-ma Doamne de prieteni,(asa zisi prieteni) ,ca de dusmani ma apar eu!

    Doamne ajuta-ne in lupta impotriva raului si a slujitorilor lui!!!

  21. Nicolae Doru Constantinescu says

    Sa nu mai ,,menajem,, atat jidanii astia criminali ce au ajuns sa faca legile dupa interesele lor !!

  22. Liliana says

    Pe aceeași temă, recomandarea următoare pentru iohannis:

    https://www.youtube.com/watch?v=zEaME8lDFeI

  23. Liliana says

    Fac următoarea recomandare pentru iohannis și alții, respectiv, a se citi cel puțin următoarele cărți: Pentru legionari, Sfinții închisorilor, Întoarcerea la Hristos. Aici se regăsesc adevărate izvoare de demnitate, jertfă, spiritualitate românească.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php