Veteranii războiului de la Nistru îl consideră pe Igor Dodon trădător de patrie

1 409

Veteranii războiului de la Nistru îl consideră pe Igor Dodon trădător de patrie pentru faptul că i-a comemorat pe cei care au pornit război împotriva integrității Republicii Moldova.

Președintele Asociației Veteranilor de Război 1992 Tiras-Tighina, Anatolie Caraman, l-a criticat pe Preşedintele Republicii Moldova pentru întâlnirea cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski şi pentru şirul de acţiuni întreprinse din momentul depunerii jurământului ca şef de stat. „Igor Dodon a scuipat şi a călcat tot ce avem mai sfânt. Ne-a trădat. De ce şi-a cerut scuze de la călăi şi mercenari care au creat o regiune separatistă?” a spus Anatolie Caraman, într-o conferință de presă la IPN.

Membrii Tiras-Tighina au cerut Parlamentului şi Procuraturii Generale să investigheze acțiunile președintelui şi declarațiile făcute după depunerea jurământului ca şef de stat.

Alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte este o eroare, crede Alexandru Banari, președintele Ligii „Justețe”, iar „Igor Dodon este un Ianukovici de Moldova.”„La fel cum Ianukovici a lăsat Ucraina fără Crimeea, cu război în Donbas, Igor Dodon ne va lăsa fără Transnistria”, a spus Alexandru Banari. Acesta a mai spus că şeful statului demoralizează forțele armate, referinduse la declaraţiile lui Igor Dodon precum că Republica Moldova nu are nevoie de Armata Naţională.

Vicepreședintele Asociației Naţional-Creştine a Tinerilor Ortodocși, Pavel Ventilă, a spus că Igor Dodon şi Renato Usatîi îi iubesc mai mult pe ruşi, decât pe moldoveni.

Veteranii susţin că sunt gata de o luptă de lungă durată, în câmpul constituțional, cu Igor Dodon. La fel, spun că Republica Moldova are o unică cale dreaptă: Bucureşti, Bruxelles.

 

sursa: Deschide.md

1 Comment
  1. calin eugen says

    Cinste Asociatiei veteranilor de razboi 1992!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php