Ziua deţinuţilor politici la Bucureşti. Ceremonie oficială de la Monumentul Aripi.

5 127

Pentru prima oară de la inaugurarea sa anul trecut, la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Piaţa Presei s-a desfăşurat ceremonia dedicată Zilei Naţionale a Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1945-1989. Organizată de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Anticomunişti, condus de Octav Bjoza, manifestarea a beneficiat de prezenţa Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” al Armatei Române.

Pe lângă foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai luptătorilor anticomunişti, au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor statului român, dar şi reprezentanţi ai cultelor – Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Catolice şi cultului mozaic.

După oficierea unei ceremonii religioase de pomenire a sufletelor celor căzuţi în munţi, în lagăre şi în închisori, în luptă cu comunismul ateu, au fost depuse coroane de flori din partea Preşedenţiei României – prin consilierul Andrei Muraru, din partea Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Anticomunişti, din partea AFDPR, Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, Asociaţiei Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei, Memorialului Rezistenţei Anticomuniste şi Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

A consemnat Florin Dobrescu

 

 

5 Comments
  1. iulian says

    Un nou pas spre Adevar. Lucrarea lui Dumnezeu are un singur sens, facerea Binelui. Gradina din Carpati a Maicutei Domnului infloreste pentru romani.

  2. calin eugen says

    Evreii ar trebui sa-si ceara scuze ptr.atatea si atatea fapte reprobabile…In primul rand,cele legate de comunism si masonerie.Eroilor nostri, toata dragostea si recunostiinta!

  3. Liliana says

    Cu profundă recunoștință, pentru eroii noștri. Vrem o istorie care să reflecte realitatea.

  4. preot marius visovan says

    Muraru ce cauta acolo ? Nerusinare !

    1. Florin Dobrescu says

      Muraru a venit în calitate de consilier prezidenţial, neputând veni preşedintele. Asta e…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php