Vladimir Putin, declarație șocantă despre aliații NATO. România, vizată direct

4 93

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat joi după-amiază că aliaţii NATO încearcă în mod constant să atragă Rusia într-o confruntare. Liderul de la Kremlin a precizat și că membrii blocului militar occidental continuă să se amestece în problemele interne ale Moscovei, anunţă Realitatea.net. Reacţia liderului rus vine la scurt timp după ce NATO a anunţat sporirea prezenţei navale în Marea Neagră, transmite Russia Today.

Putin a explicat că în ultimii ani situaţia globală de securitate ”nu s-a îmbunătăţit, iar multe ameninţări deja existente au devenit din ce în ce mai serioase”.

De asemenea, preşedintele rus a susţinut că noua misiune declarată a NATO este de a se pune contra Rusiei, informează News.ro.

”Acesta este scopul ascuns în spatele extinderii blocului militar. S-a mai întâmplat în trecut, dar acum au găsit o nouă justificare pe care ei o cred serioasă. De fapt, ei ne-au provocat în mod constant, au încercat să ne târască într-o confruntare”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu agenţii de rang înalt ai FSB.

Preşedintele rus a acuzat că aliaţii ”îşi continuă eforturile de a se amesteca în treburile noastre interne cu scopul destabilizării ordinii sociale şi politice din Rusia”.

SURSA: Realitatea.net

4 Comments
  1. Adrian says

    Care ar fi poziția S.U.A. dacă nave de război rusești s-ar plimba prin Golful Mexicului ?
    Interesantă fotografia cu Putin, face parte desigur din recuzita formării unei opinii față de Rusia.
    Mă amuză poziția asta de copil arțăgos al României , care e foarte curajos având lângă el pe malahul american și scoate limba la vlăjganul rus ba îi mai și arată pumnul. Ridicol !!
    Totuși ce au făcut concret toate guvernele de căcați ordinari care s-au perindat pe la conducerea țării de aproape treizeci de ani, pentru o armată română instruită, dotată, aptă să apere România. O armată care să insufle respect oricărui potențial agresor. O armată de elită, serviciul militar obligatoriu. Am avut potențial economic, industrial, uman, etc. , am avut tot. Au avut grijă guvernele criminale, trădătoare, ca să distrugă totul, praful și pulberea să se aleagă de tot !

  2. pui de dac says

    Si ce p… mea ai vrea ma sa-i pupam in fund pe rusi dupa ce ‘”fratii nostri ortodocsi” ne-au ocupat de enspe mii de ori de ne-a iesit „ortodoxia ” lor pe nas, davai ceas davai palton devaciki?! cu guvernele tradatoare perfect de acord dar cacatii ordinari au inceput tot cu ilici „binecuvantat” de urss kgb-ul care a stat la putere cel mai mult acuma tot ei sunt presedinte de onoare; noa ne trebuie un trump da de un sa iasa daca voteaza fostii informatori la secu de pe scara acu’ mandri romani si pensionari antenisti 3?!

  3. Adrian says

    Înțeleg frustrarea, nu sunt defel un admirator al rușilor, nici vorbă. Dar sunt pentru ca românii să aibă coloană vertebrală, să nu pupe în … nici pe ruși și nici pe yankei.
    Să fim asemeni Căpitanului, prietene, care nu l-a pupat în … pe Hitler. Cât despre ruși, ori bolșevici ori țariști tot aia sunt , adică ruși.
    Poate că este printre români un om asemeni Căpitanului, nicidecum asemeni lui Trump, sau poate se va naște, până atunci ar fi bine ca cele 5 sau 6 milioane de români care au stat acasă atunci când s-a votat, să se trezească, să nu lase România pe mâinile nedrebnicilor, aș spune mai multe dar …

  4. pui de dac says

    M-ai inteles gresit, un aliat demn nu tre’ sa pupe pe nimeni nicaieri; cum a fost Capitanul se naste un om o data la sute de ani e greu; eu m-am referit la atitudine , nu sa fie exact ca Trump dar sa aibe atitudine nationalista sa puna Romania pe primul loc nu asa zisele valori euroblabla, sa se declare impotriva corectitudinii politice care afecteaza grav identitatea nationala si submineaza credinta noastra stramoseasca. Polonezii de ce pot sau alte state si noi avem pe lacheii lui soros la conducere? Suntem dezbinati cum apare unul care vrea sa faca ceva concret pt Romania cum i se pun etichete: ca e mason , ca e securist etc. Uite-te la Marian Munteanu , 0.88% ; si pe urma sa mergem la proteste cu
    ‘resist” facute de multinationale. Raman la convingerea ca era mult mai bun Anr decat iohannus&dragnea&co…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php