Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii – a Vameșului şi a Fariseului – Pr. Vasile Gordon

0 117

Astăzi ne găsim, cu ajutorul Domnului, pe prima treaptă a „scării” Triodului, în duminica cunoscută îndeobşte sub numele de „a Vameşului şi Fariseului”.

Imagini pentru vamesul si fariseul

„Uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă! Că aleargă duhul meu la biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat; ci, ca un îndurat, curăţeşte-l, cu mila milostivirii Tale…” (din cântările Triodului).

 

Iubiţi credincioşi,

 

Această frumoasă alcătuire liturgică din rânduiala Utreniei, pe care am auzit-o astăzi, care ne cheamă stăruitor la pocăinţă, anunţă începutul unei noi perioade din cursul anului bisericesc, a Triodului, ce cuprinde zece săptămâni, asemănătoare cu o scară pe care urcăm, treaptă cu treaptă, spre Sfintele Paşti. Iar treptele „scării” sunt evidenţiate mai ales de cele zece duminici care marchează, de fapt, începutul săptămânilor: patru pregătitoare, a Vameşului şi Fariseului, a Fiului Risipitor, a Izgonirii lui Adam din Rai şi a Înfricoşatei Judecăţi şi şase ale Postului Mare, a Ortodoxiei, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a Sfintului Ioan Scărarul, a Cuvioasei Maria Egipteanca şi a Floriilor.

Fericit creştinul care nu lipseşte de la nici o Sfântă Liturghie, având, astfel, privilegiul să urce duhovniceşte şi în această perioadă, pas cu pas, fără întreruperi ale firului liturgic! Căci, se ştie, o rupere a unui fir obişnuit (de aţă, să zicem) presupune facerea unui nod, iar firul înnădit nu mai are subţirimea şi eleganţa celui fără noduri.

De aceea, vă fericim pe toţi cei care şi astăzi aţi arătat dragoste faţă de Sfânta Biserică, îndemnându-vă să fiţi prezenţi mereu, fără întrerupere la Sfintele Liturghii.

Astăzi ne găsim, cu ajutorul Domnului, pe prima treaptă a „scării” Triodului, în duminica cunoscută îndeobşte sub numele de „a Vameşului şi Fariseului”. Cunoaşteţi cu toţii pilda lor, cum s-a rugat fiecare: fariseul cu mândrie şi aroganţă (de fapt, nu s-a rugat ci s-a lăudat), iar vameşul cu smerenie, cu umilinţă şi mai ales, cu discreţie.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Ne propunem acum, cu ajutorul Domnului, să vorbim despre discreţie, ca cel mai plăcut şi frumos detaliu al smereniei. Potrivit dicţionarelor explicative, cuvântul „discreţie” are două sensuri: 1. Discret este omul care ştie să păstreze o taină; 2. Omul rezervat, reţinut în vorbe şi acţiuni, care nu atrage atenţia, nu şochează.

În cazul Vameşului, pe care dorim să-l luăm exemplu, desigur, ne interesează cel de-al doilea sens. Aşadar, Vameşul, cu toată păcătoşenia pe care o mărturisea (păcătoşenie reală…) s-a dovedit a fi discret, adică simplu, lipsit de afişaj, căci s-a rugat fără zgomot, într-un loc retras, fără a rosti vorbe multe şi mari, ci, cu lacrimi zicând doar „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Urmarea o ştiţi, din cuvintele Mântuitorului: s-a întors la casa lui mai îndreptat, decât acela, decât fariseul… . Cuvântul „îndreptat” are aici sens de „mântuit”, pentru că, în limbaj doctrinar ortodox, atunci când vorbim de mântuire personală, sau subiectivă, folosim termenul de

îndreptare.

Iată, iubiţi credincioşi, cât de plăcut este înaintea Domnului omul discret! După cum şi nouă ne sunt foarte dragi acei semeni pe care-i vedem şi-i simţim că fac cu discreţie orice lucru, fie că sunt veseli, fie că sunt trişti, când vorbesc sau cântă, când fac o faptă bună şi mai ales când se roagă.

Ca o mică ilustrare a virtuţii discreţiei, amintim acum o pildă sugestivă din Pateric: „Spunea Avva Daniil: Ne-am dus odată la Avva Pimen şi am gustat împreună şi după ce am gustat împreună, ne-a zis nouă: ‘Mergeţi de vă odihniţi puţin, fraţilor’. Deci s-au dus fraţii să se odihnească puţin şi eu am rămas să-i vorbesc deosebi şi sculându-mă am venit la chilia lui. Deci dacă m-a văzut că vin la el, s-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit, că aceasta era lucrarea bătrânului a le face toate în ascuns… . S-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit…, adică n-a vrut să ştie ucenicul că el se roagă, dorind să fie discret.

Aşadar, discreţia, minunat detaliu al smereniei! Căci spune un proverb ce merită a fi reţinut: „Un minut de discreţie valorează mai mult decât o oră de înţelepciune”. Auziţi? Discreţia preferată înţelepciunii! Iar un alt proverb spune despre opuşii celor smeriţi, că „indiscreţii nu au loc nici în iad!”.

De aceea credem că virtutea discreţiei trebuie s-o vedem cu deosebire la vameşul pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercând, desigur, s-o imităm, fie în biserică, fie acasă, la serviciu, pe stradă sau în oricare alt loc, în bucurie sau tristeţe, în sănătate şi boală, deţinători de funcţii mari, sau în condiţia de simpli cetăţeni.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Spre vieţuirea în discreţie ne cheamă şi Sfântul Apostol Pavel în câteva cuvinte pe care le-am citit pe fugă de multe ori, poate. Iată ce le spune la un moment dat corintenilor (şi nouă, tuturor, desigur): „Şi pe aceasta v-o spun, fraţilor: că de acum vremea se scurtează, aşa că şi aceia care au femei să fie ca şi cum n-ar avea; şi cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar fi stăpâni; şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece…” (I Cor. 7, 29-31). „Vremea se scurtează”, adică timpul acestei vieţi este foarte preţios: din clipa în care corintenii au fost încreştinaţi, se impunea să conştientizeze importanţa „vremii vieţii” în lucrarea mântuirii. De aceea li se atrage atenţia să nu se ataşeze mai mult decât strictul necesar de cele lumeşti, căci chipul lumii acesteia trece.

Sfaturi întru totul valabile şi pentru noi, cei de azi. Numai că trebuie să vedem în sfatul Marelui Pavel şi o invitaţie la discreţie. Cu alte cuvinte, ar vrea parcă să ne spună „Faceţi-le pe toate ca şi cum nu le-aţi face, adică discret, fără zgomot, fără văicăreală, fără afişaj. Tainic, delicat, cu deplină smerenie…”. Adică nu indiscret ca fariseul, care cu mult zgomot şi lăudăroşenie s-a postat într-unul din locurile cele mai din faţă ale Templului, spre a fi văzut şi aplaudat. Lui şi celor asemenea lui se potriveşte avertismentul Mântuitorului: „Adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor!” (Matei 16, 16). „Îşi iau plata” ei singuri, aici, pe pământ, nemaiavând ce nădăjdui la trecerea pragului în veşnicie.

De aceea, rugăciunea (şi orice faptă bună) trebuie făcută urmând îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi…”. Şi iarăşi: „Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii…”. Şi altele asemenea, despre care citim la Evanghelistul Matei (Predica de pe munte).

 

Iubiţi ascultători,

 

Împlinind, astfel, chemarea la discreţie făcută nouă de Mântuitorul Iisus Hristos prin exemplul vameşului, nădăjduim că va spune şi despre noi, după fiecare Sfântă Liturghie, s-a întors mai îndreptat la casa lui, iar la apusul vieţii pământeşti, mai îndreptat, adică mântuit, la sălaşul din ceruri. Amin.

 

sursa: Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php