Proteste duminică în toată țara împotriva grațierii. 20000 de oameni în București.

5 685

Noi manifestații împotriva Ordonanțelor privind grațierea și modificarea Codului Penal sunt anunțate pentru după-amiaza zilei de duminică în București și în marile orașe din țară. În capitală, protestatarii se vor întâlni la ora 17:00 în Piața Universității, urmând să pornească în marș la o oră mai târziu spre sediul Guvernului.

Imagini pentru proteste 22.01 2017

În Piață și-a anunțat prezența, printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook filosoful Mihai Șora, ajuns la vârsta de 100 de ani. Mulțimii se vor alătura, potrivit declarațiilor de pe rețelele de socializare, și supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv.

„Acesta este un event făcut în urma declarațiilor repetate și semnalelor privind posibila grațiere a unor fapte de corupție sau schimbării unor legi fără consultarea publică sau fără a ține cont de punctul de vedere al altor instituții”, se arată în descrierea paginii de Facebook care anunță protestul de duminică.

Manifestanții se vor aduna, în Piața Universității, începând cu ora 17:00, urmând ca o oră mai târziu să plece în marș către Palatul Victoria. Proteste au mai fost anunțate și în alte orașe din țară, printre care Pitești, Piatra Neamț, Baia Mare, Suceava, Satu Mare, Brașov, Iași. De asemenea, sunt anunțate mitinguri și la Copenhaga, Paris, Londra, Haugesund în Norvegia.

„Păstrăm ca revendicare demisia ministrului Justiției și a șefiilor partidelor guvernamentale PSD și ALDE. Declarațiile lor sunt clare și ele contează – chiar dacă nu vor încerca să o facă azi. De asemenea, ar trebui să cerem demisia ministrului Sănătății, pentru anularea reformelor din domeniul pe care îl administrează. Demisia șefului CNA pentru lipsa de reacție la manipulări care devin din ce în ce mai agresive, și pentru subordonarea politică. Nu-l uităm pe Ciorbea”, au scris organizatorii pe pagina evenimentului.

Ajuns la vârsta de 100 de ani, filosoful Mihai Șora și-a anunțat și el, printr-un mesaj publicat pe Facebook, prezența în Piața Univeristății.

„Să revenim la elefanții noștri. În clipa de față, nimic nu mi se pare mai periculos pentru biata democrație românească decât asaltul asupra Justiției, prin ordonanțe de urgență „cu dedicație” pentru oligarhi. Ei pot strecura un elefant sub preș ori după ușă, în pivniță sau în pod, întotdeauna va rămâne ceva pe dinafară: trompa. Și – câtă vreme există oameni care văd trompa elefantului, oameni cărora le pasă de țara lor, de viitorul copiilor lor – nu este totul pierdut. Mâine după-amiază voi fi în Piața Universității”, a scris Șora.

ACTUALIZARE 17:45 La București s-au adunat deja câteva sute de persoane, care poartă pancarte cu mesaje împotriva grațierii și amnistiei. Se scandează „Jos Guvernul” și „Fără amnistie”.

Și la Sibiu au ieșit în stradă aproximativ 500 de persoane.

De asemenea, românii din afara granițelor s-au mobilizat în semn de protest față de cele două proiecte de ordonanță de urgență.

Aproape o sută de persoane s-au adunat în piața Trocadero din Paris pentru a contesta propunerile cabinetului Grindeanu. Manifestația se desfășoară pașnic și nu este singura organizată azi în Europa. S-au anunțat proteste și în Marea Britanie, Danemarca și Norvegia.

ACTUALIZARE 18:15  Circa 5.000 de oameni la Piața Universității, la Fântâna de la Arhitectură și în fața Teatrului Național. Se strigă „PSD și Antenă 3, sunteți niște derbedei”. Protestatarii au ocupat și scuarul din față Teatrului Național, după ce umpluseră deja piațeta de la fântână, potrivit Hotnews.

Klaus Iohannis ar putea ajunge la protest, se vobește în Piață.

ACTUALIZARE 18:30 Președintele Klaus Iohannis a ajuns în Piața Universității. Este acum în mijlocul protestatarilor.

La mitingul din capitală participă circa 10.000 de persoane.

ACTUALIZARE 18:45 Protestatarii merg spre sediul Guvernului. Printre ei este și președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a urcat la un moment dat în mașină, dar a coborât în scurt timp din nou în mijlocul protestatarilor.

„Am venit în Piața Universității ca și miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbească statul de drept. Așa ceva nu se poate admite”, a spus Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE 19:00 Protestatarii au pornit spre sediul Guvernului pe Bulevardul Magheru. Jandarmeria a confirmat prezența a 10000 de persoane.

Numărul participanților la protestul din Piața Unirii, din Cluj-Napoca a depășit 5000 de persoane, iar acțiunea este în plină desfășurare. Manifestanții au plecat în marș din Piața Unirii pe bulevardele Eroilor și 21 Decembrie, urmând să revină în punctul de plecare al acțiunii.

Peste 600 de persoane protestează și la Iași, în Piața Unirii, duminică seară, față de proiectele de ordonanțe de urgență ale Guvernului privind grațierea și modificarea Codului Penal, manifestanții scandând lozinci împotriva Guvernului și a PSD.

La Sibiu s-au strâns aproximativ 3000 de oameni.

ACTUALIZARE 19:45 Primii manifestanți au ajuns în Piața Victoriei. La protest participă în acest moment circa 20000 de oameni.

Peste o mie de persoane s-au strâns, duminică seară, și în fața Prefecturii Constanța pentru a protesta față de intenția Guvernului de modificare a Codului Penal și a prevederilor privind grațierea, oamenii spunând că au ieșit în stradă pentru a apăra democrația și pentru normalitate.

ACTUALIZARE 20:30 Protestatarii au decis să meargă spre sediul PSD din Kiseleff. Sunt circa 28.000 de participanți la marșul din Capitală.

Inițial, jandarmii au încercat să le blocheze accesul, dar apoi i-au lăsat să intre pe șoseaua Kiseleff.

Până acum nu s-au înregistrat incidente.

ACTUALIZARE 22:00 Protestul început în Piața Universității s-a încheiat la sediul PSD din Kiseleff, de unde oamenii au început să părăsească treptat zona spre case. Manifestanții au plecat din Piața Universității în jurul orei 19:45 spre Piața Victoriei, după ce președintele Iohannis a apărut în mijlocul protestului pentru o baie de mulțime. Ulterior, grupul de oameni s-a îndreptat spre sediul PSD, după ce a rupt cordonul de jandarmi.

 

 

sursa: ActiveNews

5 Comments
  1. calin eugen says

    Cinste voua ,dragi Romami!

  2. DAN BOGHIU says

    credinta in CEL DE SUS ESTE CU VOI SI VETI INVINGE DAN BOGHIU

  3. alexexandru says

    Eu nu cred ca e de bine.

  4. Ionut Moraru says

    „Mulțimii se vor alătura, potrivit declarațiilor de pe rețelele de socializare, și supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv”
    Calai si victime, toti la un loc in strada. Sorosisiti care au pus la cale atentatul de la Colectiv dimpreuna cu ofiterii din serviciile secrete si victimele lor.

    „Acesta este un event făcut în urma declarațiilor repetate și semnalelor privind posibila grațiere a unor fapte de corupție sau schimbării unor legi fără consultarea publică”
    In Romania se spune „eveniment”. La Bruxelles se spune „event”. „Semnal privind posibila gratiere a faptelor de coruptie”. O mare minciuna inghitita de tinerii hipsteri frumosi si liberi, fara sa citeasca proiectul de lege si sa aiba habar despre ce se discuta acolo. De ce ma mira cand erau unii care nu stiau sa raspunda de ce sunt in strada? „Schimbarea unor lgi fara consultare publica”. Ele sunt in dezbatere publica sub forma de proiect. Dezbatrea publica e consultare publica? Apa este uda? Dăă….ăăăă….!

    „sau fără a ține cont de punctul de vedere al altor instituții”. Cum ar fi…SRI-ul? Sau ONG-urile lui Soros care doresc ca Romania sa intre cat mai in plata celor 80 de mil de euro anuali penalitati ptr mizeria din penitenciare? Apropos, imi e greu sa inteleg cum unii care au facut puscarie de exterminare, acum stau si aplauda puscariile de exterminare din Romania si metodele de tortura?
    Un om a furat doua mere si i s-au dat 3 ani de puscarie. Fratle lui geaman a furat tot doua mere si i s-au dat 3 ani de puscarie plus inca doi suplimntar, pe o lege pe care d-an Pruna a modificat-o prin ordonanta de urgenta.
    Ptr cel care a luat 3 ani plus inca 2, trebuie modificata legea printr-o ordonanta de urgenta, adica prin acea metoda prin care a fost implementata modificarea legii. Nimic mai logic.
    Violatorii nu ies din puscarie, pedofilii nu ies din puscarie, criminalii nu ies din puscarie, coruptii nu ies din puscarie. In schimb spalarea de creier est in toi ptr cei ce nici macar nu au avut bunul simt sa citeasca proiectul de lege.
    Lumea se schimba, fenomenul Trump va veni si peste noi. Securitatea impruna cu vechea factiune CIA din Romania duc o batalie pe viata si pe moarte. Din pacate cu victime colaterale, asa cum e planul. S-a incercat din nou cu Bamboo, se va reusi cu urmatorul. Marsul va mai porni umar la umar, victime si calai….

  5. Alexandru says

    Cinste lui Ionut Moraru pentru cat de limpede expune ce are loc in strada.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php