Paul Ghiţiu: De ce are nevoie elita mondială? De nişte sclavi – tăcuţi, ascultători

1 117

Globaliştii vor să schimbe lumea, să amestece rasele, să facă omul fără trecut şi fără viitor, numai cu prezent. Încă de pe vremea lui Marx şi Engels există această idee a transformării omului prin distrugerea identităţii lui, prin distrugerea tradiţiilor şi a familiei tradiţionale precum şi a credinţei, a declarat, la Unirea TV, jurnalistul Paul Ghiţiu.

Imagini pentru sclavii elitei mondiale

„Migraţia a fost făcută pentru că mergea prea încet procesul de transformare, de construcţie a omului nou de către socialismul occidental. (…) Ce au nevoie băieţii ăştia, societatea globabă, societatea mondială? De nişte sclavi – tăcuţi, ascultători, or islamul înseamnă supunere. Dacă tu ca elită mondială, financiaro-bancară, îţi iei alături nişte personaje din lumea islamică, şi cu ele reconfigurezi lumea, ai ceea ce ţi-ai dorit.

Zona care s-a ridicat şi se împotriveşte este această zonă central-est europeană, este zona care pe vremuri a fost denumită Europa Veche, cea pe care istoricii au definit-o ca matricea civilizaţiei europene. Vechea Europă care a devenit noua Europă, devine Europa”, a precizat jurnalistul.

 

sursa: Epoch Times

1 Comment
  1. dasdadada says

    daca nu respecti ordinea fireasca a lucrurilor o sa-ti bufneasca in fata tot proiectul

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php