LANSARE INEDITĂ. O istorie a exilului legionar realizată de Sorin Olariu

2 599

img-20161028-wa000Librăria Mihai Eminescu din Capitală a găzduit, vineri seară, lansarea unei cărţi inedite, dedicate celei mai controversate părţi a exilului românesc anticomunist, manifestare organizată de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu şi Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei.

Îndeobşte evitat ca obiect de studiu ce către istoricii consacraţi, tocmai ca urmare a sensibilităţii subiectului şi presiunii unor anumite cercuri care au impus practic o adevărată cenzură pe anumite segmente ale istoriei recente, exilul legionar s-a manifestat între 1945 şi 1989 ca una dintre cele mai active părţi ale emigraţiei româneşti postbelice.

img-20161028-wa005Meritul deosebit al domnului Sorin Olariu este acela de a fi pus la dispoziţia cercetătorilor şi publicului un mic compendiu al emigraţiei legionare, cuprinzând în mod sintetic şi sistematic principalele centre de grupare ale refugiaţilor politici aparţinând Mişcării Legionare, răspândiţi pe 4 continente – Europa de Vest, America de Nord, America de Sud şi Australia, multitudinea centrelor de presă şi cultură, precum şi importanţa aportului legionarilor la organizarea structurilor de sprijin şi integrare a refugiaţilor politici care nu au încetat să se scurgă dinspre România ocupată de comunişti spre Occident.

img-20161028-wa006Cu aceste aprecieri şi-a început expozeul său dl Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, prezent la lansarea de carte, arătând că iniţiativele legislative de interzicere a unei anumite părţi a istoriei recente sunt lipsite de sens, deoarece nu poate fi interzisă cultura şi spiritualitatea unui popor. Iar realizările culturale ale emigraţiei legionare, absolut remarcabile, fac parte integrantă din creaţia spiritualităţii româneşti postbelice. Domnia sa a evocat şi un caz din propria familie, fiind vorba despre cumnatul bunicului său, profesorul Ionel Protopopescu, condamnat la moarte de comunişti pentru vina de a fi fost ministru în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941, şi care a reuşit să se refugieze dincolo de Cortina de Fier, unde a creat, lăsând în uimg-20161028-wa003rmă lucrări valoroase de cultură.

Profesorul universitar Ion Coja, invitat la lansarea de carte, a susţinut o expunere urmărită cu sufletul la gură de asistenţa impresionată de amintirile legate de legionari de prima linie, precum Simion Ghinea, Petre Ţuţea, Leonte Radu şi alţii. Dl Ion Coja a apreciat în mod deosebit iniţiativa domnului Sorin Olariu de a aduna într-un studiu laborios rezultatele eforturilor sale de cercetare a istoriei exilului legionar.

A fost apoi rândul autorului însuşi de a vorbi despre demersul său istoric. Dl Sorin Olariu a evocat îndelungatele sale investigaţii de culegere a informaţiilor legate de exilul anticomunist, soldate img-20161028-wa002printre altele şi cu o impresionantă colecţie de publicaţii şi documente ce se pot oricând constitui într-un mic muzeu al exilului legionar, dar şi amintirile legate de relaţiile avute, la scurt timp după 1989, cu lideri de marcă ai acestei emigraţii, precum Dumitru Creţu, Mircea Dimitriu, Nicolae Roşca şi mulţi alţii. Domnia sa a arătat că această lucrare a fost întocmită sub semnul principiului „sine ira et studio”, încercând să abordeze realitatea istorică în afara subiectivismului inerent grupărilor ce au alcătuit exilul legionar, altminteri foarte divizat. Domnul Sorin Olariu a anunţat că img-20161028-wa007eforturile sale de cercetare nu se opresc aici, această lucrare urmînd să fie îmbogăţită cu noi informaţii în ediţiile viitoare.

Moderatorul acestei seri culturale a fost Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

2 Comments
  1. calin eugen says

    Of,Doamne,am fost la un pas de a veni,dar boala nu m-a lasat.Felicitari la toti,indeosebi d-lui Florin Dobrescu!Sper sa am si eu cartea cu Exilul Romanesc.Mergem inainte!

  2. Liliana says

    Cu respect.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php