CRINI PRINTRE ZĂBRELE (1). Nicoleta Nicolescu

2 139

Serialul „Crini printre zăbrele” îşi propune recuperarea unor mărturii asupra destinelor femeilor implicate, într-un fel sau altul, în fenomenul cunoscut ca Mişcarea Legionară. Spunem „într-un fel sau altul” deoarece, aşa cum vom vedea, dacă unele dintre protagonistele acestor mărturii au fost implicate activ, în activitatea Gărzii de Fier, altele nici măcar nu au făcut parte din această organizaţie, destinul lor interferându-se cu ea doar prin faptul că au fost soţii, surori sau fiice ale unor militanţi de frunte ai mişcării. Demersul doreşte să constituie, aşadar, un studiu de caz pe o temă deosebit de dureroasă a istoriei recente a României, dar care, paradoxal, încă nu a intrat în preocupările aprofundate ale istoricilor aestei perioade: femeile în Mişcarea Legionară şi suferinţele acestora ca urmare a represiunii desfăşurate de toate cele trei regimuri totalitare cunoscute de România secolului XX. Orice intenţie propagandistică este exclusă.

Episodul 1. NICOLETA NICOLESCU

img_5801-copy„Şi să vrem, camarade, să dăm țării acesteia o femeie mare, o femeie care nu șovăie, care călcându-se pe ea, închină tot: minte, inimă, voința neamului ei. Îndrăznește tot pentru el și moare pe redută cu gândul mereu înainte.” Acestea au fost cuvintele martirei Nicoleta Nicolescu, șefa Cetățuilor pe țara și consilieră personală a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu.

Într-o epocă în care rolul femeii în societate se reducea la a se îngriji de gospodărie și de copii, în care dreptul la vot urma să fie obținut prin constituția de la 1938, în interiorul Legiunii Arhanghelului Mihail, femeile aveau propriile lor organizații – Cetățuile, iar cele care se remarcau prin ținută morală exemplară, putere de jertfă și tenacitate în luptă erau ridicate în grad de comandant, gradul cel mai înalt din Legiune.

A fost și cazul Nicoletei Constanța Nicolescu, prima femeie din cadrul Legiunii care a primit gradul de comandant. Ea a fost conducătoarea organizațiilor de femei de pe întreg cuprinsul țării, până în anul 1936, când conducătorul Legiunii a transferat-o în funcția de consilier personal. Ideile  Nicoletei despre rolul femeilor în cadrul organizației depășeau cu mult sfera preocupărilor obișnuite ale femeii interbelice, mergând până la acțiuni de sabotaj și înstrucție paramilitară. Recunoașterea rolului esențial pe care femeile începeau să îl câștige în cadrul luptei politice se reflectă în ordinul pe care Corneliu Zelea Codreanu l-a dat, și anume că, în absența sa, nu se lua nicio decizie fără consultarea prealabilă a Nicoletei Nicolescu.

Sofia Cristescu Dinescu, cea care a avut rolul de curier între Nicoleta și Căpitan în 1938, mărturisește despre cea care i-a fost camaradă: „…era unitate de simțire și de acțiune polarizate în jurul acestui suflet de elită care se desprinsese din sufletul neamului și care reușise să atragă spre culmi circa o sută de fețe fecioare care, cum spunea ea într-o scrisoare adresată Căpitanului, << nu primiseră decât sărutarea vântului >> și al căror aport moral trebuia să pledeze în față lui Dumnezeu pentru ridicarea neamului creștin aflat într-un moment de întuneric, dezmăț și necredința.” 

img_8251
Fotografie din arhiva Siguranţei, de la prima arestare. Victor Dogaru – Arhivele Naţionale

Un alt mărturisitor care a cunoscut-o pe „fata mea, Nicoleta”, așa cum o numea Căpitanul, este Ilie Tudor. Ilie Tudor a fost unul dintre „copiii Legiunii” de educația cărora se ocupă tânără comandant în mod direct. Cu dragoste își aduce aminte de „mama”, așa cum o numiseră copiii, tânără înaltă, subțire, mereu cu zâmbetul pe buze, pe care nu o văzuse stând jos și care, în 8 luni, transformase niște copii firavi, timizi și timorați în „adolescenţi cu priviri îndrăznețe, cu atitudini maturizate, cu un orizont limpede în cele ce aveam de făcut.”

Cum biografiile mucenicilor și martirilor sunt scurte, spre deosebire de CV-urile lungi și stufoase ale politicienilor, este și cazul Nicoletei: studentă la Facultatea de Filozofie a Universității din București, din anul 1930, an în care se înscrie în cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail, Nicoleta Nicolescu este martirizată la 10 iulie 1939, în timpul prigoanei instaurată de Regele Carol al doilea.

dscf6487
Foto din arhivele Siguranţei. Victor Dogaru – Arhivele Naţionale.

A murit asemeni mucenițelor și martirelor din primele prigoane duse împotrivă creștinilor: primind cu demnitate și seninătate chinurile și schingiuirile trupești la care a fost supusă pentru a se dezice de Crezul sau și rămânând fidelă credinței ortodoxe conform căreia suferința fizică se traduce în nemurire. Ultimul ordin pe care l-a dat camaradelor sale, înainte de a fi ucisă, a fost: „De vă duce în lagăr, să spuneți că ordinul meu este să nu se dea nici o declarație, să nu se admită nici un compromis!” (Sofia Cristescu Dinescu – Pe firul amintirilor).

Martiriul Nicoletei Nicolescu a fost descoperit în 1940, în timpul celor 4 luni providențiale în care România a fost Stat Național Legionar. „Providenţiale” pentru că, în căutarea unui sens istoric al instaurării guvernării legionare, el nu poate fi găsit sau explicat nici istoric, nici politic sau strategic. Sensul este unul ce transcende mundanul, având rădăcini în iconomia dumnezeiască: acela că toate asasinatele înfăptuite de camarila regală să fie descoperite, iar trupurile Căpitanului, ale Nicadorilor și Decemvirilor și ale tuturor legionarilor asasinați și aruncați în gropi comune să rămână peste veac mărturie a jertfei și Adevărului. Dacă imediat după dictatura carlistă s-ar fi instalat un alt regim dictatorial, probabil că niciodată aceste modele de eroism, credință și determinare ale României nu ne-ar fi fost cunoscute. Sau poate că „pietrele ar fi vorbit” despre mucenicia lor, așa cum mărturisește Bădia Nicolae Purcărea.

Descoperirea cenușei Nicoletei Nicolescu a avut loc în urma declarațiilor date de către mecanicul crematoriului în care a fost arsă de vie, Ion Cerchez. Acesta a mărturisit că în seara zilei de 10 iulie 1939, comisarul prefecturii de poliție, Pavel Patriciu, împreună cu agentul Iuliu Horvath, au adus la crematoriu, într-un cearșaf îmbibat cu sânge, trupul sfârtecat, schingiuit al tinerei de 26 de ani care, cu ochii deschiși, încerca să respire. Ion Cerchez a cerut actele pentru identificare, în schimb a primit un răspuns de un cinism crud: „Acolo unde se duce nu are nevoie de acte.” Încă vie, Nicoleta „a fost aruncată în cuptorul cu nr.1, rezervat permanent victimelor legionare” (Nicolae Niţă – Martirii ne veghează din ceruri).

Mecanicul crematoriului a declarat în timpul anchetei că cei doi calai, servanți ai regelui criminal, au stat în dreptul cuptorului până ce gemetele Nicoletei, care se desăvârșea în flăcări, nu s-au mai auzit. Cutremurat de crimă odioasă la care a fost martor, Cerchez a scris pe urnă în care a depus cenușă fecioarei: „necunoscuta adusă din ordinul Siguranței la 10 iulie 1939”.

Tot printr-un miracol dumnezeiesc s-a ajuns la identificare ei. Sofia Cristescu Dinescu relatează că atunci când a răsturnat urna cu cenușă a căzut acul de siguranță al Nicoletei pe care purta iconițele Maicii Domnului și a Sfântului Nicolae. Au ars hainele, trupul, oasele tinerei, dar cele două iconițe au rămas neatinse de flăcări, că mărturie a martirajului acestui „suflet de elită”.

Urna cu cenușă a fost depusă la cimitirul legionar din Predeal.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre martiri că sunt întotdeauna gata de moarte. Cuvintele Nicoletei din circulară citată în debutul articolului – „…şi moare pe redută cu gândul mereu înainte” – confirmă nu doar pregătirea sa în fața morții, ci chiar că, în viziunea să despre femeia legionară, jertfă prin moarte era un imperativ.

Într-o scrisoare pe care Nicoleta Nicolescu a trimis-o lui Nicolae Constantinescu în 1937, unul dintre cei trei Nicadori condamnați la temnița grea pe viață, această îi scria: „Am îngenuncheat pe lespezi reci de biserică, ne-am rugat și am plâns; nu pentru voi, nu pentru noi, ci pentru că, din tot ce a lăsat Dumnezeu pe pământ, oamenii n-au înțeles nimic. Și, într-un târziu, ne-am pomenit zâmbind, pentru că, totuși, câțiva au înțeles.”

2 Comments
  1. Liliana says

    Și Carol II este adus și reînhumat în România? Pentru ce anume? Pentru crimele săvârșite asupra patrioților români ? Propun ca cei cu competențe să transfere osimentele/resturile acestuia în afara României.

  2. calin eugen says

    DE ACORD,D-NA LILIANA.SA MA IERTATI ,FRATILOR,DAR FETELE LEGIONARE MI SE PAR CELE MAI FRUMOASE FETE…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php