Coaliția pentru Familie: Până când nu vom avea certitudinea că familia și căsătoria sunt ocrotite prin Constituție, ne opunem cu fermitate legiferării parteneriatului civil

0 86

Astăzi, Comisia Juridică a Senatului a analizat propunerea legislativă privind parteneriatul civil, la audieri fiind prezent și un reprezentant al Coaliției pentru Familie.   

Coaliția pentru Familie: Până când nu vom avea certitudinea că familia și căsătoria sunt ocrotite prin Constituție, ne opunem cu fermitate legiferării parteneriatului civil

Coaliția care a strâns 3.000.000 de semnături pentru ca în Constituție să se prevadă că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie” a înregistrat la Comisia Juridică, în urmă cu câteva săptămâni, un memoriu prin care solicită respingerea propunerii legislative privind parteneriatul civil.

Astăzi, Bogdan Stanciu le-a prezentat senatorilor din comisie principalele rațiuni pentru care Coaliția pentru Familie NU este de acord cu legiferarea parteneriatului civil.

„În ce privește cuplurile heterosexuale, apreciem că introducerea parteneriatului civil este lipsită de interes juridic, atâta vreme cât acesta își propune să creeze un regim juridic cvasi-asemănător cu cel al instituției căsătoriei”, a precizat Bogdan Stanciu. „Inițiatorii propunerii legislative furnizează niște cifre despre care pretind că ar reprezenta numărul cuplurilor heterosexuale necăsătorite coabitante, ca argument pentru necesitatea protejării lor prin acest tip de uniune alternativă căsătoriei. Pe lângă faptul că noi contestăm cifrele – numărul cuplurilor coabitante nu a crescut, ci a scăzut între penultimul și ultimul recensământ, cel puțin așa arată datele Institutului Național de Statistică – nu rezultă de nicăieri că aceste cupluri, presupunând că ele refuză căsătoria, ar fi mai dispuse să intre într-un regim de parteneriat civil. Așa cum am arătat în ultimul capitol al memoriului nostru, care tratează aspecte sociologice, e vorba pur și simplu atât despre cupluri care trăiesc în așa-numită căsătorie de probă: coabitează o perioadă, după care se căsătoresc sau se despart, precum și de cupluri care vor trăi împreună, fără să intre vreodată într-un angajament legal, INDIFERENT care ar fi acela. Nici vorbă, deci, de nevoia unei instituții alternative la cea a căsătoriei.”

Ȋn plus, „se naște de aici și nevoia unei alte întrebări: dacă cuplurile coabitante vor refuză și intrarea în parteneriatele civile, ce va trebui să facem, să inventăm și o a treia instituție, în speranța absurdă că vor acceptă, totuși, să se asocieze unui regim juridic?!”, i-a întrebat reprezentantul Coaliției pentru Familie pe senatorii din Comisia Juridică.

„Din punctul de vedere al autorității de stat, apreciem că parazitarea căsătoriei, care rămâne forma de uniune dovedită istoric și statistic ca fiind cea mai stabilă, cu o alta, mai relaxată și ușor de anulat, ca uniunea sau parteneriatul civil, este indezirabilă, în primul rând pentru că nu slujește interesului superior al copilului rezultat din aceste uniuni. Interesul superior al copilului este să trăiască împreună cu și să fie educat de părinții săi, într-o familie nucleară și o gospodărie stabilă. Cu respect vă aduc la cunoștință faptul că între 1989 și 2015 proporția copiilor născuți în afară căsătoriei a crescut de la 19% la 33%. Acești copii sunt vulnerabili. De aceea Statul trebuie să încurajeze căsătoria, nu să o pună pe picior de egalitate cu concubinajul!

În ce privește cuplurile monosexuale, cu toată deferența posibilă față de alegerea lor de viață privată, din experiența altor țări și din istoria ultimelor 2 decenii și jumătate rezultă cu claritate o concluzie: întotdeauna și peste tot, parteneriatul civil nu a avut niciun alt rost decât acela de a face, încetul cu încetul, acceptabilă ideea de „căsătorie” între persoane de același sex și de a înlesni modificarea în acest sens a legislației familiei. Așa rezultă și din tabelul pe care vi l-am distribuit separat și pe care îl găsiți la pag. 10 a Memoriului nostru. NU cred că mai este necesar să explic de ce ne opunem categoric unei astfel de revoluții legislative. Cele 3 milioane de adeziuni date proiectului cetățenesc de ocrotire a căsătoriei și familiei sunt, cred, suficient de grăitoare.

Deci, până în momentul în care nu vom avea certitudinea că familia și căsătoria – în unicul său înțeles valid, acela de uniune între un bărbat și o femeie – sunt ocrotite prin Constituție, noi ne opunem cu fermitate legiferării parteneriatului civil”, a precizat reprezentantul Coaliției pentru Familiei.

Acesta le-a mai spus senatorilor că „nu în ultimul rând, dintr-o perspectivă mai largă, noi vă solicităm să refuzați ceea ce s-ar putea numi, fără teamă de a greși, un «diktat ideologic». Parteneriatul civil nu are niciun fel de corespondent, nici în legislația și nici în realitatea istorică și socială românească. Grefarea unui astfel de mutant pe corpusul juridic românesc doar pe motivul că «alții au făcut-o» este absurdă și periculoasă. Legislația familiei rămâne, deocamdată, apanajul direct și exclusiv al legiuitorului român care trebuie să țină cont de valorile culturale și de instituțiile verificate istoric ale națiunii române.

Nu aș vrea să se deducă de aici că noi ne pronunțăm împotriva oricărei schimbări, ci că suntem ghidați de principiul prudenței – și credem că acesta vi se aplică în primul rând dvs., ca oameni cu putere de decizie.

În consecință, domnule președinte, Coaliția pentru Familie vă solicită respectuos, dar cu fermitate, să propuneți plenului Senatului respingerea inițiativei legislative privind parteneriatele civile.”

Proiectul lui Remus Cernea privind legalizarea parteneriatului civil, a treia lui încercare de când e deputat, a fost înregistrat la Senat în ziua de 3 martie a.c.. La 7 aprilie, el a primit aviz de la Consiliul legislativ (favorabil), iar la 7 iunie a fost prezentat în Biroul Permanent al Senatului și apoi trimis, pentru avize, la Comisii.

La 7 septembrie, a primit aviz de RESPINGERE de la Comisia pentru egalitatea de șanse, dar și de la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.

Comisia Juridică urmează să se pronunțe asupra acestui proiect de lege.

La 25 octombrie, se împlinește termenul de adoptare tacită a acestei inițiative legislative. Cu alte cuvinte, dacă până atunci nu va fi supusă la vot, legalizarea parteneriatului civil va trece de Senat, prima cameră sesizată, în ciuda avizelor negative primite până acum de la comisii, dar și a criticilor din avizul Consiliului Legislativ.

sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php