Mișcarea Legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă a istoriei României (I)

1 200

L-am invitat pe profesorul Corvin Lupu la o discuție privitoare la rolul și locul pe care îl are Mișcarea Legionară în istoria României. În spațiul public se dezbate adeseori această temă și se enunță puncte de vedere contradictorii. Pe de altă parte, interesul opiniei publice a fost mereu catalizat de interdicțiile pe care, în trecut le-au impus regimurile antonescian, regal și comunist și pe care le impune, cu și mai mare determinare, regimul politic actual, cel care a emanat mult contestata Ordonanță 31/2002, devenită Legea 107/2006 și completată prin Legea 217/2015. Această serie de acte normative este menită să elimine libertatea cuvântului în România, libertate rămasă doar „pe hârtie”, în paginile Constituției, libertate care se respectă doar atunci când regimul politic are interes. Cu toate acestea, în conștiința publică, spiritul Mișcării Legionare a rămas treaz, ca urmare a faptului că, practic, în marea majoritate a familiilor de etnici români a fost cel puțin un legionar.

  L-am invitat pe profesorul Corvin Lupu la o discuție privitoare la rolul și locul pe care îl are Mișcarea […]

Marius Albin Marinescu: Încep discuția noastră, domnule profesor, rugându-vă să ne spuneți cum a apărut această mișcare națională românească.

Corvin Lupu: Sunt convins că propunerea dumneavoastră trezește interes multor cititori. Cât ar fi să scurtăm discuția noastră, tot va trebui să o facem în două sau trei discuții diferite, tema fiind importantă și neputând fi expediată în derizoriu printr-un răspuns scurt și sec.

În primul rând aș arăta că Mișcarea Legionară s-a desprins din mișcarea de dreapta apărută și dezvoltată după primul război mondial. „Părintele” acestei mișcări este profesorul universitar de Drept de la Iași, Alexandru C. Cuza.

După primul război mondial și după crearea României Mari, pe plan european s-a dezvoltat foarte mult mișcarea socialistă. Ea a câștigat în prestigiu la nivelurile de la baza popoarelor europene. Succesele bolșevicilor, care au ajuns să preia puterea în Rusia, au influențat mult societatea europeană, mai ales în statele învinse în război și în care existau comunități evreiești puternice. Evreii erau cei care propovăduiau și răspândeau bolșevismul în Europa. Efectele au fost imediate. Preluarea puterii politice de către bolșevicii evrei Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg în Republica Sovietică Bavaria și de către Bela Kuhn, tot evreu, în Republica Sfaturilor din Ungaria, au încurajat și socialiștii din România, dominați majoritar tot de evrei, să acționeze împotriva regimului politic și a statului român. Încă nu se terminase bine războiul și, în decembrie 1918, au avut loc mari revolte muncitorești în București, dirijate de comuniști. În anul 1919, Lenin a înființat Internaționala a III-a Comunistă, care avea ca proiect politic răspândirea internaționalismului proletar, până la preluarea puterii de către comuniști în întreaga lume. Comuniștii promovau, domnule director, un fel de globalizare de astăzi, numită „internaționalism proletar”, doar că astăzi globalizarea este promovată în interesele altei supraputeri, „viceversa”, cum ar spune Caragiale, cel mereu actual.

În România, în 1919, a luat ființă Partidul Socialist, iar apoi, în vara anului 1920, aripa lui cea mai radicală a îmbrățișat bolșevismul, votând aderarea partidului la Internaționala a III-a Comunistă, ceea ce a condus la apariția Partidului Comunist Român, în mai 1921. În 1920, avusese loc atentatul din Parlamentul României: trei evrei comuniști au pus o bombă în Senat și au ucis și rănit numeroși parlamentari. În anii următori, acest Partid Comunist a inclus în programul său politic obiectivul de luptă a provinciilor românești împotriva statului național unitar, până la desprinderea lor de România. În aceste condiții, partidul a fost scos în afara legii. Aceste evenimente au scandalizat societatea românească, au renăscut sentimente antievreiești mai vechi, pe care o foarte mare parte a societății le-a perceput ca fiind firești și au dus, de asemenea firesc, la o acțiune contrară de apărare împotriva acestor excese.

Pericolele pe care le reprezentau acțiunile destabilizatoare, opoziția ascunsă sau fățișă a minorităților naționale față de statul național unitar, mai ales a ungurilor și a evreilor comuniști, nu a permis promovarea în România a unei democrații reale, conducerile României fiind nevoite să folosească adeseori represiunea pentru apărarea statului. În acest sens, în anul 1924 a fost promulgată Legea Mârzescu, care limita drastic întrunirile și dreptul la asociere. După cum o să discutăm mai târziu, escaladarea acestor măsuri represive avea să conducă însă și la excese antidemocratice, efectuate din interese legate de lupta pentru menținerea puterii politice, excese care au ajuns până la nivelul practicării terorismului de stat, în acest caz nu împotriva comuniștilor antiromâni, ci împotriva legionarilor, ceea ce nu s-a justificat, pentru că legionarii erau susținători ai statului național unitar român și doreau să preia puterea exclusiv prin mijloace democratice, respectiv prin alegeri.

Inițiatorul mișcării de dreapta, pe care eu nu aș numi-o „radicală”, ci, mai degrabă, ca fiind gruparea politică „poziționată cel mai la dreapta eșichierului”, a fost profesorul A.C. Cuza. Avea un mare prestigiu profesional. Era decanul Facultății de Drept din Iași, oraș majoritar populat și controlat de evrei. În conștiința publică, comuniștii erau identificați cu evreii, iar românii care se alăturau acestei doctrine erau percepuți ca fiind „jidoviți”. Corneliu Codreanu îi fusese student și a aderat o vreme la ideile sale, după care și-a nuanțat pozițiile. În martie 1920, Corneliu Codreanu, dând dovadă de mare curaj, a pătruns în fieful comuniștilor din Iași, Atelierele „Nicolina”, ai căror muncitori erau instigați de comuniști să declanșeze greva generală. Corneliu Codreanu s-a suit pe clădire, a înlăturat drapelul roșu care arbora și l-a înlocuit cu tricolorul românesc. Această acțiune temerară a blocat pur și simplu greva generală care fusese proiectată la „Nicolina”. Prin acest gest, Codreanu a câștigat notorietate și o mare simpatie în rândurile majorității românilor din Iași, care erau anticomuniști. Autoritățile nu avuseseră curaj și inițiativă să dea jos drapelul roșu de pe clădirea atelierelor.

Profesorul A.C. Cuza propunea o replică dură și imediată împotriva acestor evrei și a mișcării comuniste. Corneliu Codreanu a intrat în dispute ideologice cu fostul său magistru, pe probleme ideologice și tactice. Cu toată adversitatea la care au ajuns, când Corneliu Codreanu, în legitimă apărare, dovedită definitiv în Justiție, l-a ucis pe prefectul Poliției Iași, Constantin Manciu, profesorul A.C. Cuza l-a apărat. Când ideile lui Corneliu Codreanu privitoare la necesitățile etniei române s-au cristalizat, el a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail, în 1927.

Marius Albin Marinescu: Relatați-ne pe scurt împușcarea prefectului Manciu, eveniment de mare răsunet în acel timp.

Corvin Lupu: Împușcarea prefectului Manciu de către Codreanu a făcut mare vâlvă în epocă și în perioada următoare, fiind folosită ca motiv de defăimare a lui Corneliu Codreanu. În realitate, lucrurile s-au clarificat la procesul care a urmat și în cadrul căruia judecătorii regimului politic de care aparținea prefectul Manciu au reținut și motivat legitima apărare și l-au achitat definitiv pe Corneliu Codreanu, ceea ce detractorii „căpitanului” ocolesc, prezentând doar ceea ce conduce la denigrare.

Studenți și elevi de liceu români, în frunte cu Corneliu Codreanu militau pentru drepturile românilor, în special pentru numerus clausus, arătând că ei nu vor să învețe într-o școală în care 80% din elevi și studenți sunt etnici străini și nici să trăiască într-o societate în care 80% din conducători urmau să fie străini, colegii lor evrei de școală și de studenție.

Prefectul Poliției Iași, Constantin Manciu, era un susținător al comunității evreiești din Iași. În mod repetat, polițiștii efectuau descinderi la casa din Ungheni unde se întâlneau tinerii români pentru a se organiza. Cu ocazia acestor descinderi, tinerii români au fost, în mod repetat, bătuți până la sânge, iar unii dintre ei duși la sediul Poliției unde au fost torturați. Erau bătuți la tălpi și alte părți ale corpului cu vergele și cu vână de bou. În mod repetat, au fost salvați de profesorul A.C. Cuza care mergea să-i elibereze însoțit de personalități ale orașului care aveau influență în Poliție. La Poliție, Corneliu Codreanu a fost și el bătut cu bestialitate. Aceste abuzuri colosale i-au revoltat mult pe români. În cadrul unui proces al unui tânăr român, care a reclamat bătăile și torturile la care a fost supus, pe care Corneliu Codreanu l-a apărat în fața instanței în calitate de avocat, între avocații reclamantului și agenții de poliție incriminați s-au iscat dispute care au condus la suspendarea ședinței de judecată. La ieșire, în stradă, prefectul Manciu, împreună cu mâna sa dreaptă, comisarul evreu Clos, au încercat, sub amenințarea pistoalelor să îl rețină pe Corneliu Codreanu pentru a-l duce la sediu. Împotriva lui Codreanu nu se emisese nici un mandat, acțiunea fiind abuzivă. Prefectul Manciu a ordonat agenților să pună mâna și să-l lovească pe Corneliu Codreanu. Acesta s-a opus și, amenințat fiind cu pistolul de către comisarul Clos și lovit cu pumnul de către prefectul Manciu, a folosit el primul arma, ucigându-l pe Manciu și rănind pe Clos și pe un alt agent, după care s-a întors în clădirea judecătoriei de la Ocolul I Urban și s-a predat procurorului, relatând cele întâmplate. Notorietatea lui Codreanu a crescut și mai mult. A fost arestat, dus la București și judecat în stare de arest. Achitarea lui definitivă de către instanță a trezit entuziasm în rândul românilor, dar a întărâtat autoritățile.

Marius Albin Marinescu: Oare ce-i frământa atât de mult pe români, în acea perioadă, încât să simtă nevoia să se organizeze pentru a se apăra în propria lor țară?

Corvin Lupu: România Mare a coagulat vechile teritorii românești care aparținuseră imperiilor înconjurătoare. În primii ani după primul război mondial existau legislații diferite de la o regiune la alta, cu tradiții diferite și din acest punct de vedere. Numeroase minorități naționale ajunseseră, prin schimbarea frontierelor, să trăiască în România Mare. Pe acest fond de lipsă de unitate legislativă, societatea nu era stabilizată. Din majoritari susținuți de fostele state care au stăpânit respectivele regiuni, etniile conlocuitoare s-au trezit minoritari în statul național unitar român, statut care nu le convenea. Așa era cazul ungurilor din Transilvania, bulgarilor din Cadrilater și rusofonilor din Basarabia. Apoi, cifra evreilor crescuse foarte mult și, ca urmare a prigonirii lor în diverse state europene, refugiați evrei intrau permanent în România. Cu cât statul român se consolida, cu atât se mai simțeau minoritățile naționale mai puțin confortabil, inclusiv sașii.

Principala problemă social-politică a perioadei interbelice a fost problema evreiască. Statul național unitar român era mereu sub presiune și amenințări internaționale cerându-i-se de către marile puteri să dea diverse drepturi sociale, politice și economice minorităților naționale, cu deosebire evreilor. Privitor la aceștia din urmă, începând cu perioada primului război mondial și până după venirea la putere în Germania a Partidului Național-Socialist, câteva sute de mii de evrei au escaladat frontierele României, pătrunzând fraudulos în țară, prin mituirea funcționarilor vamali, sau cu ajutorul unor filiere care ocoleau punctele de trecere a frontierei. Ei erau alungați sau persecutați, în cea mai mare parte a Europei, datorită modului în care se insinuau în punctele cheie ale societății asupra căreia exercitau apoi o influență pe care majoritatea europenilor au ajuns să o considere ca fiind nocivă. La aceasta se adăuga susținerea comunismului de către evrei, bolșevismul fiind considerat ca fiind o plagă periculoasă. Odată pătrunși în România, evreii se aciuiau pe la conaționalii lor, își găseau activități de desfășurat, locuri de muncă și se încadrau repede în societate, chiar dacă nu aveau acte legale. Nu este vorba despre câteva mii de oameni, ci de câteva sute de mii de oameni, ceea ce reprezenta o mare problemă pentru societatea românească, mai ales pentru etnicii români, a căror rezultate ale muncii erau traficate de evrei. Printr-un sistem pervers de complicități, corupție și influență, punctele cheie în societate erau preluate de evrei, iar românii erau mereu împinși către periferia societății. Este fără putință de tăgadă că minoritățile naționale au fost principalul factor de risc pentru securitatea națională a României. De altfel, și după 1989, minoritățile naționale, mai ales cei ascunși și deghizați în români (Iliescu, Roman, Năstase etc.) au contribuit cel mai mult la aservirea totală a României și la transformarea ei în colonie.

Marius Albin Marinescu: Numărul total al evreilor în perioada interbelică a fost de aproximativ un milion.

Corvin Lupu: În principiu, da, dar numărul evreilor din România a fost mereu greu de apreciat cu exactitate, în toate epocile, pentru că, la fel ca astăzi, mulți evrei preluau nume românești, germane, maghiare sau rusofone și își ascundeau etnia reală. Pentru perioada interbelică, în afara recensămintelor, în cadrul cărora fiecare își declara etnia după dorință, studiile aflate în circulație apreciază cifra evreilor între minimum un milion și maximum un milion și jumătate. Când vorbim despre evrei, avem în vedere atât evreii pământeni, așezați în Țările Române de sute de ani, bine integrați în societatea românească, mulți dintre ei elite cu contribuții semnificative, mulți dintre ei originari din Palestina, dar avem în vedere și evreii kazari.

Marius Albin Marinescu: Cei originari din nordul Mării Negre.

Corvin Lupu: Evreii kazari sunt o populație de origine asiatică așezată între anii 600 și 800 d.Ch. în nordul Mării Negre și care au îmbrățișat religia mozaică, potențându-i exclusivismul.

Marius Albin Marinescu: Ce doreau evreii pătrunși fraudulos în România?

Corvin Lupu: Ajunși în România, n-au mai vrut să plece. Este o constantă a istoriei României ca toți veneticii să dorească să rămână definitiv aici. Țară bogată și frumoasă, popor tolerant cu străinii, oportunități foarte variate… Din această cauză, liderii Federației Comunităților Evreiești din România au cerut comunității evreiești internaționale, foarte puternică și bine organizată, să facă presiuni asupra guvernului de la București să acorde cetățenia română din oficiu tuturor evreilor pătrunși fraudulos în țară. Când este vorba de evrei, liderii lor acceptă și ilegalitățile, inclusiv infracțiunile. Liderii evreilor argumentau toleranța față de infracțiuni, la timpul potrivit, cu faptul că evreii și-au părăsit locurile de origine datorită dificultăților pe care li le-au creat diverse state europene. Ei puneau problema ca și cum România ar fi avut obligația să preia asupra ei toate suferințele create evreilor de alte state, să accepte drept legale sutele de mii de escaladări frauduloase ale frontierelor de stat și rămânerea ilegală a evreilor, fără acte de identitate pe teritoriul țării și să ofere șanse acestei populații străine, în dauna românilor și pe seama românilor. Acest lucru era cerut imperativ, aș spune într-un limbaj neacademic, cu tupeu maxim. Opoziția societății românești și a unei părți a clasei politice, aceea care nu fusese acaparată de internaționalismul evreiesc, a creat mari convulsii în societatea românească, cu urmări până în zilele noastre.

Existau și atunci complicități ale unor înalți funcționari români cu acești evrei, complicități bazate de cele mai multe ori pe corupție, tolerându-li-se evreilor infracțiunile, pe de o parte și reprimând pe legionarii care se opuneau sufocării societății românești de către evrei, pe de altă parte. Pozițiile evreiești interbelice au fost preluate, după 1945, într-o formă nuanțată, de judeo-bolșevici, care au reprimat cu cruzime spiritul național românesc, pe toate planurile. Aceeași linie politico-administrativă este promovată și astăzi de judeo-capitaliști, cei care ne învinuiesc zi de zi și ceas de ceas că avem părinți și bunici criminali, că suntem vinovați față de ei, că am făcut ceva care se numește holocaust, că trebuie să plătim, că, în compensație pentru trecutul istoric „pătat”, trebuie să acordăm cetățenie română oricărui evreu care vrea să vină astăzi în țara noastră cu o oarecare sumă de bani și aici să devină miliardar etc. etc. Iar mai presus de toate, noi, românii, trebuie să tăcem și să-i lăsăm pe ei să ne conducă! Prin aceste învinuiri repetate se urmărește o culpabilizare a românilor și românismului care să permită reprimarea spiritului național românesc, atâta cât a mai rămas el astăzi.

Toate acestea sunt urmarea loviturii de stat din decembrie 1989, când trădătorii din fruntea Armatei și a Securității au adus la putere un grup de alți trădători și vânzători de țară, minoritari etnici, în frunte cu grupul format din Ion Ilici Iliescu (Ivanovici), Petre Roman (Neulander), Nicolae Militaru (Lepădat), Silviu Brucan (Saul Brukner), Virgil Măgureanu (Imre Asztalosz), Alexandru Bârlădeanu (Sasha Goldenberg) & CO…

Marius Albin Marinescu: Să revenim la legionari. Ce propuneau ei privitor la evrei?

Corvin Lupu: Corneliu Codreanu a formulat idei coerente pentru a proteja pe români, începând cu problemele de educație, pe care le punea la baza interesului național românesc. Învățământul nu era generalizat. Nu erau școli suficiente și nici resurse și cadre didactice pentru a fi dezvoltat în conformitate cu necesitățile etniei române. Liderul legionar a propus reducerea numărului de elevi evrei, în favoarea celor de etnie română, prin sistemul numerus clausus, respectiv proporțional cu numărul populației evreiești și românești, ceea ce era foarte corect și nu dezavantaja pe nimeni. Or, politica evreilor era ca ei să-și școlească întreaga populație și românii să fie cei care să rămână pe dinafară. În acest fel, românii erau menținuți în cea mai mare parte în afara școlii, devenind o masă înapoiată, ale cărei rezultate ale muncii și resurse naturale puteau fi ușor achiziționate ieftin, iar accesul românilor în poziții cheie în societate era limitat. Din statisticile vremii rezultă că proporțiile evreilor în școli, licee și universități depășeau 50%, uneori cu mult, mai ales în domeniile „cheie”, cu deosebire în Drept, Economie, Finanțe și Medicină. În marile orașe din Moldova, Cernăuți, Iași, Dorohoi, Botoșani și altele, acest procent era uneori de 80% evrei și 20% români.

De asemenea, Corneliu Codreanu s-a împotrivit aplicării articolului din Constituție, impus cu forța prin presiuni externe, care prevedea dreptul evreilor de a primi cetățenia română și de a fi admiși în viața politică. Codreanu și legionarii au prevăzut și măsuri prin care etnicii români să-și creeze rețele comerciale aparte, de la achiziția produselor, până la raft, altele decât cele evreiești, unde românii să-și poată promova produsele la prețuri corecte, fără ca producătorii români să fie extorcați și fără a fi nevoie de măsuri represive împotriva evreilor, care să creeze tensiuni sociale interne și politice internaționale. Corneliu Codreanu nu a propus niciodată folosirea forței, decât în scop defensiv și ca răspuns la măsurile ilegale antilegionare și antiromânești ale evreilor sau ale autorităților de stat. Ulterior, programul legionar s-a îmbogățit și perfecționat și s-au făcut și alte propuneri.

Marius Albin Marinescu: Programul politic al legionarilor a deranjat și i-a speriat pe mai marii societății românești. Cum explicați această problemă, în condițiile în care conducătorii țării erau etnici români?

Corvin Lupu: Da, români, cu excepția regilor, a unor consilieri regali, ai camarilei regale evreiești și ai celor mai mari bancheri și oameni de afaceri evrei. Programul legionar îi speria pe oamenii politici de atunci, ca și pe cei de astăzi, care-l interzic în continuare, pentru că el propunea reformarea din temelii a sistemului. În 1927, când Corneliu Codreanu a creat „Legiunea Arhanghelului Mihail”, programul acesteia era total diferit de al partidelor politice. Aplicarea acestui program ducea la înlăturarea sistemului politic al partidelor. Pe de o parte, acest sistem al partidelor era corupt în adâncul său, ca și astăzi, moștenind tarele fanariotismului, pe de altă parte, întreținea o confruntare continuă între partide și elite care eroda majoritatea energiilor societății românești. În finalul epocii interbelice, regele Carol al II-lea, care a fost mult influențat și de legionari, a trecut și el la politica partidului unic, în februarie 1938. Vă reamintesc că anii 1938-1939-1940, au fost cei mai buni ani ai perioadei interbelice, din punct de vedere economic, dar nu numai.

Legionarii propuneau în primul rând redresarea morală, prin promovarea de modele spirituale, într-o măsură mai mare decât prin măsuri politice și administrative. Legionarii propuneau exclusiv lupta parlamentară împotriva partidelor politice corupte și ajungerea la putere prin alegeri democratice, ceea ce ei numeau „biruința legionară”, poziție din care doreau să promoveze actele normative prin care să elimine marile tare ale societății românești. Tot programul legionar promova virtuțile umane, îndeosebi onoarea, demnitatea, onestitatea, modestia, bunul simț, curățenia sufletească, cinstea, respectul pentru muncă, moralitatea, conștiinciozitatea și punctualitatea și, mai presus de toate, dragostea de țară și de strămoși.

Apoi, într-o poziție centrală, a fost așezată dragostea și respectul față de muncă. Legionarii au organizat, în toată țara, mai ales în timpul vacanțelor, tabere de muncă pentru elevi, studenți și tineri. Totul se făcea benevol. De fapt, Mișcarea Legionară a fost mai mult o școală educativă a etniei române, decât o mișcare politică. Extinderea curentului legionar în rândurile românilor din toate provinciile țării a cunoscut un crescendo continuu, cu salturi deosebite în anii 1935-1937. Sub influența Mișcării Legionare, tinerii elevi de liceu, studenți, muncitori, intelectuali și țărani își formau aspirații și idealuri de viață. La anvergura mișcării, o contribuție importantă a avut figura carismatică a lui Corneliu Codreanu, admirat pentru moralitate, patriotism, determinare și spirit de sacrificiu pentru semeni. În rândul legionarilor se aflau intelectuali de mare clasă, valori ale istoriei culturii românești, pe care unii lideri ai evreilor și alți români jidoviți i-au interzis prin nefericitaLege 217/2015. În fine, ar fi multe de spus…

M.A.M.: Vă mulțumesc.

                                                                                                      (Va urma)

                                                                           A consemnat Marius Albin MARINESCU  Justițiarul

1 Comment
  1. R. G. says

    Relativ la problematica evreiasca in Romania, pentru o contracarare a propagandei ambiante, pot fii consultate (format pdf) si urmatoarele lucrari valoroase dar altfel greu de gasit sau disparute:

    Gabriel Constantinescu – ” Evreii in Romania” 2000, o istorie succinta si la obiect
    https://www.scribd.com/document/304179966/Gabriel-Constantinescu-Evreii-in-Romania-2000

    Anastasie Haciu – „Evreii in Tarile Romanesti” 1943, o comoara si o raritate
    https://www.scribd.com/doc/270800436/A-N-Haciu-Evreii-in-Tarile-Romanesti-partea-1-1943
    https://www.scribd.com/document/270802183/A-N-Haciu-Evreii-in-Tarile-Romanesti-partea-2-1943

    Nicolae Iorga – „Iudaica” 1940
    https://www.scribd.com/document/132339829/Nicolae-Iorga-Iudaica-1940

    Verax – „La Roumanie et les Juifs” 1903 in franceza, indispensabila sursa
    https://www.scribd.com/doc/75258897/Verax-La-Roumanie-Et-Les-Juifs-1903-Compact

    Nicolae Iorga – „Istoria evreilor in Tarile Noastre” 1913
    https://www.scribd.com/doc/237721616/12-Nicolae-Iorga-Istoria-Evreilor-in-Terile-Noastre1913

    Florin Becescu – „Cu Fierul Rosu” 1942, o raritate
    https://www.scribd.com/doc/243500110/Florin-Becescu-Cu-fierul-rosu-1942-partea-1
    https://www.scribd.com/doc/243500671/Florin-Becescu-Cu-fierul-rosu-1942-partea-2
    https://www.scribd.com/doc/243501339/Florin-Becescu-Cu-fierul-rosu-1942-partea-3

    mai sunt si altele dar astea sunt suficiente.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php