Sorin Dumitrescu cere Academiei să se opună ”colonizării axiologice și identitare” a ”Grupurilor Soroș” în România

1 535

În urmă cu doar două zile, revista ”Convorbiri Literare” a publicat discursul ținut de pictorul Sorin Dumitrescu în Aula Academiei Române, pe 24 iunie a.c., în şedinţa membrilor reuniţi ai tuturor secţiilor.

Prof. Univ. Dr. Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, este o voce dintre cele mai puternice și respectate ale societății civile post-decembriste. De aceea, este de mirare că poziția exprimată în fața ”nemuritorilor” nu a fost mai devreme făcută cunoscută publicului larg. Vom urmări să vedem în ce măsură a fost măcar ascultată.

Imagini pentru pictor sorin dumitrescu

În discursul său, maestrul Sorin Dumitrescu a subliniat că ”Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română” sînt ”două stele polare” ale statului român și că lor le revine ”uriaşa sarcină de a garanta, axiologic şi identitar, stabilitatea statală”. Și a cerut Academiei să-și exercite rolul, opunîndu-se ”colonizării axiologice și identitare” făcute de ”grupurile Soroș” în România.

 

”În fine, am lăsat dinadins la urmă dezastrul, aflat în plină desfăşurare, al colonizării în act a culturii identitare a României. În aceste zile, vînzătorii de pămînt românesc, veritabili vînzători de ţară, sînt dublaţi de intelectualii vînzători şi ei de valori, adevăraţi uzurpatori ai axiologiei identitare. În ordine spirituală, colonizarea axiologică se execută într-ascuns, la adăpostul vacarmului politic generat de scenariul public al pedepsirii corupţilor. Ca urmare, colonizatorul poate umbla liniştit la tabloul de siguranţe ale sistemului de valori identitare, fără ca cineva să observe. „Grupurile Soroş” din România au fost special instruite şi finanţate pentru a numi şi implementa în posturile de conducere ale principalelor instituţii responsabile cu orientarea culturii spirituale, de persoane şi simpatizanţi, devotaţi „cauzei Soroş”!

MNAC, MŢR, ICR-urile, Uniunile de creaţie, Ministerul Culturii, ca să nu pomenim decît o mică parte, au devenit, peste noapte, adevărate centre de colonizare abuzivă, încît puţin lipseşte ca în curînd să ne trezim chiar şi cu un „Patriarh Soroş”!

Pentru naţiunea română fenomenul colonizării reprezintă astăzi un „secret al lui Polichinelle”! Am putut asista de curînd la mazilirea şanselor electorale ale unuia din liderii politici proeminenţi, operată, în timp record, doar de zarva cîtorva fundaţii fidele „cauzei Soroş! Lumea a tăcut şi tace mîlc! Mi-ar fi greu să cred că acest mizerabil asalt ideologic colonizator ar fi rămas necunoscut actualei conduceri a Academiei Române. Atunci de ce se tace? Rolul excelentisim statal, conferit illo tempore de ctitorii Academiei, o obligă să ia urgent atitudine publică. Altminteri riscăm să ne trezim împresuraţi cu modificări care, treptat vor reuşi să facă din Academia Română o instituţie dezamorsată axiologic şi identitar, de nerecunoscut. Să nu fie!

Profit de împrejurare, pentru a cere respectuos Academiei Române, plenului şi actualei conduceri, să-şi exercite grabnic nobilele atribuţii pentru care a fost creată.”

 

sursa: RostOnline

1 Comment
  1. AxA says

    “Când guvernul violează drepturile poporului, insurecția este, pentru popor și pentru orice parte a sa, dreptul cel mai sacru și cea mai indispensabilă dintre îndatoriri.” Articolul 35 din “Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului” din anul 1793.
    Acest articol a dispărut din “Declarația universală a drepturilor omului” a Națiunilor Unite.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php